G4Media.ro

Alina Șerban, prima regizoare romă la Teatrul Național București, cu spectacolul „Cel…

Sursa foto: Alina Șerban

Alina Șerban, prima regizoare romă la Teatrul Național București, cu spectacolul „Cel mai bun copil din lume”: Este o mare onoare, mi-am dorit asta pentru strămoșii mei

„Cel mai bun copil din lume” reprezintă o dublă premieră în România. Artista Alina Șerban devine prima regizoare romă care montează la Teatrul Național București și aduce pe cea mai importantă scenă a teatrului românesc o poveste romă, cea a propriei sale vieți, se arată într-un comunicat al organizatorilor transmis G4Media.ro.

Spectacolul „Cel mai bun copil din lume” va avea premiera pe 21, 22 și 23 ianuarie, orele 19:00, în Sala Mică a Teatrului Național, în cadrul programului 9G, dedicat tinerilor creatori de teatru.

„Cel mai bun copil din lume” spune povestea luminoasă a unei fete rome care, după o adolescență în care se confruntă cu sărăcia și rămâne fără părinți, găsește puterea de a refuza un destin previzibil. Eroina își creează prin propriile forțe un alt destin.

Călăuzită de promisiunea făcută mamei sale  de a fi „cel mai bun copil din lume,” tânăra cucerește lumea, urmându-și visul de a studia la cele mai bune școli din lume. „Cel mai bun copil din lume” ajunge de unde a pornit, în București, însă de această dată, protagonistă pe scena Teatrului Național.

Spectacolul este despre puterea de a obține imposibilul, despre efortul de a face pace cu trecutul și cu propria identitate, deconstruind prin umanitate și empatie stereotipurile asociate romilor.

„Este o mare onoare și în același timp o  responsabilitate  să aduc un spectacol de teatru scris, jucat și regizat de o romă la Teatrul Național. Mi-am dorit asta pentru strămoșii mei care au contribuit la construcția acestei țări și ale căror povești nu le știm sau celebrăm, pentru romii de astăzi care sper să se bucure să vadă o poveste ca asta și neromii care se vor regăsi în universalitatea umană a poveștii.  Nu am văzut niciodată povești despre noi, romii, la teatru, la film sau media în care să mă regăsesc. Îmi doresc ca „Cel mai bun copil din lume” să creeze punți între noi. Scopul meu dintotdeauna a fost să ofer vindecare atât mie însămi, cât și celorlalți, iar dacă se poate, să creez schimbare în bine, prin arta mea.”

Alina Șerban, regizoare.

​​„Cel mai bun copil din lume” este un produs cultural unic, care ne aduce aproape de experiența de viață a unei etnii care a fost mereu descrisă din perspectivă exterioară și care acum se autoreprezintă, prin voce și viziune specifice. În același timp, povestea de viață a eroinei transcende etnia și devine sursă de inspirație pentru oricine vrea să-și transforme în realitate destinul imaginat.

Programul 9G la TNB lansat în anul 2014, ajuns la cea de-a șaptea ediție, vine în întâmpinarea artiștilor independenți. În cadrul concursului 9G au fost înscrise 25 de proiecte, iar „Cel mai bun copil din lume” se numără printre cele patru proiecte selectate. Spectacolul este o producție realizată de Centrul de Creație și Cercetare Ion Sava în parteneriat cu  Asociația Untold Stories, în colaborare cu UiPath Foundation, beneficiind de sprijinul financiar al Primăriei Capitalei prin ARCUB, în cadrul Programului București – Oraș Deschis 2021.

Echipa „Cel mai bun copil din lume:”
​​Regie și interpretare: Alina Șerban
Consultant artistic: Andrei Măjeri
Asistent regie și consultant dramaturgie: Vera Surățel
Costume: Cristina Milea
Decor: Miruna Bălașa
Ilustrații : Sînziana Cadar
Video: Boroka Biro și Cătălin Rugină
Sunet: Ștefan Azaharioaei
Muzica: Lucas Molina Perez
Lumini: Roxana Docan
Foto afiș: Bogdan Dincă

Mai multe despre Alina Șerban:

Alina Şerban este actriţă, dramaturgă, scenaristă și prima regizoare romă de teatru și film din România.

În decembrie 2021, cu cel de-al doilea scurtmetraj, „Eu contez,” Alina a câștigat cel mai mare premiu la Torino Short Film Market.

De patru ori premiată „Cea mai bună actriță” pentru rolul lui Ali din filmul „Gipsy Queen,” Alina Șerban este câştigătoare a Premiului pentru cea mai bună actriță a Germaniei în 2020 și are o nominalizare la Premiile Academiei Germane de Film.

A reprezentat România la Festivalul Internaţional de la Cannes, în 2018, cu rolul din pelicula „Singură la nunta mea,” rol pentru care a primit numeroase premii.

Prima din familia ei care a absolvit liceul, Alina a trecut prin sărăcie extremă, discriminare, apoi a fost în sistemul de protecție a copilului. A terminat studiile la UNATC Bucureşti, New York University – Tisch și a absolvit masterul la Royal Academy of Dramatic Art, Londra. Este iniţiatoarea teatrului cu mesaj social rom și de 12 ani foloseşte arta pentru a genera schimbarea socială şi a lupta împotriva tuturor formelor de discriminare.

Alina Șerban și-a făcut debutul cu scurtmetrajul  „Bilet de iertare” – primul proiect de film despre sclavia romilor, prezentat din perspectivă romă. „Bilet de iertare” a primit Mențiune Specială la TIFF, Best Narrative Director la Female Voices Rock – SUA și este inclus în prezent în circuitul internațional al festivalurilor de film.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Felicitari si succes.

  2. bravooo bre .să ne trăieşt’ bre

  3. Felicitari si succes !

  4. La un miliard plus multi peste de t1gani pe glob e si normal sa mai aiba si ei varfuri. Dovada ca nu e discriminata!

    • Indienii au extrem de multe vârfuri. În toate domeniile. Dacă nu ai auzit de ei nu înseamnă că nu există.

  5. O țigancă frumoasă și deșteaptă. Se poate.

  6. De parca rom sau roman nu e tot una.

  7. Cred ca e o inghesuiala a coetnicilor dumneaei la spectacole,de speriat…cozi la bilete… ce nu s-a vazut(chiar sa-ti imaginezi e un adevarat spectacol);in fine,pentru dansa :felicitari!

  8. Citesc comentariile, unele dintre ele îmi amintesc de vorbele: Multă lume, puțini oameni. Felicitări Alina Șerban!

  9. Mișto țiganca….🥰🥰🥰 baftă fată în continuare 🤗🤗

  10. Am vazut-o jucand in „Singura la nunta mea”, m-a impresionat profund naturaletea, firescul, lipsa artificialului din jocul ei.
    O mare actrita contemporana. O voi urmari.
    Mult succes, stimata doamna !!!!!

  11. Cu o păsărică nu se face primăvară, indiferent cât de frumos cântă.Minoritatea cu pricina nu duce lipsă de oameni normali și nici de oameni de valoare. Problema ei este că ei sunt un procent insignifiant. Daca dna are afinități spre etnia mumă, ea însăși este opera celeilalte culturi. Sentimentul ei de apartenență nu e reciproc, dupa cum se vede la casa de bilete. Se poate spune că a căzut între scaune cu declarația asta. Părerea mea e că nu trece gradul de”gagiu”(prieten) în raport cu coetnicii ei.