G4Media.ro

Alocaţiile şi indemnizaţiile pentru copii vor fi plătite în avans, înainte de…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Alocaţiile şi indemnizaţiile pentru copii vor fi plătite în avans, înainte de începerea şcolii, anunță Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială anunţă, joi, că alocaţiile şi indemnizaţiile pentru copii vor fi plătite înainte de începerea şcolii, fiind vorba despre peste 3,4 milioane de beneficiari pentru alicaţia de stat, transmite News.ro.

”Alocaţiile şi indemnizaţiile pentru copii vor fi plătite înainte de începerea şcolii!

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin agenţiile teritoriale efectuează plăţile în avans, faţă de data fixată, plata în conturile bancare a beneficiilor de asistenţă socială”, a transmis, joi, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Potrivit instituţiei, se fac plăţile pentru:

• alocaţie de stat pentru copii;

• indemnizaţie de creştere a copilului,

• stimulent de inserţie pentru creşterea copilului

• indemnizaţia de acomodare şi sprijin adopţie.

Potrivit bazei de date a Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială ANPIS, la nivel naţional sunt înregistraţi 3.484.686 de beneficiari de alocaţie de stat pentru copii, 159.601 de beneficiari de indemnizaţie pentru creşterea copilului, 83.943 de beneficiari de stimulent de inserţie pentru creşterea copilului şi 4.514 de beneficiari indemnizaţie de acomodare şi sprijin adopţie.

Anul şcolar 2024 – 2025 începe luni, 9 septembrie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...