G4Media.ro

Alpinistul hunedorean Adrian Ahriţculesei încheie „Circuitul celor şapte vulcani”, cu o expediție…

Alpinistul hunedorean Adrian Ahriţculesei încheie „Circuitul celor şapte vulcani”, cu o expediție spre Antarctica  / Dacă ajunge pe Muntele Sidley, va fi primul bărbat român care va reuși să finalizeze circuitul / Crina „Coco” Popescu a reușit asta în 2012, când avea doar 16 ani

Alpinistul hunedorean Adrian Ahriţculesei (foto dreapta) a plecat, miercuri, spre Antarctica, unde şi-a propus să cucerească Muntele Sidley (4.285 m), anunță Agenția de presă Rador.

Alpinistul din Petroșani vrea să încheie astfel „Circuitul celor şapte vulcani”, o performanţă la finalul căreia ar putea deveni primul bărbat din România ce reuşeşte un asemenea record.

Adrian Ahriţculesei, în vârstă de 38 de ani, va trebui să ajungă pe 6 ianuarie în oraşul Punta Arenas, din Chile, unde se va întâlni cu organizatorii expediţiei din Antarctica şi cu alte trei persoane care vor urca pe Mount Sidley.

„Sunt pregătit fizic şi psihic. Plec spunând un mare <Doamne ajută!> pentru că este nevoie şi de sprijinul lui Dumnezeu în această expediţie. Expediţia pe Mount Sidley este una internaţională pentru că vor mai fi trei alpinişti – din Guatemala, India şi Estonia, care au ca scop să urce pe acest vulcan. Sunt alpinişti cu experienţă, care au cucerit vârfuri de peste 8.000 de metri”, a spune Adrian Ahriţculesei.

Dacă vremea este bună, pe 9 ianuarie, membrii expediţiei vor pleca, cu un avion, din oraşul Punta Arenas spre o bază de cercetare din Antarctica, unde vor rămâne câteva zile pentru ca organismul lor să se obişnuiască cu temperaturile de acolo.

În final, cu un avion de mici dimensiuni, grupul va fi transportat până la baza Muntelui Sidley, unde va începe ascensiunea spre vârful vulcanului. Acelaşi avion îi va aduce înapoi la baza de cercetare şi de acolo alpiniştii vor urma drumul spre casă. Expediţia este prevăzută să aibă loc în perioada 6-21 ianuarie, iar costurile ei se ridică la aproximativ 70.000 de dolari.

Prima femeie din România care a reuşit acest circuit a fost Crina „Coco” Popescu, în anul 2012, când avea doar 16 ani.

Crina este prima alpinistă din lume care a terminat circuitul Seven Volcanoes, cele . A făcut parte din prima echipă care a urcat Muntele Sidley — cel mai înalt vulcan din Antarctica, fiind prima alpinistă din lume care a atins vârful, la 24 ianuarie 2011, record omologat de World Records Academy.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...