G4Media.ro

Alte 22 de firme, amendate cu 359.000 de lei de Comandamentul Special…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Alte 22 de firme, amendate cu 359.000 de lei de Comandamentul Special Black Friday al ANPC pentru abateri legate de preţuri şi de etichetarea produselor aflate la reducere

Alte 22 de firme au fost amendate de Comandamentul Special Black Friday al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pentru abateri legate de preţurile produselor aflate în promoţie sau de etichetarea acestora. Valoarea totală a amenzilor este de 359.000 de lei, relatează News.ro.

Potrivit ANPC, alte 28 de site-uri şi magazine cu vânzare directă, care au anunţat reduceri speciale au fost verificate de Comandamentul Special Black Friday pentru a se asigura că respectă prevederile legale în ceea ce priveşte reducerile şi promoţiile.

Astfel, au fost constatate abateri şi s-au dat sancţiuni la 22 de operatori economici: Tensa Art Design SRL Ilfov (www.lensa.ro), F64 Studio SRL Bucureşti (www.f64.ro), SMS România SRL Bucureşti, Montecristo SRL Ilfov, Vabro Retail SA Maramureş, Artima SA Cluj, Meli Melo Fashion SRL Cluj, Sboujee Gold SRL Cluj, Laceworld Design SRL Cluj, Kvantum Sport SRL Cluj, Sport Vision Trading SRL Cluj, Birth Stone SRL Cluj, Inditex Romania SRL Cluj, B&B Collection SRL Cluj, H&M Henes&Mauritz SRL Cluj, Eroglu România SRL Cluj, Grand Bazar & Stock House Concept SRL Oradea, Smyk All for Kjds SRL Oradea, Kik Textillen und Non Food SRL Oradea, LPP România Fashion SRL Bistriţa, Studio Moderna SRL Bistriţa, Modaverse SRL Constanţa (www.modaverse.ro).

Comisarii ANPC au constatat că la comercializare se aflau produse la reducere, fără ca aceasta să fie aplicată din preţul de referinţă, nu există informaţii care să indice în mod clar şi neechivoc data la care încetează oferta şi faptul că aceasta se referă a stocul disponibil, informări confuze pe site referitoare la reduceri la colecţia nouă şi la oferta de black friday (neconcordanţe între cele două secţiuni ale site-ului).

Totodată, preţul de referinţă afişat pe site nu era cel mai mic preţ practicat în ultimele 30 de zile, prin modul incorect de calcul al preţului redus creându-se premisa existenţei unui avantaj specific preţului, consumatorii fiind determinaţi să ia o decizie de tranzacţionare pe care nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut realitatea.

Alte abateri constatate se referă la nerespectarea prevederilor legale privind afişarea preţurilor (preţ nou şi preţ vechi barat), produsele având un singur preţ afişat, neconcordanţe între preţul afişat la raft şi preţul de la casa de marcat, preţuri ilizibile, preţul vechi nu este barat, ci acoperit de eticheta cu cel nou, etichetare dublă.

Comisarii ANPC au aplicat 3 avertismente şi 22 de amenzi contravenţionale în valoare de 359.000 de lei şi, de asemenea, a fost propusă dispunerea măsurii de încetare a practicii comerciale incorecte, pentru fiecare dintre operatorii economici sancţionaţi.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...