G4Media.ro

Alte două companii municipale pot fi desființate: Lichidarea „Cimitire Bucureşti SA” şi…

sursa foto: Nicușor Dan/Facebook

Alte două companii municipale pot fi desființate: Lichidarea „Cimitire Bucureşti SA” şi „Tehnologia Informaţiei Bucureşti SA”, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Capitalei

Consilierii generali ai Capitalei ar putea aproba, în şedinţa de luni, lichidarea a două companii municipale şi demararea procedurii de insolvenţă pentru o a treia, precum şi înfiinţarea unui centru mobil de vaccinare împotriva COVID-19, transmite Agerpres.

Companiile vizate de lichidare sunt Cimitire Bucureşti SA şi Tehnologia Informaţiei Bucureşti SA.

Potrivit referatelor de aprobare, Compania Municipală Cimitire Bucureşti (CMCB) SA nu a înregistrat venituri în 2018, iar în exerciţiile financiare 2018, 2019, 2020 a avut o pierdere cumulată de 19.837.846 de lei. Compania Municipală Tehnologia Informaţiei Bucureşti SA nu a reuşit să îndeplinească suficiente contracte din domeniul de activitate, care este unul dintre cele mai dezvoltate din Capitală, dovada fiind situaţiile financiare la finalul tuturor anilor de la înfiinţarea societăţii, ce reflectă pierderi (circa 1,4 milioane de lei în 2018, aproximativ 4 milioane de lei în 2019 şi circa 357.000 de lei în 2020).

De asemenea, consilierii generali vor dezbate un proiect de hotărâre privind demararea procedurii de insolvenţă pentru Compania Municipală Pază şi Securitate Bucureşti SA.

Un alt proiect de hotărâre prevede înfiinţarea unui centru mobil de vaccinare împotriva COVID-19. Proiectul „Caravana mobilă de vaccinare” presupune înfiinţarea unui centru mobil pentru cetăţenii municipiului Bucureşti care doresc să fie imunizaţi şi nu prezintă contraindicaţii de vaccinare în urma efectuării triajului medical.

Alt subiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de luni vizează obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu de Spitalul Clinic „Colţea”. Valoarea investiţiei se ridică la circa 6,7 milioane de lei cu TVA.

Va fi luată în discuţie şi majorarea valorii celor patru proiecte finanţate prin Programul Operaţional Regional privind achiziţionarea a 100 de autobuze electrice. Primăria Capitalei a crescut preţul estimativ al unui autobuz electric de la 480.000 de euro, fără TVA, la 620.295 de euro, fără TVA, conform unor proiecte de hotărâre adoptate în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) din 29 iunie.

Bugetul pentru 2021 în cadrul procesului de bugetare participativă este de 2 milioane de lei, potrivit unui alt proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei CGMB. Proiectul aprobă Regulamentul privind bugetarea participativă la nivelul Municipiului Bucureşti, care are ca scop stabilirea cadrului general şi a procedurii pentru selecţionarea proiectelor identificate de cetăţenii Capitalei drept necesare pentru dezvoltarea oraşului şi prevede că, începând cu 2022, valoarea bugetului destinat bugetarii participative va fi de 4 milioane de lei.

Totodată, consilierii generali vor lua în discuţie acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Bucureşti pentru proiecte în domeniul protecţiei mediului înconjurător şi animalelor, în 2021 bugetul pentru acestea ridicându-se la 1,4 milioane de lei.

În total, pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de luni sunt 22 de proiecte la care se adaugă patru, pe ordinea de zi suplimentară.

Printre proiectele aflate pe ordinea de zi suplimentară se află stabilirea remuneraţiei lunare a administratorilor speciali de la companiile municipale Consolidări SA şi Dezvoltare Durabilă Bucureşti SA.

sursa foto: Nicușor Dan/Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Ziaristii care scriu stirile astea nu au pic de curiozitate in ei.
    Sa ne spuna si noua cîți angajati erau, ce salarii aveau, ce produceau.
    Nu sunteti cu nimic mai buni decat contabilii care asigura transparenta publica prin furnizarea soldurilor pe elemente contabile fara sa poti intelege pe ce s-au dus exact banii.
    Pot sa presupun ca singurul client al acestor firme ale primariei erau niste firme tot ale statului care plateau pentru niste proiecte mai mult sau mai putin imaginare.
    Dar salariile angajatilor, cine le asigura?

    • daca chiar te intereseaza subiectul poti sa cauti pe site-urile companiilor si sa le dai un mail.

    • Scriam ieri … ca am mai facut asta, calculat, distribuit.
      Nu am obtinut mare lucru, poate unii de la anaf au avut totusi o tresarire. Dancila sigur nu … ca alti citeau in locul ei.
      Rezultatul cel mai vizibil a fost un control de la ITM, probabil nu au reusit sa inteleaga cum au unii angajati la privat atat de mult timp liber.

    • @009
      Am vazut reportajul Recorder cu Ocolul Silvic Muntenia… un ziarist face mai mult decat 6 angajati ai statului.
      Acum ce sa zic.. ca eu fac mai mult decat ziaristii?

  2. in ritmul asta nicusor are nevoie de cateva mandate pentru a lichida tot

    • Nu poti sa le lichidezi pana nu vii cu banii sa le aduci la zi fara datorii.
      Nu sunt bani de toate in acelasi timp.

    • Sa ghicesc, au datorii la Cloud