
Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă) la egalitate în sondaje cu Uniunea Creștin Democrată/Socială (CDU/CSU), la cel mai înalt nivel istoric
AfD a atins 24,5%, cu aproape 4% mai mult decât la recentele alegeri parlamentare din 23 februarie, în timp ce CDU/CSU a pierdut 4%. În sondajul INSA pentru Bild Partidul Social Democrat (SPD) este stabil la 16%, în timp ce Verzii pierd 1% la 10,5%, iar Stânga crește cu aproape 2% la 10,5%.
Aceste evoluții au loc în momentul în care CDU/CSU și SPD au cerut amânarea convocării Bundestagului (Camera inferioară a parlamentului federal) pentru săptămâna viitoare, stârnind protestele AfD, Verzilor și Stângii.
Cele două partide conduse de Friedrich Merz – cancelar în așteptare – și Olaf Scholz – cancelar în exercițiu – negociază formarea noului guvern și ca atare consideră că dezbaterile parlamentare în timpul acestor negocieri ar avea un efect perturbator, ceea ce opoziția, atât de dreapta cât și de stânga consideră absurd.
Bundestagul s-a reunit în sesiune inaugurală pe 25 martie pentru constituire și alegerea forurilor conducătoare și de atunci nu a mai lucrat. Vechiul Bundestag votase în favoare unor investiții, inclusiv în apărare, care ar fi majorat nivelul datoriei publice, un vot care necesita o majoritate de 2/3. În noul Bundestag CDU/CSU și SPD nu mai dispun de o astfel de majoritate, chiar cu sprijinul Verzilor care a votat favorabil în parlamentul trecut.
În urma scrutinului din 23 februarie CDU și CSU (ramura bavareză a partidului) au obținut 208 (164 + 44) din cele 630 de mandate în Bundestag, AfD 152, SPD 120, Verzii 85, Stânga 64 și minoritatea daneză/friziană 1. În aceste condiții AfD și Stânga (urmașul fostului partid comunist din Germania de est) dețin o minoritate de blocaj la măsurile legislative care necesită o majoritate de 2/3.
Incertitudinea politică, agravată de recentele turbulențe economice provocate de măsurile luate de președintele Statelor Unite, Donald Trump, par să fi fost favorabile partidelor de la ambele extreme ale spectrului politic din Germania.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank