Am asistat la a 20.015-a reprezentație a pieselor „Cântăreața Cheală” și „Lecția” ale lui Eugen Ionesco la Theatre de la Huchette din Paris

O sală mică, cu o capacitate de 85 de locuri, în Cartierul Latin de pe malul stâng al Senei în centrul Parisului, găzduiește fără întrerupere din data de 16 februarie 1957 cele două piese ale marelui dramaturg francez de origine română.

Azi cele două piese se joacă potrivit regiei inițiale a lui Nicolas Bataille din 1950 – Cântăreața Cheală – și Marcel Cuvelier din 1951 – Lecția, cu aceeași scenografie și costume (dar nu și cu aceiași actori, cum a răspuns prezentatorul pieselor la o întrebare hâtră din sală) și au aceeași prospețime ca acum aproape 74 de ani sau 67 de ani de când se joacă în aceeași sală.

Actorii – în număr de șase pentru „Cântăreața Cheală” și trei pentru „Lecția” – joacă impecabil cele două texte ale teatrului absurd în care Ionesco a fost un pionier, încântând publicul prin jongleriile de limbaj care transformă situațiile absurde într-o comedie și apoi în tragedie.

Dar ce a vrut dramaturgul să realizeze cu cele două piese. Să-i dăm lui însuși cuvântul: “Cântăreața Cheală ca și Lecția: între altele, tentative de funcționare în vid a mecanismului teatrului. Încercarea unui text abstract și non-figurativ. Împingerea burlescului până la limita sa extremă. Acolo, la o ușoară împingere cu degetul, o alunecare imperceptibilă și ne regăsim în tragic. Este un act de prestidigitație. Pasajul de la burlesc la tragic trebuie să se facă fără ca publicul să-și dea seama. Poate nici actorii sau abia-abia. Schimbare de iluminare. Ceea ce am încercat în Lecția. Pe un text burlesc, un joc dramatic. Pe un text dramatic, un joc burlesc”, explica Ionesco în cartea „Notes et contre-notes” (Gallimard, 1991).

Primite cu sarcasm de criticii teatrali în anii ’50 cele două piese și-au dovedit durabilitatea și relevanța. Printre spectatorii din micuța sală de la numărul 23 , Rue de la Huchette, au fost zăriți de-a lungul timpului, printre alții Edith Piaf, Sophia Loren sau Maurice Chevalier, iar în apărarea lui Ionesco s-au ridicat corifei ai literaturii franceze precum Jean Paulhan, Raymond Queneau, Jean Anouilh sau Albert Camus.

Avangardistul Eugene Ionesco (născut în România, la Slatina, în 1909 dintr-un tată român și o mamă franceză, decedat la Paris în 1994) a devenit cu timpul un clasic al literaturii franceze. În 1970 el a devenit unul dintre cei 40 “Nemuritori”, membru al Academiei Franceze.

Dar de ce rămân azi relevante cele două piese ale sale? Un răspuns simplu ar fi că trăim într-o lume în care dramaticul și burlescul coexistă, se împletesc și uneori se transformă imperceptibil în tragedii de dimensiuni colosale. Astăzi, ca și în 1950 – 1951 și ca de fapt dintotdeauna.

Reprezentațiile cu „Cântăreața Cheală” și „Lecția” (în această succesiune) se joacă în fiecare zi de marți până sâmbătă de la ora 19 și respectiv 20. Biletele pentru cele două piese cumpărate împreună costă 42,98 Euro. Pentru cei care nu cunosc limba franceză, în fiecare miercuri piesele au și subtitrare în engleză.