G4Media.ro

Amazon își construiește propriul laborator de testare pentru coronavirus destinat angajaților

Amazon își construiește propriul laborator de testare pentru coronavirus destinat angajaților

Gigantul american din comerțul online își va construi propria unitate de testare pentru coronavirus, destinată angajaților, în încercarea de a menține toate locațiile deschise, conform unui articol theverge.com

De la începutul pandemiei și până acum, angajați ai Amazon din peste 50 de locații din SUA au fost depistați pozitiv.

Amazon a format o echipă formată din angajați cu diverse specializări, de la cercetători și ingineri software până la manageri de proiect și specialiști achiziții, care au pus o pauză activităților curente pentru buna desfășurare a acestui demers.

Compania a început deja asamblarea primului laborator, iar în scurt timp va începe testarea celor mai expuși dintre angajați, cei care se ocupă de livrări și cei din depozite.

Acest demers vine în contextul în care Amazon are zeci de mii de angajați expuși în mod direct, care la rândul lor pot transmite virusul clienților.

Activitatea companiei de la începutul pandemiei a înregistrat creșteri considerabile, Amazon anunțând noi angajări și creșteri salariale.

Sursa: theverge.com

Sursa foto:amazon.com

 

 

 

 

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...