G4Media.ro

Amazon şi SpaceX au semnat contracte cu NASA în domeniul comunicaţiilor spaţiale,…

Amazon şi SpaceX au semnat contracte cu NASA în domeniul comunicaţiilor spaţiale, în valoare totală de aproape 280 de milioane de dolari

Divizia de sateliţi din cadrul grupului Amazon, reţeaua Starlink dezvoltată de SpaceX şi alte companii specializate în producţia de sateliţi au semnat miercuri contracte cu NASA în valoare totală de 278,5 milioane de dolari, în contextul în care agenţia spaţială a Statelor Unite doreşte să înlocuiască actuala sa reţea de sateliţi aflaţi pe orbita Terrei cu sisteme similare fabricate de firme private, informează Reuters, citată de Agerpres.

NASA se bazează tot mai mult pe companii spaţiale private pentru desfăşurarea misiunilor sale şi doreşte să stimuleze activitatea comercială în domenii precum comunicaţiile spaţiale şi trimiterea de echipaje umane pe orbita Pământului.

Project Kuiper, viitoarea reţea cu peste 3.000 de sateliţi concepuţi de grupul Amazon pentru a furniza internet de mare viteză în regiuni izolate de pe Terra, a câştigat un contract de 67 de milioane de dolari, în timp ce proiectul Starlink al companiei SpaceX, o reţea mai amplă de sateliţi, dintre care 2.000 au fost deja plasaţi pe orbită, a primit un contract de 70 de milioane de dolari.

NASA utilizează în prezent sistemul ei de sateliţi, denumit Tracking and Data Relay Satellite Network, pentru a comunica cu vehiculele aflate pe orbită, precum capsula Crew Dragon construită de SpaceX pentru a transporta astronauţi spre şi dinspre Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Fiecare dintre companiile semnatare ale noilor contracte va trebui să finalizeze dezvoltarea şi testarea sateliţilor săi până în 2025, a precizat NASA într-un comunicat.

Celelalte companii care au semnat astfel de contracte cu NASA sunt Inmarsat, SES, Telesat şi ViaSat. Competiţia este acerbă între SpaceX, Amazon şi Telesat în ceea ce priveşte furnizarea de internet de mare viteză din spaţiu, o iniţiativă comercială costisitoare, dar care ar putea să genereze venituri de miliarde de dolari odată ce va deveni pe deplin funcţională, consideră specialiştii din acest domeniu de activitate.

Proiectul Starlink, deşi nu este încă finalizat, are deja câteva mii de clienţi în mai multe ţări. Grupul Amazon, rămas mult în urmă din acest punct de vedere, doreşte să lanseze primele două prototipuri ale sateliţilor săi spre sfârşitul anului 2022.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...