G4Media.ro

Amazon va lansa o serie proprie de televizoare

Sursa foto: Facebook

Amazon va lansa o serie proprie de televizoare

Gigantul american Amazon va începe îm scurt timp să vândă televizoare sub brand propriu, prin care va încerca să crească numărul de utilizatori ai serviciilor sale de streaming, transmite News.ro.

Începând cu luna octombrie, Amazon va începe să comercializeze televizoare sub propriul brand, susţine Business Insider. Acestea vor fi vândute, la început, doar în Statele Unite.

Viitoarele televizoare Amazon, cu rezoluţii ce vor fi cuprinse între 55 şi 75 de inch, vor fi dezvoltate de mai mulţi producători terţi, printre care TLC.

În mod firesc, aceste televizoare vor fi dotate cu instrumentele şi serviciile Amazon. Alături de Alexa, pentru comenzi vocale, vor fi, cu siguranţă, preinstalate aplicaţiile unor servicii Amazon precum Prime Video şi Prime Music.

Amazon va intra, astfel, în concurenţă directă cu producătorii de televizoare, precum Samsung şi LG, ale căror produse le şi vinde în cadrul propriilor magazine.

Se pare că gigantul american lucrează şi la un televizor pe care-l dezvoltă în întregime intern, fără ajutorul altor producători, însă nu se ştie când va fi gata de lansare pe piaţă acesta.

sursa foto: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Rezolutia nu se masora in inchi… Poate a vrut sa scrie despre diagonala.