G4Media.ro

Ambasada Chinei cere partidului REPER “măsuri concrete pentru controlarea comportamentului anumitor membri”,…

Captură X, IPAC

Ambasada Chinei cere partidului REPER “măsuri concrete pentru controlarea comportamentului anumitor membri”, după ce Cătălin Teniță a participat la summitul IPAC din Taiwan

Ambasada Chinei a transmis o scrisoare REPER în care cere partidului să ia “măsuri concrete pentru controlarea comportamentului anumitor membri”, după ce deputatul Cătălin Teniță a participat la summitul Alianței Interparlamentare pentru China (IPAC) din Taiwan, o organizație internațională critică la adresa Beijingului.

Scrisoarea, datată 31 iulie. 2024, a fost postată pe contul X (ex-Twittter) al IPAC. La summitul IPAC a fost prezent și liberalul Alexandru Muraru.

 

Potrivit acestei scrisori adresate conducerii REPER, Cătălin Teniță a făcut recent o vizită în Taiwan pentru a participa la summitul IPAC în cadrul căruia a fost adoptată o declarație “care ar constitui o denaturare abuzivă asupra Rezoluției 2758 a Adunării Generale a Națiunilor Unite și asupra Principiului O Singură Chină fapt pentru care partea chineză își exprimă opunerea fermă și îngrijorarea serioasă”.

  • “Chestiunea Taiwan constituie o afacere internă a Chinei.
  • Dorim ca partidul REPER să susțină în mod concret principiul o singură Chină, să ia măsuri concrete pentru controlarea comportamentelor anumitor membri, să trateze în mod prudent chestiunea Taiwan și să nu desfășoare schimburi sau contacte oficiale sub nicio formă cu Taiwan, pentru a evita eliberarea unor semnale greșite puterii separatiste “independența Taiwan”, care sunt incompatibile cu politica externă a României și nu sunt în favoarea dezvoltării relațiilor bilaterale China-România”, se mai arată în această scrisoare.

De notat că, potrivit Radio Europa Liberă, deputații Cătălin Teniță (REPER), Alexandru Muraru (PNL) și fostul deputat Pavel Popescu (PNL) – fost șef al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, au intrat în vizorul unui grup de hackeri susținut de guvernul chinez.

Cei trei ar fi căzut victime ale unei campanii de spionaj pusă la cale de un grup de hackeri intitulat APT31 împotriva Alianței Interparlamentare pentru China, un grup internațional din care fac parte mai mulți parlamentari și care se preocupă de modul în care țările democratice ar trebui să se raporteze la China.

Acest grup a intrat în vizorul Beijingului pentru discursurile critice la adresa regimului comunist chinez și acuzațiile de încălcare a drepturilor omului aduse acestuia.

Detalii, aici.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Să-i spună cineva stimabilului abasador că în România, spre deosebire de China, încă avem anumite libertăți. De când dictează China ce trebuie să facem în România?

  2. Este interzisă circulația in Taiwan? 👀👀👀

  3. Ambasada lui Țiomping
    Să-ți dau m*** câte umpic

  4. MAI-ul tace ca de obicei

  5. Winnie the Pooh e nervos