G4Media.ro

Ambasada Franței, după ce presa franceză a criticat condițiile de la baza…

sursa foto: Facebook/ MApN

Ambasada Franței, după ce presa franceză a criticat condițiile de la baza militară Cincu: Construcţia noilor instalaţii şi infrastructuri NATO în această bază a impus condiţii de viaţă rudimentare militarilor francezi, însă aceste lucrări sunt în curs de finalizare

Ambasada Franţei în România a reacționat marți după ce site-ul de investigații Mediapart a scris despre condițiile grele în care sunt campați militarii francezi din România. Ambasada arată într-un comunicat că ”Franţa a asumat responsabilitățile privind camparea, alimentaţia militarilor și alte servicii la baza din Cincu, conform procedurilor aliate, iar România, în calitate de ţară gazdă, a pus la dispoziție toate elementele solicitate de partea franceză”.

În plus, ”construcţia noilor instalaţii şi infrastructuri NATO în această bază a impus condiţii de viaţă rudimentare militarilor francezi, însă aceste lucrări sunt în curs de finalizare”, mai arată ambasada Franței, care susține că ”niciun fel de plângere formală privind condiţiile de viaţă din baza Cincu nu a fost formulată de militarii francezi până la această dată”.

Site-ul de investigaţii francez Mediapart a relatat despre faptul că soldaţii francezi cantonaţi în cadrul unei misiuni NATO la baza militară de la Cincu se plâng de condiţiile „mizere” de acolo. Aceştia au relatat, pentru site-ul de investigaţii francez, asupra condiţiilor insalubre din unele spaţii, toaletele insuficiente, încălzirea deficitară în corturi şi mâncarea puţină.

Ministerul Apărării din România a adus o serie de precizări, pe 4 noiembrie, referitoare la subiect şi a spus că „responsabilităţile privind camparea, hrănirea efectivelor şi asigurarea serviciilor conexe (alimentare cu apă, energie, gestionarea deşeurilor etc) în locaţia din Cincu, au fost asumate integral de partea franceză”.

Comunicatul integral al Ambasadei Franței la București:

Amintim că decizia de dislocare a trupelor franceze a fost luată foarte rapid. Anunţul preşedintelui Emmanuel Macron a fost făcut pe 25 februarie iar pe 28 februarie, la patru zile de la invazia rusă în Ucraina, Franţa a desfășurat batalionul « Spearhead » al Forței de Reacție Rapidă a NATO, în cadrul misiunii AIGLE.

Format din 500 de militari, batalionul a fost inițial dislocat la baza „Mihail Kogălniceanu”, situată la Constanţa, la aproximativ o sută de kilometri de granița cu Ucraina. Totuşi, în scurt timp, baza de la Cincu s-a impus ca soluția care oferea cele mai multe garanții pentru menținerea unei prezențe militare NATO pe termen lung.

Pe 2 mai 2022, detașamentul de geniu a început lucrările de dezvoltare a bazei de la Cincu, astfel încât să poată găzdui între 800 și 1.000 de militari până la finalul anului.

Construcţia noilor instalaţii şi infrastructuri NATO în această bază a impus condiţii de viaţă rudimentare militarilor francezi, însă aceste lucrări sunt în curs de finalizare. Dificultăţile de la începutul misiunii au fost depăşite în prezent, iar condiţiile de viaţă ale soldaţilor francezi de la baza militară Cincu au evoluat pozitiv în aceste şase luni.

Niciun fel de plângere formală privind condiţiile de viaţă din baza Cincu nu a fost formulată de militarii francezi până la această dată.

Franţa a asumat responsabilitățile privind camparea, alimentaţia militarilor și alte servicii la baza din Cincu, conform procedurilor aliate, iar România, în calitate de ţară gazdă, a pus la dispoziție toate elementele solicitate de partea franceză.

De la instalarea misiunii AIGLE în România, presa a fost mereu invitată să facă reportaje în această bază, în cadrul evenimentelor de tip „media day” sau individual, iar comunicarea a fost în permanenţă deschisă.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. si aia e o baza militara aflata in vizorul mediei, a NATO … nu vreau sa ma gandesc care sunt standardele din alte baze militare .. dar e bine ca avem burtosi cu 5 stele si cu doctorat

  2. Amenajarea bazei este obligația Franței, statul român a pus la dispoziție terenul și ajută în funcție de cerințele francezilor.

  3. Americanii sunt mai umblați prin lume, nu se plâng de condiții.Vom vedea la iarna.

  4. Romanii își făceau tabere de iarnă după reguli militare bine puse la punct. Aveau acolo tot ce le trebuia inclusiv terme, teren de instrucție, locuințe, bucătărie. Toate constrite de ei, militarii. În urmă cu mai bine de 2000 de ani.
    O astfel de tabără putea adăposti 5000 de luptători (o legiune) plus personalul auxiliar.

  5. Se pare că armata regulată franceză decade de la un război la altul. Dacă în primul război au fost eroi, în cel de-al doilea au fost catalogați lași, se pare că astăzi sunt niște domnișoare plângăcioase.

  6. Dar cine i-a chemat aici ? Poate au vrut în Dubai. Dar ce condiții de cazare și hrană au cei din Botoșani, Iași, Vaslui, Gorj etc…?

  7. Francezii si au facut conditii mult mai bune ca in cazarmile din Romania ! Ei sunt invatati sa le faca altii ordine si curatenie in sectoarele pe care le folosesc ! Militarul roman isi face singur ca stie ca n are cine