Ambasada SUA din Rusia avertizează în privinţa unui atac iminent la Moscova al unor „extremişti”
Ambasada SUA din Rusia a avertizat că „extremişti” au planuri iminente pentru un atac la Moscova, la câteva ore după ce serviciile ruse de securitate au anunţat că au dejucat un atac armat la o sinagogă plănuit de o celulă a ramurii afgane a grupării Statul Islamic, relatează vineri Reuters, transmite Agerpres.
Ambasada, care i-a îndemnat în mod repetat pe toţi cetăţenii americani să părăsească Rusia imediat, nu a furnizat detalii suplimentare despre natura ameninţării, dar a precizat că oamenii ar trebui să evite concertele şi mulţimile şi să fie atenţi la împrejurimi.
„Ambasada monitorizează rapoarte că extremişti au planuri iminente de a viza adunări de amploare la Moscova, inclusiv concerte, şi cetăţenii americani ar trebui să evite adunările mari în următoarele 48 de ore”, a menţionat ambasada pe site-ul său.
Aceasta a emis avertismentul la câteva ore după ce serviciul de securitate federal rus, principalul succesor al KGB-ului din era sovietică, a anunţat că a dejucat un atac asupra unei sinagogi din Moscova a unei celule a grupării sunite Statul Islamic. Este neclar dacă cele două anunţuri sunt legate, precizează Reuters.
Războiul din Ucraina a declanşat cea mai profundă criză din relaţiile Rusiei cu Occidentul de la criza rachetelor din Cuba din 1962. Kremlinul acuză SUA că luptă împotriva Rusiei întrucât susţine Ucraina cu bani, arme şi informaţii.
FSB a precizat că o celulă a grupării Statul Islamic opera în regiunea rusă Kaluga ca parte a ramurii afgane a organizaţiei, cunoscută şi sub numele ISIS-Khorasan şi care are ca scop declarat instituirea unui califat în Afganistan, Pakistan, Turkmenistan, Tadjikistan, Uzbekistan şi Iran.
Gruparea a apărut prima dată în estul Afganistanului în ultima parte a anului 2014 şi şi-a făcut o reputaţie de brutalitate extremă.
Celula „se pregătea să-i atace pe enoriaşii unei sinagogi cu arme de foc”, a precizat FSB. Când au fost interceptaţi, militanţii au opus rezistenţă forţelor speciale ruse şi au fost „neutralizaţi” după ce s-a tras asupra lor.
„Arme de foc, muniţie, precum şi componente pentru fabricarea de dispozitive explozive improvizate au fost descoperite şi confiscate”, a mai menţionat FSB.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank