Ambasada SUA în Ierusalim. O mutare controversată, dar care poate aduce pacea

Oficiali americani şi israelieni au inaugurat luni ambasada Statelor Unite din Ierusalim, la cinci luni după ce preşedintele Donald Trump a anunţat că ţara sa recunoaşte oraşul drept capitala legitimă a statului evreu. La momentul respectiv, decizia liderului de la Casa Albă a provocat proteste din partea aliaţilor, critici vehemente în majoritatea ţărilor de pe glob şi furie în rândul palestinenilor, care s-au confruntat cu forţele de ordine israeliene. Demonstraţiile violente ale acestora – desfăşurate la graniţa dintre Israel şi Gaza – au marcat de altfel şi ceremonia festivă care a avut luni în cartierul Arnona din oraşul sfânt.

Zeci de manifestanţi palestinieni au murit şi alte sute au fost răniţi de către soldaţii israelieni, după ce au încercat să forţeze graniţa. Dincolo însă de confruntările violente dintre cele două tabere şi de criticile virulente ale (majorităţii) opiniei internaţionale, gestul americanilor de a-şi reloca misiunea diplomatică are şanse destul de mari de a contribui la ceea ce, în prezent, pare aproape imposibil: obţinerea păcii între Israel şi palestinineni.

Preşedintele Trump a anunțat în decembrie trecut că va recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului și va muta ambasada americană de la Tel Aviv în oraşul sfânt. Luni, într-un mesaj video prezentat în cadrul ceremoniei la care au luat parte oficiali isrealieni şi americani (inclusiv o delegaţie venită de la Washington, în frunte cu Ivanka Trump şi Jared Kushner), liderul de la Casa Albă a spus: „Deschidem ambasada cu mulți, mulţi ani înainte de termenul stabilit. După cum am spus în decembrie, cea mai mare speranță a noastră este pacea. Statele Unite sunt pe deplin hotărâte să faciliteze un acord de pace de durată.”

Pacea de durată, pacea trainică a fost de altfel motivul central al discursului lui Trump, dar şi al altor oficiali, atât israelini, cât şi americani, care au luat cuvântul în timpul ceremoniei din Ierusalim. Declaraţiile lor ar putea să pară complet iraţionale şi fără nicio acoperire în realitate. La doar câteva zeci de kilometri distanţă de locul ceremoniei oficiale, zeci de demonstranţi palestineni erau împuşcaţi mortal de forţele de securitate israeliene, în timp ce alte 2.400 erau răniţi. Cum se poate vorbi de pace în mijlocul revoltelor violente de la graniţa dintre Israel şi Gaza? Deşi acum e dificil de imaginat nu doar un acord între israelieni şi palestinieni, ci chiar şi detensionarea situaţiei din regiune şi revenirea la calm, unii experţi cred că, în mod surprinzător, mutarea ambasadei americane ar putea readuce la viaţă procesul de pace, aflat de o bună bucată de timp în moarte clinică.

Politica ONU, a Uniunii Europene şi a altor state se opune recunoașterii unilaterale a Ierusalimului drept capitală a Israelului și susține recunoașterea oraşului ca şi viitoarea capitală a două state, Israel și Palestina, de-a lungul graniţelor existente în 1967. Decizia va fi luată însă doar în urma negocierilor de pace israeliano-palestinene, iar în absenţa unui acord, comunitatea internaţională consideră – cu mici excepţii – că orice recunoaştere a Ierusalimului drept capitală a Israelului încalcă legea internaţională (acesta a fost de altfel şi motivul invocat de preşedintele român Klaus Iohannis când a respins decizia recentă Guvernului Dăncilă referitoare la mutarea ambasadei române la Ierusalim).
Dar să vedem care sunt implicaţiile mutării ambasadei Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim, în ce context a fost luată această decizie şi la ce ne putem aştepta în continuare.

• Aşa cum s-a întâmplat în ultimii 25 de ani, Statele Unite fac un pas important în regiune şi, prin relocarea ambasadei, forţează redeschiderea discuţiilor pe marginea unui proces de pace care trenează de ani de zile. E adevărat, mişcarea a înfuriat palestinenii şi statele arabe. Dar acest lucru mai mult ca sigur nu va dura la nesfârşit. Combinat cu blocarea fondurilor americane pentru Autoritatea Palestiniană şi cu perspectiva, foarte probabilă, ca unii dintre cei mai importanţi susţinători arabi să îi abandoneze încetul cu încetul, palestinenii ar putea fi nevoiţi să se întoarcă la masa negocierilor mai devreme decât ne imaginăm în momentul de faţă. Să nu uităm că, cu mai puţin de o lună în urmă, prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman a declarat într-o întâlnire cu liderii evrei că palestinienii trebuie „să tacă” sau să accepte o înțelegere de pace cu Israelul. Poate acest scenariu nu este cel mai moral cu putinţă, dar este unul posibil şi, de ce nu, realizabil. Iar retorica pozitivă a liderului saudit vis-a-vis de Israel transmite un mesaj important, de care palestinienii şi liderii lor ar trebui să ţină cont.
• Trump pare să fi acţionat şi din cauza exasperării provocate de lipsa rezultatelor în zonă. De ani de zile, procesul de pace între israelieni şi palestineni fie trenează, fie e complet blocat. Actorii cu interese în regiune (SUA, Rusia, China, Uniunea Europeană, statele arabe) au eşuat până în prezent să găsească o soluţie convenabilă şi acceptabilă la o criză în care statutul Ierusalimului reprezintă cel mai sensibil aspect. Chiar şi sub administraţia lui Barack Obama – care şi-a manifestat sprijinul deschis pentru cauza lor -, palestinienii nu au reuşit să obţină mare lucru. Acum e şi mai greu de crezut că lucrurile le vor fi la fel de favorabile sub Donald Trump, un preşedinte vădit pro-israelian. Ce e diferit însă în prezent? Cu atitudinea lui neortodoxă şi neobişnuită pentru arena diplomatică internaţională, Trump a decis „să ia taurul de coarne” şi să încerce să pună din nou în mişcare un mecanism ce nu mai funcţiona de mult cum trebuie. Mutarea ambasadei a fost un prim pas. După cum susţin surse americane, un plan de pace cu etape concrete este în lucru şi urmează să fie prezentat de Casa Albă. Când anume? Rămâne de văzut.
• Realităţile din regiunea Orientului Mijlociu sunt diferite faţă de cele existente în 1993, când Acordurile de la Oslo ofereau speranţa că pacea dintre isrealieni şi palestineni nu este doar o Fata Morgana. Orientul Mijlociu nu mai seamănă nici măcar cu Orientul Mijlociu din urmă cu un deceniu. Aşa cum a declarat pentru G4 Media.ro şi Julie Lenarz, Senior Fellow în cadrul The Israel Project în Washington DC și director-executiv al Human Security Centre cu sediul la Londra, regiunea a fost „remodelată dincolo de recunoaștere de revoltele din timpul Primăverii Arabe şi de amenințarea iraniană în creștere.” Este ceea ce afirma şi un comentator BBC după anunţul din decembrie 2017 al preşedintelui Trump: „Dacă liderii arabi din Golf vor face mult zgomot legat de Ierusalim, dar nu vor lua nicio măsură, aceasta va fi dovada suplimentară a unui nou Orient Mijlociu.” Încercarea de a obţine un acord între palestinieni şi israelieni trebuie să ţină cont de contextul actual modificat, de schimbările de strategii şi interese, precum şi de dinamica extraordinară a regiunii.
• Casa Albă ar vrea ca cele două tabere să ajungă cât mai curând la un acord, dar disputele dintre israelieni şi palestinieni sunt acum puse în planul secund de ambiţiile regionale (şi nucleare) ale Teheranului. Căci Iranul este astăzi principala preocupare a americanilor în zonă şi nu conflictul dintre israelieni şi palestinieni. Cele două dosare sunt însă legate, iar modul cum evoluează fiecare dintre ele va cântări enorm în cazul celuilalt. Să nu uităm că, săptămâna trecută, atunci când Donald Trump a anunţat retragerea din acordul nuclear Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA), noul său avocat, Rudy Giuliani, a declarat că preşedintele american este „dedicat” schimbării de regim în Iran, menţionanâd numele lui John Bolton şi Mike Pompeo pentru a-şi argumenta afirmaţia că SUA urmăresc o politică mai dură legată de Iran. „Schimbarea de regim din Iran este singura cale de a obţine pacea în Orientul Mijlociu” şi e „mai importantă decât un acord israeliano-palestinian,” a afirmat atunci Giuliani. Este o idee menţionată şi de Julie Lenarz: „Când Iranul a atacat săptămâna trecută poziţiile israeliene de pe Înălţimile Golan și Israelul a reacţionat, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Bahrainul au identificat Iranul ca agresor. Bahrainul chiar a apărat dreptul Israelului de a se apăra.” Iar prinţul saudit bin Salman „a spus că ceea ce îi ține treji noaptea pe liderii arabi este Iranul.” Această ameninţare apropie Israelul și lumea arabă ca niciodată până acum. „Ceea ce vedem astăzi în Ierusalim – deschiderea ambasadei americane – este o recunoaștere a acestei noi realități,” crede Lenarz. Tabla de şah a regiunii a suferit transformări semnificative în ultimii ani, iar orbirea strategică manifestată de unii actori din zonă este periculoasă pentru înseşi interesele lor. Nimeni nu credea în urmă cu câţiva ani că statele arabe sunite vor ajunge să stea de vorba cu Israelul (aceasta este de altfel o componentă esenţială a strategiei promovate de „echipa păcii” a lui Trump, în care Jared Kushner şi emisarul special Jason Greenblatt joacă rolurile principale). De ce nu s-ar întâmpla la fel şi în cazul palestinienilor-israelienilor? Apropierea dintre israelienii şi statele arabe – influente şi foarte bogate – oferă astfel procesului de pace o oportunitate uriaşă.
• Până una alta, palestinienii nu (mai) au foarte multe opţiuni la dispoziţie. Confruntaţi cu noua realitate a regiunii, cu preşedintele pro-israelian Trump la Casa Albă şi cu lipsa unui plan concret venit din partea aliaţilor arabi, a Uniunii Europene, a Rusiei sau a Chinei, palestinienii îşi văd spaţiul de manevră redus semnificativ. Lipsa lor de speranţă este explicabilă. Furia lor, justificată. Revenirea la masa negocierilor ar fi un compromis dureros, dar, în actualele condiţii, ar fi un pas extrem de necesar. Boicotarea procesului de pace şi declaraţiile critice constante la adresa Americii nu acţionează deloc în interesul lor. Iar încercarea de penetrare a frontierei israeliene de zeci de mii de palestinieni nu face decât să le complice poziţia.Chiar şi experţi de politică externă recunosc nu doar că palestinenii par să fie astăzi lipsiţi complet de speranţă, dar şi că, aşa cum spune Ian Bremmer, fondatorul think-tank-ului Eurasia Group, „Israelul are tot dreptul să-şi apere frontiera. Dacă e necesar, prin forţă.” E o declaraţie care spune multe despre poziţia ingrată în care se află palestinienii în acest moment. Iar tensiunea situaţiei este accentuată şi de faptul că deschiderea oficială a ambasadei americane şi violenţele care o marchează au loc în perioada de Nakba, ziua catastrofei, un moment dramatic al istoriei lor din ultimul secol.

E greu însă de crezut că liderii lor actuali şi organizaţiile care fac legea în zonă (Hamas, Fatah) vor fi dispuse să facă gesturi împăciutoare. Abordarea lor de până acum e una complet inflexibilă. Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a spus de altfel că SUA nu mai poate fi considerate un mediator neutru în negocierile de pace dintre israelieni şi palestinienă și nu pot avea niciun rol viitor în acest proces. Este o declaraţie cel puţin hazardată, în condiţiile în care America a condus constant negocierile de cel puţin două decenii şi jumătate, iar un alt actor ce poate preia această responsabilitate uriaşă nu există în prezent. O nouă generaţie de lideri palestinieni – mai pragmatici, flexibili şi dispuşi să accepte noile realităţi – ar fi astfel de dorit şi ar da o nouă şansă păcii cu israelienii.

• Nici suporterii palestinienilor din statele arabe vecine nu par să mai fie atât de porniţi împotriva relocării ambasadei americane. E adevărat, după anunţul preşedintelui american din decembrie trecut, au existat proteste în câteva ţări din zonă, însă ele au fost de scurtă durată şi, în general, paşnice. Confruntate cu propriile probleme interne, cu dificultăţi economice şi cu starea de tensiune cauzată de conflictele din Siria şi Yemen, ţările din regiune sunt conştiente şi ele că Orientul Mijlociu (şi cel Apropiat) au suferit transformări importante. E o schimbare de atitudine fundamentală şi una care face ca palestinenii să nu mai beneficieze de sprijinul necondiţionat şi evident al acestor state, unde opinia publică nu mai are voinţa (sau puterea) necesară pentru a susţine în stradă cauza palestiniană.
• Preşedintele Trump dovedeşte încă o dată că este cel mai important aliat al Israelului şi că statul evreu are, la Casa Albă, unul dintre preşedinţii americani cei mai devotaţi cauzei israeliene. După câţiva ani în care, sub Barack Obama, relaţia dintre cele două părţi a cunoscut o înrăutăţire dramatică, venirea lui Trump la Casa Albă a dat un impuls semnificativ legăturilor dintre Statele Unite şi Israel. Fără doar şi poate, cooperarea excelentă dintre cele două părţi va influenţa semnificativ şi alte dosare importante (aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, în cazul acordului nuclear cu Iranul. Prin dezvăluirea secretelor nucleare ale Teheranului – sustrase chiar din capitala iraniană în urma unei operaţiuni spectaculoase a agenţilor Mossad -, premierul Benjamin Netanyahu a pregătit terenul pentru anunţul retragerii americane din înţelegere).
• În ciuda criticilor aliaţilor săi europeni şi internaţionali, Donald Trump a dus până la capăt promisiunea de a muta ambasada americană în oraşul sfânt. „Atunci când președintele Trump face o promisiune, el o păstrează … Am arătat lumii că SUA pot fi de încredere. Stăm alături de prietenii și aliații noștri,” a spus ginerele preşedintelui Trump, Jared Kushner, la inaugurarea ambasadei. E un nou punct politic bifat pe agenda liderului republican (care satisface atât alegătorii americani-evrei, cât şi baza electorală importantă a creştinilor evanghelici, care văd relocarea ambasadei la Ierusalim ca pe un act de justiție istorică și o recunoaștere întârziată a realităților moderne) şi o nouă dovadă că Statele Unite îşi continuă strategia externă bazată pe doctrina „America First.” Ce înseamnă asta? Interesul naţional al Washingtonului şi relaţia cu un partener crucial în complicata regiune a Orientului Mijlociu (Israelul) primează, în acest caz, în faţa celorlalte considerente şi alianţe. Indiferent dacă comunitatea internaţională acceptă sau nu această realitate, Statele Unite şi Israelul (la care se adaugă Arabia Saudită şi statele din Golf) au cuvântul decisiv în această zonă plină de tensiuni. Iar relaţiile dintre aceste ţări evoluează astăzi pe un drum ascendent.
• După dosarul nuclear al Iranului, America se află din nou în opoziţie cu aliaţii săi (în special, europeni) în ceea ce priveşte statutul Ierusalimului. Fidel atitudinii sale directe, fără mănuşi şi plezanterii inutile, preşedintele Trump nu a ţinut nici de această dată de avertismentele aliaţilor din UE şi a decis să facă ceea ce a promis în campania electorală că va realiza în chestiunea Ierusalimului. Şi, la fel ca în cazul acordului cu Teheranul, e greu de presupus că liderii europeni vor întreprinde ceva care să irite suplimentar Statele Unite. Cel mai probabil, ei vor încerca convingă palestinenii să revină la masa negocierilor, căci, în ciuda declaraţiilor lor ce condamnă relocarea ambasadei SUA, pacea în regiune este şi va fi imposibilă fără implicarea americană.
• Chestiunea Ierusalimului de Est (capturat de la Iordania şi anexat de Israel în 1967, în urma Războiului de şase zile) rămâne în picioare şi nu e exclus ca această parte a oraşului sfânt să fie, până la urmă, capitala unui viitor stat palestinian. În decembrie, Trump a lăsat deschisă această posibilitate, spunând că administrația sa nu va lua o poziție cu privire la statutul final al oraşului sfânt, „incluzând aici granițele specifice ale suveranității israeliene în Ierusalim sau rezolvarea granițelor contestate.”

Daniel B. Shapiro, fost ambasador al SUA în Israel şi Director în Consiliul Naţional de Securitate sub preşedintele Obama, a scris de altfel pentru CNN că „mutarea Ambasadei SUA la Ierusalim poate contribui la încetarea conflictului,” afirmând că ea va face ca obţinerea unei acord în disputa dintre isrealieni şi palestineni să se reîntoarcă la originile confruntării şi la rezoluţia ONU din 1947. Mutarea ambasadei americane validează pretenţia Israelului asupra Ierusalimului, iar acelaşi lucru ar putea să fie făcut şi în ceea ce priveşte Ierusalimul de est şi palestinienii (bineinţeles, soarta locurilor sfinte şi a frontierelor israeliene urmând să fie decisă prin negocieri). O capitală palestiniană suverană într-un oraş unificat – ca parte a unui acord mai larg – este un scenariu rezonabil şi care poate fi atins. Declaraţia lui Trump pare aşadar să sugereze că pretenţiile palestinienilor asupra Ierusalimului de Est (unde „echipa păcii” ar fi identificat deja patru cartiere ca parte a viitoarei capitale palestinene) sunt în continuare pe masa de negociere. Important e ca şi palestinienii să dorească să se întoarcă acolo, căci mingea e acum în terenul lor.

Surse: BBC, CNN, Axios, Vox, Newsweek, The Star, whitehouse.gov