G4Media.ro

Ambasadorul israelian la Tokyo denunţă paralela dintre Japonia din 1945 şi Fâşia…

Sursa foto: Captură video

Ambasadorul israelian la Tokyo denunţă paralela dintre Japonia din 1945 şi Fâşia Gaza: Gaza este condusă de Hamas, organizaţie teroristă ucigaşă care comite o dublă crimă de război, ţinteşte civili israelieni, inclusiv femei şi copii, în timp ce îşi foloseşte propria populaţie ca scut uman

Ambasadorul Israelului în Japonia a denunţat duminică paralela dintre arhipelagul nipon devastat din 1945 şi Fâşia Gaza, enclava palestiniană vizată de un an de o ofensivă israeliană ca ripostă la atacurile fără precedent ale grupării islamiste palestiniene Hamas, făcută de un responsabil al grupului de supravieţuitori de la Hiroshima, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, potrivit AFP, transmite Agerpres.

Prestigiosul premiu a fost acordat în acest an lui Nihon Hidankyo, grupul de supravieţuitori ai bombei atomice lansate asupra oraşului japonez Hiroshima la 6 august 1945.

Într-un mesaj pe reţeaua de socializare X, Gilad Cohen a felicitat Nihon Hidankyo cu premiul prestigios, dar a calificat comparaţia făcută de unul dintre responsabilii săi, Toshiyuki Mimaki, drept „scandaloasă şi nefondată”.

„S-a spus că, graţie armelor nucleare, pacea va fi menţinută în întreaga lume. Dar armele nucleare pot fi folosite şi de terorişti. Şi, de exemplu, dacă Rusia le foloseşte împotriva Ucrainei, iar Israelul împotriva Gazei, lucrurile nu se vor opri aici”, a declarat vineri Mimaki după anunţarea câştigătorului premiului Nobel pentru Pace.

„În Gaza, copii sângerând sunt ţinuţi (în braţe de părinţii lor). Este ca în Japonia de acum 80 de ani”, a adăugat el, cu lacrimi în ochi.

Ambasadorul Cohen a reacţionat la aceste comentarii afirmând: „Gaza este condusă de Hamas, o organizaţie teroristă ucigaşă care comite o dublă crimă de război: ţinteşte civili israelieni, inclusiv femei şi copii, în timp ce îşi foloseşte propria populaţie ca scut uman”.

„Astfel de comparaţii denaturează istoria şi dezonorează victimele” atacului Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023, care a declanşat războiul din Fâşia Gaza, a continuat ambasadorul israelian.

Circa 140.000 de persoane au fost ucise atunci când SUA au lansat o bombă atomică asupra oraşului Hiroshima la 6 august 1945, iar alte 74.000 au fost ucise la Nagasaki trei zile mai târziu.

Comunitatea internaţională se pregăteşte să comemoreze anul viitor 80 de ani de la lansarea primelor două bombe atomice din istorie, la Hiroshima şi Nagasaki, de către SUA, ceea ce a dus la moartea a 214. 000 de persoane şi a grăbit capitularea Japoniei şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Fondată în 1956, Nihon Hidankyo este o organizaţie care reprezintă supravieţuitorii iradiaţi – „hibakusha” – ai acestor bombardamente, ale căror rânduri se diminuează odată cu trecerea timpului.

Atacul grupării islamiste palestiniene Hamas din 7 octombrie 2023 s-a soldat cu moartea a 1.206 persoane în Israel, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ al AFP, bazat pe cifre oficiale israeliene şi care include ostaticii care au murit sau au fost ucişi în captivitate în Gaza.

Cel puţin 42.227 de palestinieni au fost ucişi, majoritatea civili, în ofensiva de un an a Israelului în Gaza, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas, considerate fiabile de ONU.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează