
Ambasadorul Peer Gebauer: Parteneriatul România – Germania nu a fost niciodată mai important ca astăzi. Doar împreună putem izbândi în faţa actualelor provocări
Parteneriatul România – Germania nu a fost niciodată mai important ca în prezent, a declarat, joi, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Peer Gebauer, la recepţia care a marcat 145 de ani de relaţii diplomatice bilaterale, transmite Agerpres.
„Prietenia dintre Germania şi România reprezintă un exemplu minunat pentru puterea cooperării diplomatice şi pentru valorile comune în Europa. Ţările noastre sunt strâns conectate prin parteneriatul în cadrul UE, NATO, al Consiliului Europei, în OSCE şi în cadrul multor altor formate la nivel internaţional. Prietenia noastră se bazează pe legăturile formate datorită prezenţei de secole a minorităţii germane în România. Privim în urmă la 145 de ani de relaţii diplomatice animaţi de sentimente de apropiere, recunoştinţă şi prietenie. Suntem conştienţi, însă, că acest parteneriat nu a fost niciodată mai important ca astăzi. Doar împreună, doar alături de România şi de partenerii noştri europeni şi transatlantici putem izbândi în faţa actualelor provocări”, a precizat diplomatul.
Prezent la eveniment, premierul Marcel Ciolacu a arătat că „România şi Germania împărtăşesc aceleaşi valori democratice pe care se întemeiază Uniunea Europeană: promovarea păcii, securităţii, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale”.
Şi şeful diplomaţiei române, Emil Hurezeanu, a evidenţiat că relaţiile bilaterale sunt definite astăzi de o „cooperare excelentă, atât la nivel politic, cât şi în plan economic, social, cultural sau interuman”.
„În deceniile care au trecut, relaţiile româno-germane au crescut permanent, dobândind un caracter privilegiat, de natură strategică, iar în prezent prietenia româno-germană reprezintă o ancoră de stabilitate şi predictibilitate. Am încredere că relaţiile noastre vor continua să se dezvolte şi să cunoască rezultate fructuoase în toate domeniile de cooperare, în avantajul ambelor ţări şi pentru binele cetăţenilor lor”, a afirmat şi ambasadoarea României în Germania, Adriana Stănescu.
Pe 20 februarie 1880, România şi Germania au iniţiat în mod oficial relaţiile diplomatice. La scurt timp după aceea, a fost deschisă şi Ambasada Germaniei la Bucureşti.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii