G4Media.ro

Ambasadorul rus la Washington: Rusia nu intenţionează să atace nave civile în…

Sursa foto: Kremlin.ru

Ambasadorul rus la Washington: Rusia nu intenţionează să atace nave civile în Marea Neagră / „O încercare de a disimula propriile activităţi distructive, menite să saboteze implementarea acordurilor de la Istanbul”

Rusia nu pregăteşte atacuri asupra navelor civile de transport în Marea Neagră, a declarat joi ambasadorul rus în SUA, Anatoli Antonov, după ce Casa Albă a evocat posibilitatea unor astfel de atacuri, iar Ministerul rus al Apărării însuşi a transmis că va considera navele care se îndreaptă spre Ucraina drept potenţiale transporturi de încărcături militare, în urma retragerii Rusiei din acordul care asigura un coridor navigabil sigur pentru exporturile ucrainene de cereale, consemnează Reuters, citată de Agerpres.

„Încercările de a atribui Rusiei pregătirea unor atacuri asupra unor nave civile sunt complet false”, a scris ambasadorul Antonov pe contul de Telegram al ambasadei ruse. „Considerăm declaraţiile SUA drept o încercare de a disimula prin orice mijloace propriile lor activităţi distructive, menite de facto să saboteze implementarea acordurilor de la Istanbul interconectate”, a adăugat ambasadorul rus. El a făcut astfel referire la înţelegerea care a permis exportul cerealelor ucrainene printr-un coridor sigur pe Marea Neagră, dar din care Rusia s-a retras luni acuzând că nu a fost respectată componenta ce prevedea înlesnirea exporturilor de cereale şi îngrăşăminte ruseşti, îngreunate indirect prin efectul sancţiunilor financiare occidentale împotriva Rusiei după agresiunea acesteia contra Ucrainei.

Ministerul rus al Apărării a avertizat miercuri că odată cu „închiderea coridorului umanitar maritim, începând de la ora 21:00 GMT toate navele care se îndreaptă spre porturile ucrainene în apele Mării Negre vor fi considerare potenţiale transportatoare de încărcături militare”, iar „statele de pavilion ale navelor care se îndreaptă spre porturile ucrainene vor fi considerate de Rusia implicate în Ucraina de partea regimului de la Kiev”. În plus, ministerul rus a precizat că declară părţi din apele internaţionale de nord-vest şi sud-est ale Mării Negre ca fiind nesigure pentru navigaţie.

Comentând aceste anunţuri ale Moscovei, Casa Albă a estimat că Rusia şi-ar putea extinde acţiunile asupra infrastructurilor de transport şi stocare a cerealelor ucrainene prin atacuri care să vizeze de asemenea nave civile de transport în Marea Neagră.

În acest timp, un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak, a anunţat într-un interviu acordat France Presse că Ucraina propune crearea unor patrule militare internaţionale în Marea Neagră, sub mandat ONU şi cu participarea unor ţări riverane Mării Negre, cum ar fi Bulgaria şi Turcia, state membre NATO, care să garanteze securitatea navelor ce exportă cereale ucrainene.

De asemenea, Kievul a transmis că ar putea la rândul său să considere orice navă ce se îndreaptă către porturile ruseşti sau porturile ucrainene ocupate de Rusia drept un potenţial transport de armament, cu toate riscurile ce decurg de aici, sugerând astfel posibilitatea de a considera astfel de nave ţinte militare.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...