Ambasadorul Rusiei în Germania avertizează împotriva întârzierii livrărilor de gaze prin controversatul gazoduct Nord Stream 2
Ambasadorul Rusiei în Germania, Serghei Neceaev, îndeamnă la o decizie rapidă privind începerea livrărilor de gaze prin intermediul controversatei conducte Nord Stream 2, relatează marţi DPA, citată de Agerpres.
„Nu cred că cineva are nevoie de o întârziere artificială a punerii în funcţiune a conductei”, a declarat el într-un interviu acordat agenţiei germane de presă.
Rusia este gata să livreze imediat gaz Germaniei prin cele două conducte pe sub Marea Baltică, a spus el. El a adăugat că se aşteaptă ca noul guvern federal să trateze proiectul „pragmatic şi în beneficiul consumatorilor”.
Comentând opoziţia faţă de proiect a Verzilor – al doilea partid ca mărime în noul guvern de coaliţie al Germaniei – ambasadorul a spus: „Am auzit de la noul guvern federal că este un proiect din sectorul privat ce nu ar trebui să fie legat de politică”.
Aceasta a fost o linie consecventă din partea guvernului precedent, precum şi a noului cancelar Olaf Scholz, care a descris procesul de aprobare a punerii în funcţiune a gazoductului ca „non-politic”.
Conductele dintre Rusia şi Germania sunt gata, dar încă au nevoie de permisiunea de funcţionare din partea Agenţiei Federale a Reţelelor.
„Deciziile în acest sens nu vor fi luate în prima jumătate a anului”, a declarat recent preşedintele acesteia, Jochen Homann.
După decizia agenţiei, Comisia UE va efectua şi ea propria analiză a proiectului.
Sursa foto: Nord-Stream.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu