G4Media.ro

Ambasadorul Rusiei la București, despre noua strategie de apărare a României: Este…

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Bogdan Dănescu

Ambasadorul Rusiei la București, despre noua strategie de apărare a României: Este un document al unui stat NATO/ Pe frontul de vest nimic nou/ Cum au reacționat parlamentarii ruși

Noua Strategie Naţională de Apărare a Ţării – care a fost trimisă, recent, Parlamentului român – este „un document al unui stat NATO”, a declarat, joi, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, în cadrul unei conferinţe care a avut loc online, transmite Agerpres.

Conform traducerii oficiale, diplomatul a spus că documentul nu a fost încă promulgat, astfel că a apreciat că este „timpuriu” să discute despre conţinutul său. Ambasadorul a afirmat că a fost anunţat că ulterior promulgării vor fi organizate informări pe această temă.

„Este un document al unui stat NATO”, a punctat Kuzmin.

În opinia sa, „pentru NATO, cel mai important este să primească resurse financiare din partea fiecărei ţări membre şi ca mai mulţi bani să fie alocaţi, din bugetele anuale, pentru Apărare”.

Valery Kuzmin a afirmat că „Rusia nu urmăreşte niciun fel de scopuri agresive, nici în bazinul Mării Negre, nici faţă de România, nici la nivel global”.

Potrivit diplomatului, unele acţiuni ale ţării sale în regiunea Mării Negre sunt corelate cu „ceea ce se întâmplă, de exemplu, la (sistemul antirachetă de la – n.r.) Deveselu”.

„Dacă, pe scurt, o să încercăm să caracterizăm situaţia relaţiilor noastre acum, putem să folosim o frază din Erich Maria Remarque – ‘Pe frontul de vest nimic nou'”, a mai spus Kuzmin.

Reacția unor parlamentari ruși

Senatorul rus Konstantin Kosacev a evaluat perspectiva României de a recunoaște Rusia drept stat ostil, potrivit Agenţiei de presă RIA NOVOSTI.

România a decis să le amintească de existenţa sa aliaților săi din Uniunea Europeană și din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, NATO, prezentându-se ca parte a „frontierei externe” în confruntarea cu „amenințarea rusească”, a declarat miercuri, pentru Agenţia de presă RIA NOVOSTI, senatorul rus Konstantin Kosacev, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe din cadrul Consiliului Federației.

„Nu există nicio amenințare rusească la adresa securităţii naționale a României și nici nu va apărea până în momentul în care nu va exista o amenințare la adresa Rusiei de pe teritoriul României”, a declarat senatorul rus.

Și senatorul rus Aleksei Pușkov a comentat pe Twitter posibilitatea ca Rusia să fie declarată drept stat ostil în Strategia Naţională de Apărare a Ţării (României) pentru perioada 2020-2024.

Potrivit senatorului Pușkov, România, urmând Statele Unite, repetă falsele „platitudini” despre „agresivitatea” Rusiei.
„De ce oare noi nu am auzit vocea indignată a României împotriva acelei agresiunii reale, când SUA au atacat Irakul și au bombardat Libia. Aici, Bucureștiul a fost lovit de orbire: Nu văd nimic, nu aud nimic …”, a menţionat senatorul.

Despre posibilitatea recunoașterii Rusiei ca stat ostil, fiind o posibilă amenințare la adresa României se menționează în proiectul Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării (României) pentru perioada 2020-2024, noteazaă agenția de presă rusă RIA NOVOSTI

Context

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, „Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024 prezintă o nouă abordare ca urmare a schimbării de paradigmă la nivel global, determinată de evoluţiile din regiune, deteriorarea relaţiilor dintre NATO şi Federaţia Rusă, ameninţarea reprezentată de terorism, ameninţările hibride şi cele cibernetice, dar şi de alte tipuri de provocări”.

Noua Strategie de Apărare acordă o atenție majoră Federației Ruse, la fel ca și precedenta, desemnând acțiunile Moscovei drept principalele riscuri și amenințări externe la adresa securității României.

Documentul oficial arată că ”politica externă și de securitate a României se va afla, ca și până acum, sub semnul continuității în planul vectorilor și opțiunilor strategice” și enumeră cei trei mari piloni pe care se fundamentează politica externă: ”apartenența la UE și NATO, precum și parteneriatul strategic cu SUA”.

Strategia a fost analizată în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării care a avut loc la finalul lunii mai.

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Bogdan Dănescu

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Domnule ambasador, noi nu am uitat îndemnul rusesc „Davai ceas, davai moşie / Haraşo tovărăşie!”. Între timp, purceaua e moartă-n coteţ.

  2. „Dacă, pe scurt, o să încercăm să caracterizăm situaţia relaţiilor noastre acum, putem să folosim o frază din Erich Maria Remarque – ‘Pe frontul de vest nimic nou’”, a mai spus Kuzmin.

    Dl. Remarque a scris o carte intitulata „All Quiet on the Western Front”.
    Daca la aceasta se referea ambasadorul Rusiei, eu zic sa mai citeasca… Sau sa-si schimbe traducatorul de romana.