G4Media.ro

Ambasadorul SUA: Am cerut Parlamentului să acţioneze în combaterea traficului de persoane.…

sursa foto: Dan Bodea

Ambasadorul SUA: Am cerut Parlamentului să acţioneze în combaterea traficului de persoane. Este foarte dezamăgitor că liderul PSD Ciolacu a răspuns spunând că legile româneşti curente sunt suficiente. Nu sunt!

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, a declarat vineri că, în urmă cu două luni, a solicitat Parlamentului României să înăsprească legislaţia pentru a preveni şi stopa traficul de persoane. Acesta a adăugat că i se pare dezamăgitor faptul că liderului interimar al PSD Marcel Ciolacu a răspuns spunând că legile româneşti curente şi statul de drept sunt suficiente în combaterea acestei probleme, relatează News.ro.

„Pe 26 iunie, am vorbit despre raportul privind traficul de persoane pe anul 2019 publicat în Statele Unite. Raportul arată că problema traficului de persoane în România a fost provocată de derapajele privind statul de drept în perioada guvernului precedent. Am cerut Parlamentului să acţioneze şi să adreseze această problemă. Este foarte dezamăgitor că liderul PSD Ciolacu a răspuns spunând că legile româneşti curente privind traficul de persoane şi statul de drept sunt suficiente. Nu sunt! Cer din nou Parlamentului României, aşa cum am făcut-o şi pe 26 iunie, să aprobe legile dure necesare pentru eliminarea traficului de persoane şi crimei organizate. O legislaţie consolidată care să îi priveze pe cei condamnaţi de profiturile dobândite prin acţiuni infracţionale este imediat necesară şi legi care să ducă la procese şi sentinţe rapide în urma plângerilor penale sunt imperativ necesare. Eforturile din momentul de faţă ale Guvernului Orban pentru întărirea statului de drept, pentru oprirea traficului de persoane şi oprirea crimei organizate sunt remarcabile”, a afirmat Adrian Zuckerman, într-o declaraţie de presă susţinută vineri la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, din Otopeni.

Afirmaţiile ambasadorului SUA în România au fost făcute în contextul extrădării a doi români, prin cooperare internaţională din MAI în colaborare cu Interpol şi structuri specializate de la nivelul Statelor Unite ale Americii.

Astfel, Adrian Zuckerman a precizat că această extrădare este doar începutul şi a reiterat că nu va exista nicio toleranţă pentru cei care fac trafic de persoane.

„Suntem aici pentru îndeplinirea unei promisiuni pe care am făcut-o în urmă cu două luni. Am promis că Statele Unite vor folosi orice lege disponibilă şi resurse pentru a ajuta Guvernul român să pună capăt şi să descurajeze traficul de persoane. Am făcut această promisiune poporului român şi Guvernului României. Acum lăsaţi-mă să fac o altă promisiune. Acesta este doar începutul. După cum am spus, nu va exista niciun refugiu pentru cei care fac trafic de persoane. Sunteţi criminali, sunteţi laşi şi să vom urmări în România, în SUA, în afara graniţelor noastre şi oriunde v-aţi ascunde. Eu şi preşedintele Trump ne-am angajat să folosim orice instituţie şi mijloace disponibile pentru a combate traficul uman şi crima organizată. Îi mulţumesc ministrului de Interne Vela, ministrului de Justiţie Predoiu şi procurorului general Scutea pentru eforturile lor care au culminat în extrădarea de astăzi. V-aţi ţinut cu toţii promisiunile să combateţi traficul de persoane. V-aţi ţinut promisiunile faţă de poporului român”, a conchis Zuckerman.

  • În 26 iunie, ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a transmis un mesaj puternic către Parlamentul român, cerându-i să repare prejudiciile cauzate de fosta guvernare PSD și care au ajutat crima organizată și rețelele de trafic de persoane. Detalii aici

Sursa foto: Dan Bodea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

30 comentarii

  1. Nici legile care sunt nu sunt aplicate…

  2. Pentru neo ceusistii PSDAldeUdmr sunt suficiente pentru ca ei sunt liderii de facto ai acestor grupari infractionale.

    Va trebui sa impunem confiscarea extinsa a averilor si triplarea pedepselor pentru coruptie si alte infractiuni grave !

  3. Asta evident o luat ceva de la PNL. Nici un alt ambasador american nu a avut tupeul sa atace un lider politic sau partid aflat ori la putere ori in opoztie. Nu zic ca legile de acum sunt bune, dar nu pot sa observ ce tupeist e nenea Zuckerman, de parca Romania e mosia lui.

    • Ciolacu e mult mai puţin diplomat decât doamna Viorica Dăncilă.

    • Si pe cine ar trebui sa atace? Sau ar trebui sa zica doar ca exista o problema fara vinovati cum fac romanii deobicei?

    • Draga alex,

      Ceea ce spune ambasadorul ne slujeste si ne protejeaza pe toti. Adica si pe mine, si pe tine.

      Cee ce spune Ciolacu si aparent sustii tu, ne pune pe toti la dispozitia retelelor de trafic de persoane si crima organizata, mana in mana cu PSD-ul dupa cum arata cazul Caracal si clanurile bucurestene care il escortau pe Dragnea.

      Dar daca esti pus pe joc de glezna, faci joc de glezne, ce mai conteaza!

    • inainte sa fie anuntat Zuckerman, marele ( ca si gabarit ) analist politic Bogdan Chiriac, era fericit peste masura si anunta la a3 ca SUA vor trimite in Romania un ambasador vorbitor de limba romana si vezi doamne adio stat paralel… si bucurie mare in platou ( mircea badea, chiriac, gadea , ciuvica etc

      cand ma uit la noul ambasador…..ma baieti ati scapat de dracu si ati data de ta su!!!

      ospatarul dragnea nu a servit prea bine la dineu

    • Va enerveaza la culme faptul ca pe voi, pesedistii, toate natiunile civilizate (mai putin rusii) va trateaza ca pe niste ciumati rosii, este? Pesemne sunteti plini de pacate, ca altfel nu-mi explic, mai ales ca Daddy a facut pe Dracu’-n patru ca sa-l serveasca personal pe Trump la masa si a primit si bacsis gras pentru asta, adica 10 USD….

  4. pai PSDul insasi si este creatorul si dirijorul traficului de persoane, pe timpul PSDului a inflorit acest trafic, este imposibil ca traficul de oameni sa ajunga la asa cote si ca guvernarea sa nu fie partasa, acesta „afacere” le aduce milioane psdistilor, nu vor ei sa dea la o parte asa o sursa stabila de venit

  5. Cine ghiseste numele noului premier .Eu zic Violeta Alexandru voi ?

  6. Si pe cine ar trebui sa atace? Sau nu ar trebui sa atace si sa zica doar ca exista o problema fara vinovati

  7. Domnu’ Ambasador,
    D-voastra nu stiti cu cine stati de vorba, dle! Domnu’ Ciolacu e posesor de Certificat de Revolutionar, desi gurile rele spun ca s-ar fi deplasat cu o alta treaba in Piata Palatului Comunal in seara zilei de 22.12.1989, ca BT-ul cartonat se vindea pe vremea aceea ca painea calda la orele serii…

  8. Da de ce oare se mai fac alegeri, ca să creadă fraierii ca aleg decidenți, când de fapt e de ajuns ambasadorul care ordona orice…

    • Nu e vorba de un ordin, ci de o cerinta formulata la nivel diplomatic. Un ordin s-ar fi dat prin biroul unui sef de partid, sau a unui ministru.
      Cerinta lui Zuckerman nu reprezinta pentru SUA un interes direct, ei nu obtin nimic concret daca legile privind traficul de persoane prevad pedepse mai dure.
      Dar isi doresc un partener strategic mai solid, mai putin corupt, mai prosper.
      E acelasi lucru ca atunci cand UE cere autoritatilor romane sa respecte statul de drept.
      Noi, cetatenii, nu avem decat de castigat din asta.

  9. inca nu l-a auzit pe Sinistrul tericeanu!

  10. Acum, după ce americanii s-au asigurat că dosarul Caracal a fost compromis total!!! Mersi!

  11. Tractoristului Marcelica Ciolacu i se falfaie, el stie ca nu are nici o sansa sa fie primit vreodata la Casa Alba, de ce ar face pe plac Americii, pe el sarmanu’ nu-l stie nimeni in Lumea asta!!

  12. Facand abstractie de situatie si faptul ca vin o gramada de bani in tara din activitati ilicite…in ce tara isi mai permite ambasadorul trimis de americani sa vorbeasca asa?

    • Inca o chestie…noi am extradat cetateni romani as fie judecati in State, dar americanii extradeaza cetateni de ai lor?

    • Iti inteleg pornirea suverana si libertariana, dar ce face Zuckerman aici e leadership diplomatic, adica in contextul mai larg, de parteneri strategici NATO, SUA ne cere, prin ambasadorul lor, sa ne rezolvam o problema. Ei nu au de castigat nimic concret, dar vor parteneri reliable.
      Nu e o pretindere sau o amenintare voalata, fluturata printr-un birou de sef de partid sau de ministru, ci o cerere deschisa, venita prin cel mai oficial canal de comunicare, cel diplomatic.

    • Daca vrei parteneri adevarati care pot spune NU , care nu sunt simpli sclavi sau yes man-i, de ce tolerezi oameni corupti la cel mai inalt nivel de care te folosesti la scoputile tale de multe ori in detrimentul securitatii si prosperitatii acestor meleaguri.

    • Vorbesti in generalitati vagi si te contrazici singur.
      Pai ori vrei sa fii independent si suveran ori vrei ca SUA sa “tolereze” numai incoruptibili in functii inaltela noi??
      Asta ar insemna interventionism si imixtiune.
      Deci care e?!

    • @Kenobi
      Ai dreptate. Trebuie de la noi sa plece alegerea oamenilor de calitate, sa contientizam paguba oamenilor pe care i alegem. Grassroot.

    • @BPS „Grassroots” solutions – Cu totul de acord.

  13. si cum a vorbit? cred ca a fost un mod foarte diplomat de a-si exprima o dezamagire 🙂

  14. Asta s-a autopropus lider de partid. O bataie de joc ptr.PSD

  15. culegatorii de sparanghel nu mai vor sa asculte? pai de ce mai platim procurorii?