G4Media.ro

Ambulanțierii din Harghita se plâng de lipsa de empatie a oamenilor de…

SURSA: ISU

Ambulanțierii din Harghita se plâng de lipsa de empatie a oamenilor de la orașe: ”Nu găsim vecini, nu găsim o persoană care să ne ajute” / ”În urmă cu 20 ani nu se înregistrau astfel de situaţii (…) Am spus că asta nu se va întâmpla niciodată la noi”

Lipsa de empatie şi de interes din partea vecinilor sau chiar a membrilor familiei unor pacienţi de a ajuta echipajul de la Ambulanţă să îi transporte pe aceştia până la autospecială este una din problemele semnalate de ambulanțierii din Harghita.

„Şi în municipiul Miercurea-Ciuc şi în alte oraşe ale judeţului, observăm o reticenţă, un dezinteres al populaţiei de a ajuta vecinii. În timpul nopţii, dar şi în timpul zilei, dacă suntem solicitaţi la un apartament şi trebuie să transportăm pacientul la autospeciale, nu găsim vecini, nu găsim o persoană care să ne ajute. La sate, dacă se opreşte o ambulanţă, deja vecinii vin şi sunt interesanţi ce s-a întâmplat cu vecinul lor. Deci, asta e o mare greutate pentru noi pentru că nu doar că două persoane trebuie să transporte pacientul şi toate echipamentele necesare pentru stabilizare, dar e important şi timpul”, a explicat dr. Peter Szilard. pentru Agerpres.

Acesta a spus că, de multe ori, dacă sunt solicitaţi, vecinii nu deschid uşa sau spun că sunt bolnavi sau în vârstă şi nu pot ajuta la transportul pacientului la ambulanţă, fiind înregistrate chiar şi refuzuri în rândul membrilor familiei celui bolnav.

Dr. Peter Szilard a spus că în urmă cu 20 ani nu credea că se va ajunge la astfel de situaţii, în care oamenii să fie dezinteresaţi de cei din jur.

„În urmă cu 20 ani nu se înregistrau astfel de situaţii. În urmă cu 20 de ani, când am auzit că în străinătate au început să se confrunte cu asemenea cazuri, am spus că asta nu se va întâmpla niciodată la noi, dar suntem în acel punct în care suntem dezinteresaţi. Şi pe stradă, dacă se întâmplă ceva, oamenii trec pe lângă cel care a căzut, nu sunt interesaţi de ce a căzut”, a menţionat şeful SAJ Harghita.

Acesta a făcut apel la cetăţeni să sune cu încredere la numărul de urgenţă 112 de câte ori au nevoie de ajutor, să răspundă scurt şi corect la întrebările operatorilor, pentru a nu se pierde timp preţios, iar când ajung echipajele de urgenţă la faţa locului să le îndrume, pentru a nu întâmpina dificultăţi legate de identificarea străzii sau a casei unde se află pacientul, şi, pe cât posibil, să ofere ajutor atunci când este nevoie pentru transportul bolnavilor.

Autospecialele Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Harghita au parcurs, în 2024, peste 1,8 milioane de kilometri, numărul de solicitări fiind în creştere, de la an la an, transmite Agerpres.

Datele furnizate Agerpres de directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Harghita, dr Péter Szilárd, arată că anul trecut cele 63 de autospeciale din dotare au parcurs 1.832.263 de kilometri, pentru a ajunge la cele peste 42.000 de solicitări.

Acesta a arătat că este vorba de aproximativ 28.000 de cazuri de urgenţă şi peste 14.000 de situaţii în care echipajele au transportat la spital şi înapoi la domiciliu, pacienţi nedeplasabili, număr de solicitări fiind în creştere, anual, cu 5-10%.

Dr. Péter Szilárd a precizat că, pe de o parte, oamenii au mai multă încredere în Serviciul de Ambulanţă şi în spitale, iar pe de altă parte sunt mulţi care sună la 112 pentru cazuri uşoare, care ar putea fi rezolvate de medicii de familie şi care îngreunează şi aglomerează atât activitatea SAJ cât şi pe cea din unităţile de primiri urgenţă.

Acesta a spus că sunt şi situaţii în care un pacient nu este mulţumit de un diagnostic pus de medicul de la centrul de permanenţă şi sună la 112 din curtea centrului, solicitând transportul la spital, iar echipajele de la SAJ sunt obligate, potrivit legii, să răspundă solicitării.

De asemenea, dr. Peter Szilard, a mai spus că există cazuri când echipajele sunt folosite pe post de „taxi”, respectiv când unii etnici romi solicită ajutor medical, sunt aduşi la spital şi până când sunt completate documentele medicale aceştia părăsesc incinta.

În legătură cu timpul de intervenţie al autospecialelor, dr. Peter Szilard a spus că acesta este, în medie, de 15 minute, în contextul în care în judeţ există 16 substaţii ale SAJ, cu ajutorul cărora se ajunge la cazuri mult mai repede ca înainte.

„Sunt fericit că judeţul nostru este acoperit bine. Avem 16 substaţii de unde, dacă un locuitor solicită ajutorul nostru, (…) un echipaj de urgenţă poate să ajungă foarte repede şi să ajute pacienţii care au nevoie de ajutor. (…) În zonele izolate ajungem mai greu, dar nu pot să spun că sunt probleme mari. Pentru că substaţiile aşa sunt amplasate că se ajunge la caz, în medie, în jur de 15 minute”, a declarat dr. Peter Szilard, pentru AGERPRES.

Sunt şi situaţii în care timpul de intervenţie creşte, atunci când toate autospecialele din substaţii sunt ocupate şi trebuie trimisă o ambulanţă de la distanţă mai mare sau atunci când, pentru a se ajunge la o intervenţie, trebuie parcurs un drum neasfaltat sau greu practicabil.

Referitor la dificultăţile cu care se confruntă serviciul pe care îl conduce, dr. Peter Szilard a menţionat faptul că, uneori, echipajele sunt agresate verbal şi chiar fizic iar autospecialele sunt lovite.   

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Este adevărat.
    Mulți romani suferă de lipsa de empatie.
    Exista o adversitate fata de bugetarii angajați pe pile și șpagă. Ei spun sa se descurce ca sunt plătiți bine de stat.

  2. În urma cu 20 de ani nu existau 1,4 milioane de bugetari și pensii speciale. Ideea este ca degeaba ai bani dacă nu ești respectat și fericit.

  3. Fiecare fată de pe MEDISIE21 e gata să fie luată tare.