Amendă de peste 11.000 de dolari pentru un șofer care a trecut cu mașina peste o broască țestoasă
Şoferul unui autocar pentru turişti a fost condamnat să plătească o amendă usturătoare pentru a fi călcat cu maşina o broască ţestoasă în insulele Galapagos, au informat vineri autorităţile pentru protecţia mediului din acest arhipelag ecuadorian, citate de AFP.
Incidentul, care s-a produs în data de 21 noiembrie, s-a soldat cu „distrugerea parţială a carapacei unei ţestoase femelă din specia Chelonoidis porteri”, notează într-un comunicat Parcul Naţional din Galapagos (PNG).
Având în vedere că victima este o broască ţestoasă aparţinând unei specii protejate şi în pericol de dispariţie, şoferul a fost condamnat la achitarea unei amenzi de 11.347,20 de dolari, a precizat PNG.
Insulele Galapagos din Oceanul Pacific, situate 1.000 km depărtare de Ecuador, sunt unele dintre cele mai izolate insule de pe glob.
Izolarea lor a dus la dezvoltarea unei game largi de animale şi plante neobişnuite şi uneori unice care au avut un impact enorm în desluşirea evoluţiei biologice.
Arhipelagul adăposteşte o floră şi o faună unică pe Pământ, acest ansamblu fiind numit cel mai mare laborator natural al evoluţiei speciilor. Această biodiversitate unică l-a inspirat pe naturalistul Charles Darwin să scrie „Originea speciilor”.
Sursa: Agerpres
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii