
Amendament adoptat în comisiile Senatului: Dezvoltatorii imobiliari care folosesc banii cumpărătorilor în alte scopuri, sancţionaţi cu 1% din cifra de afaceri
Dezvoltatorii imobiliari care folosesc banii cumpărătorilor de imobile în alte scopuri riscă să fie sancţionaţi cu 1% din cifra de afaceri, conform unui amendament admis, marţi, la propunerea legislativă pentru completarea articolului 22 din Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcţii, transmite Agerpres.
Membrii Comisiilor juridică şi pentru administraţie din Senat au admis mai multe amendamente, împreună cu raportul la proiectul de act normativ.
Prin înscrierea în cartea funciară a promisiunilor obligatorii, nu va mai exista posibilitatea ca un dezvoltator să poată să promită un apartament mai multor persoane. Avansul plătit de cumpărător este plafonat la 15%, după emiterea autorizaţiei de construcţie.
„S-a stabilit, prin amendamentele pe care le-am discutat împreună cu colegii din coaliţia de guvernare, foarte clar, înscrierea în cartea funciară a promisiunilor obligatorii. Cu această prevedere legală am blocat orice posibilitate ca un dezvoltator să poată promite mai multor persoane, am limitat avansul plătit de persoană la 15% şi, ulterior, plăţile să se facă în funcţie de stadiile de dezvoltare. La finalizarea structurii – 25%, la finalizarea instalaţiilor – 25%”, a declarat senatorul PSD Daniel Zamfir, membru al Comisiei pentru administraţie.
El a subliniat că va exista posibilitatea pentru cumpărător ca avansul să fie plătit în funcţie de stadiul care să certifice că respectiva dezvoltare imobiliară este în curs de execuţie, alături de siguranţa că banii nu sunt folosiţi în alt scop.
„Am stabilit şi sancţiuni, am propus 1% din cifra de afaceri pentru dezvoltatorii imobiliari care folosesc banii cumpărătorilor în alte scopuri. Am stabilit – consumatorii să fie trecuţi, în situaţia falimentului, să fie creditori privilegiaţi, adică să fie primii, după statul român, cei care să-şi recupereze eventualele sume, dacă există posibilitatea falimentului. Suntem în situaţia în care dezvoltatorul este pus să garanteze că această dezvoltare imobiliară se face corect, iar cumpărătorul să aibă siguranţa că obţine un produs în baza lucrărilor pe care le-a plătit”, a explicat Daniel Zamfir.
Senatorul USR Ştefan Pălărie, care a purtat la dezbateri un tricou pe care era scris „Ţeapa Nordis dată de PSD, protejată de Ciolacu, cauţionată de Ciolacu”, a criticat proiectul de act normativ iniţiat de PSD, caracterizându-l drept „un lucru absolut ridicol”, o încercare „doar de a spăla onoarea, încercând să modifice nişte lucruri care nu reglementează şi nu repară ce s-a întâmplat în această ţeapă uriaşă de un miliard de lei”.
„Am asistat la un lucru absolut ridicol să-ţi imaginezi că PSD-ul, care a fost complice la afacerea Nordis, în care atât de multe mii de oameni au rămas păgubiţi, a devenit salvatorul şi soluţionatorul afacerii Nordis, protejându-i pe oameni de astfel de afaceri şi ţepe imobiliare. (…) Ce s-a întâmplat în Nordis, în două cuvinte: peste un miliard de lei prejudiciu, pentru peste 2.000 de oameni. S-au vândut foi de hârtie la preţ de apartament. Ţeapă în jur de 100.000 de euro pe cumpărător. Asta nu se putea întâmpla dacă nu ar fi existat complicitate politică la cel mai înalt nivel, în aşa fel încât ANAF-ul să nu funcţioneze, Protecţia Consumatorului să nu funcţioneze, Inspectoratul de Stat în Construcţii să nu funcţioneze. În chestiunea asta devine limpede că PSD-ul acum încearcă doar să-şi spele onoarea şi obrazul, încercând să modifice nişte lucruri care, atenţie, nu reglementează şi nu repară ce s-a întâmplat în această ţeapă uriaşă, ci mai degrabă va avea prevederi pentru viitor”, a afirmat Pălărie.
La rândul său, liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a menţionat că s-a introdus în proiectul de act normativ o prevedere ca, în situaţia în care promitenţii cumpărători sunt asistaţi de avocat, notarul să acorde un discount de 25%.
„Ce am urmărit prin această prevedere? Nu am urmărit să instituim asistenţă juridică obligatorie, dar am vrut să ajutăm posibilitatea ca un client care mai vrea o opinie să poată să-şi ia un avocat şi să aibă un discount cu care eventual plăteşte avocatul pentru consultaţia juridică respectivă. (…) Ca promitent cumpărător, îţi doreşti să îţi iei avocatul tău sau un avocat care să te asigure că notarul este corect”, a detaliat Fenechiu.
El a avansat şi posibilitatea modificării Legii insolvenţei în scopul sprijinirii promitenţilor cumpărători.
„Se are în vedere şi o eventuală modificare a Legii insolvenţei. Se pune sau nu problema dacă, într-o situaţie de acest gen, statul ar trebui sau nu să aibă drept de preempţiune, strict pe aceste situaţii. (…) E bine să vii cu o garanţie suplimentară pentru promitenţii cumpărători care au dat nişte bani”, a punctat senatorul liberal.
Daniel Fenechiu a respins propunerea USR de încheiere a unei asigurări care poate să garanteze cumpărătorului promitent că îşi poate recupera avansul plătit, liberalul menţionând că piaţa românească în domeniu nu este încă pregătită pentru acest tip de produs.
„Varianta cu asigurarea ne-am dorit-o, am avut-o în proiectul iniţial. Eu sunt un specialist în zona asigurărilor, pentru că am făcut nişte dezbateri inclusiv cu introducerea asigurării juridice sau judiciare şi am găsit o mare opacitate datorită faptului că, în momentul de faţă, încă, piaţa românească nu este pregătită pentru acest tip de asigurare. Probabil că, în momentul în care asiguratorii vor veni şi vor lansa proiecte de acest gen, ele vor putea fi avute în vedere, dar să introduci o prevedere care nu poate fi aplicată era o bătaie de joc pentru consumatori”, a conchis Fenechiu.
Proiectul va intra pentru dezbatere şi vot în plenul Senatului, în calitate de prim for legislativ sesizat cu acest proiect.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii