G4Media.ro

Amendamente PSD la proiectul de buget și la OUG 114: Finanţarea dublării…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Amendamente PSD la proiectul de buget și la OUG 114: Finanţarea dublării alocaţiilor pentru copii, suplimentarea fondurilor pentru spitale și educaţie, majorarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari / Impactul financiar al propunerilor PSD: peste 4 miliarde de lei

PSD propune mai multe amendamente la proiectul bugetului de stat pe 2020 pentru care Guvernul îşi angajează răspunderea în Parlament, printre care şi asigurarea finanţării dublării alocaţiilor pentru copii, transmite Agerpres.

Deputatul PSD Daniel Suciu a precizat că social-democraţii au depus 35 de amendamente de fond la bugetul de stat şi 6 amendamente de fond la OUG 114 şi s-au adunat puţin peste 200 de amendamente individuale, impactul financiar fiind de 3,5 – 4 miliarde lei.

Potrivit amendamentului depus de PSD, dublarea alocaţiei de stat pentru copii ar însemna un efort bugetar de circa 6 miliarde de lei, sursa de finanţare fiind din creşterea colectării şi reducerea evaziunii fiscale, acţiuni considerate prioritare de către ministrul Finanţelor.

Parlamentarii PSD propun şi suplimentarea cu 100.000.000 lei a sumelor prevăzute pentru demararea lucrărilor de construire a primelor trei Spitale Regionale Clinice de Urgenţă din Cluj, Craiova şi Iaşi. PSD propune şi suplimentarea creditelor de angajament cu suma de 3.648.833.000 lei şi a creditelor bugetare cu suma de 3.474.339.000 lei pentru urgentarea modernizării şi dotării spitalelor, sursa de finanţare fiind creşterea colectării, reducerea evaziunii fiscale cu impact în majorarea veniturilor bugetare.

Un alt amendament al PSD se referă la suplimentarea creditelor de angajament cu suma de 2.000.000.000 lei şi a creditelor bugetare cu 1.350.000.000 lei pentru asigurarea finanţării integrale a Programului Start Up Nation 2019 şi a deschiderii noii sesiuni Start Up Nation 2020, sursa de finanţare fiind realocarea din Bugetul MFP-Acţiuni Generale.

La bugetul Educaţiei, PSD propune suplimentarea creditelor de angajament cu suma de 200.000.000 lei şi a creditelor bugetare cu 200.000 mii lei pentru modernizarea şi reabilitarea infrastructurii şcolare. Sursa de finanţare indicată de PSD este din Fondul de Rezervă, Buget MFP-Acţiuni Generale.

De asemenea, PSD mai propune suplimentarea creditelor de angajament cu suma de 300.000.000 lei şi a creditelor bugetare cu suma de 300.000.000 lei pentru creşterea burselor pentru elevi şi studenţi.

Totodată, PSD propune introducerea unui articol nou în proiectul de buget care precizează că „începând cu data de 1 ianuarie 2020, pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale 5% din Produsul Intern Brut”. „Suplimentar, unităţile şi instituţiile de învăţământ pot obţine şi utiliza autonom venituri proprii. Pentru activitatea de cercetare ştiinţifică se alocă de la bugetul de stat 1% din Produsul Intern Brut. În perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2020 se suspendă toate derogările operate prin alte acte normative de la art. 8, art. 27 alin. (6), art. 361 alin. (3) lit. e) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Bugetele ordonatorilor principali de credite care vizează domeniul educaţiei se modifică în mod corespunzător”, se menţionează în textul propus.

Un alt amendament al social-democraţilor prevede suplimentarea creditelor bugetare de la Bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei cu suma de 500.000.000 lei pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

De asemenea, PSD mai propune alocarea din taxa pe valoarea adăugată a 19.784, 8 milioane lei pentru sumele defalcate pentru bugetele locale.

PSD mai propune finanţarea Programului „Mierea în şcoli” cu sume de 129.250.000 lei credite de angajament şi 129.250.000 lei credite bugetare, a Programului de înfiinţare a stânelor montane cu suma de 32.000.000 lei credite de Angajament şi 32.000.000 lei credite bugetare, precum şi a Programelor de înfiinţare a centrelor colectare lapte în zona montană şi de înfiinţare a centrelor colectare lapte în zona montană – cu suma de 93.000.000 lei credite de angajament şi 93.000.000 lei credite bugetare, respectiv cu suma de 93.000.000 lei credite de angajament şi 93.000.000 lei credite bugetare.

De asemenea, alte amendamente ale PSD vizează suplimentarea finanţării accizei motorină pentru asigurarea de fonduri pentru agricultori cu suma de 153.759.000 lei credite de angajament şi 153.759.000 lei la credite bugetare, suplimentarea sumei pentru Programul de sprijin al producătorilor de usturoi cu suma de 12.600.000 lei la credite bugetare şi 12.600.000 lei la credite de angajament, suplimentarea sumei pentru Programul de sprijin al producătorilor de tomate cu suma de 70.000.000 lei la credite bugetare şi 70.000.000 lei la credite de angajament, suplimentarea programului de realizare a sistemului antigrindină cu 24.461.000 lei credite de angajament si 24.461.000 lei credite bugetare.

Pentru bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, PSD propune majorarea creditelor bugetare cu suma de 200.000.000 lei pentru Autostrada Piteşti – Sibiu. PSD propune şi majorarea cu 10.000.000 lei a sumelor prevăzute la creditele bugetare pentru demararea lucrărilor noi de autostradă şi finalizarea lucrărilor începute.

Amendamente PSD la proiectul de modificare OUG 114: Majorarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari

PSD propune amendarea proiectului de modificare a OUG 114/2018 pentru care Guvernul îşi angajează răspunderea, în sensul majorării indemnizaţiei sociale pentru pensionari cu 10%, dar şi menţinerea cumulului pensiei cu salariul pentru pensionarii care beneficiază de indemnizaţia socială sau care realizează venituri salariale la nivelul salariului minim pe economie.

„Începând cu 1 ianuarie 2019, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr, 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, se menţine la 640 lei şi începând cu 1 septembrie 2019 se majorează cu 10% şi este de 704 lei. Începând cu 1 ianuarie 2020, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari se majorează cu 10% şi este de 775 lei”, prevede amendamentul depus de PSD.

PSD propune şi majorarea cu 7,2% a indemnizaţiei de merit, începând cu luna ianuarie 2020 cuantumul lunar al acesteia să fie de 6.690 lei. În proiectul Guvernului această indemnizaţie se menţine la nivelul de 6.240 lei.

De asemenea, social-democraţii mai propun ca prevederile articolului referitoare la eliminarea cumulului pensiei cu salariul „nu se aplică pensionarilor cumularzi care beneficiază de indemnizaţia socială pentru pensionari sau care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor la nivelul salariului minim pe economie”.

PSD mai propune menţinerea posibilităţii ca o persoană să decidă dacă va contribui la sistemul de pensii administrate privat.

Guvernul urmează să-şi asume răspunderea în Parlament pentru proiectul bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi modificările la OUG 114/2018. Şedinţa Parlamentului începe la ora 16,00.

Guvernul urmează să-şi asume răspunderea în Parlament pentru proiectul bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi modificările la OUG 114/2018. Şedinţa Parlamentului începe la ora 16,00.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Un amendament necesar- Acceptati

    Incepând cu 1 ianuarie 2020, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari se majorează cu 10% şi este de 775 lei

    Sper ca Guvernul Orban va aduce celor 960.000 de pensionari cu pensie minima un cadou de Crăciun.

    Sărbători fericite tuturor!

    • Sa rezumam propunerile PSD: drepturi pentru multi (de ce au lipsit din bugetul pe 2018 nu stie dom’ Ciolacu sa spuna), obligatii pentru nimeni (de exemplu 10 ani închisoare pentru patronii care nu platesc TVA).

  2. La cati ani au fost la putere, de-abia dupa ce-au pierdut ciolanul si-au adus aminte ca pot mari alocatiile pentru copii? De ce n-au propus cat trebuiau ei sa deconteze masurile alea, nu cand vin altii la decontare?
    Cat au fost ei la putere, ce-au facut? Aaah, da, stiu, justitia… Au fost ocupati sa darame justitia!

  3. Multumim G4media pentru efortul dvz de a ajuta populatia tarii.
    Politicienii din nefericre au distrus economia,resursele umane dar mai ales patriotismul.
    Romania,oamenii simpli au nevoie de ajutorul dvz,iar presa cu adevarat este adevaratul gardian al democratiei si echitatii civice.
    Ajutati oamenii simpli,pensionarii,oamenii cu credite,oamenii care nu lucreaza la stat si traiesc o viata trista,simpla cu multe greutati.

    Va multumesc.

    Sarbatori Fericite oameni dragi.