Amendamentul care i-ar amnistia pe plagiatori a primit vot pozitiv în ședința de luni a Comisiei de Învățământ a Camerei Deputaților. USR a încercat întoarcerea la Comisie, dar propunerea a fost respinsă / Pălărie: Dacă trece de plen, vom sesiza CCR
Al doilea amendament-surpriză care i-ar amnistia pe plagiatori, după cum a avertizat USR, a trecut, luni, de Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților, cu 11 voturi pentru și 6 împotrivă. Mai exact, USR a atras atenția că, într-un proiect de lege despre cu totul altceva, deputatul PSD Adrian Solomon a introdus săptămâna trecută, la Comisia de Muncă, un amendament care „amnistiază plagiatorii de dinainte de 2011” și care face din asta „o urgenţă”, adică în termen de trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Senatorul Ștefan Pălărie a precizat pentru Edupedu.ro că, mai departe, USR va cere reîntoarcerea la comisie, iar dacă amendamentul trece totuși de plenul Camerei, care este final, atunci USR va sesiza Curtea Constituțională. La ședința de la Comisia de Învățământ de luni, care a avut loc la ora 13:30, transmisia în direct din sală a avut întreruperi multiple și probleme de sunet.
- UPDATE Cererea USR de retrimitere înapoi la Comisie a fost respinsă, iar proiectul de lege cu amendamentul propus de Adrian Solomon va intra în plen luni după-amiază, potrivit lui Ștefan Pălărie.
Senatorul PSD care a inițiat amendamentul, Adrian Solomon, a declarat la începutul ședinței că „Nimic nu prescrie dreptul de proprietate intelectuală, dar orice în țara asta are limită, iar vendetele politice pe metode securistice ar trebui să nu se întâmple și în mediul academic unde probabil fiecare a trecut printr-un examen cât se poate de riguros pentru a obține o diplomă. Nu facem decât să oprim acest tăvălug care încalcă constituția”.
Citește articolul complet pe Edupedu.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
19 comentarii