Amenințări cu moțiuni de cenzură împotriva unui viitor guvern al stângii în Franța, deși noul cabinet nu e format
În timp ce negocierile în cadrul Noului Front Popular (de stânga) pentru a desemna un prim-ministru pe care să-l propună președintelui Emmanuel Macron continuă cu dificultate, ministra egalității între femei și bărbați și al luptei împotriva discriminării, Aurore Bergé, a subliniat vineri 12 iulie pe Franceinfo „necesitatea de a forma un guvern care să garanteze stabilitatea țării noastre”.
Deputatul partidului Renaștere (centru, pro-prezidențial) a avertizat deja că „dacă mâine ar fi format un guvern cu măcar un singur secretar de stat din Franța Nesupusă (LFI, stânga radicală, n.r.), am depune imediat o moțiune de cenzură”.
Aurore Bergé susține că „LFI a alimentat flacăra antisemitismului, ba chiar a legitimat antisemitismul” pe tot parcursul campaniei care a precedat alegerile europene. „Prin urmare, ceea ce spunem Noului Front Popular este să aveți grijă (…) dacă doriți să forțați problema, dacă doriți neapărat să numiți miniștri nesupuși în acest guvern, când putem vedea în mod clar dificultățile pe care le-ar provoca și instabilitatea pe care ar genera-o”, a continuat ea.
Noul Front Popular (NFP, alianța stângii) s-a clasat pe primul loc în recentele alegeri parlamentare cu 182 de deputați, dar departe de majoritatea absolută de 289 din totalul de 577 în Adunarea Națională, camera inferioară a parlamentului Franței.
Renaștere este principalul partid din al blocului centrist pro-prezidențial Ensemble (Împreună), care s-a situat pe locul doi cu 163 de deputați, în timp ce partidul Reunirea Națională (RN, dreapta populistă/extremă) a obținut 143 de deputați.
Avertismentul lui Bergé survine la numai o zi după ce lidera de facto a RN, Marine Le Pen, a declarat că partidul său va depune moțiune de cenzură împotriva guvernului NFP dacă acesta va cuprinde miniștri LFI sau din partidul Verzilor (EELV).
NFP este compus din LFI cu 71 de deputați, Partidul Socialist cu 64, EELV cu 33, Partidul Comunist cu 9 și alții cu 5 și se mai poate baza pe sprijinul a 13 deputați diverși stânga. Dar totalul de 195 este mult mai mic decât suma deputaților Ensemble și RN care depășesc 289 de deputați necesari pentru a răsturna un guvern printr-o moțiune de cenzură. Acestora li s-ar putea alătura și deputații grupului Dreapta Republicană (centru dreapta) în număr de 68.
Cele patru partide din cadrul NFP negociază pentru a propune președintelui Macron un nume pentru candidatul la funcția de prim ministru. Liderul PS, Olivier Faure s-a declarat gata să-și asume acest post, dar LFI insistă că acest post i s-ar cuveni, fiind partidul cel mai numeros din alianța stângii.
În rândurile Ensemble a fost menționată ipoteza unui “bloc central”, care să excludă extremele (LFI și RN), care să cuprindă Ensemble, PS. EELV și Dreapta Republicană, propunere respinsă atât la stânga, cât și la dreapta.
O imagine mai clară a raportului politic de forțe va fi mai clară pe data de 18 iulie la inaugurarea noii Adunări Naționale, când deputații vor alege președintele camerei inferioare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank