G4Media.ro

Amenzi de 20.000 de lei şi peste 500 de kilograme de articole…

sursa foto: Poliția Română

Amenzi de 20.000 de lei şi peste 500 de kilograme de articole pirotehnice, confiscate de poliţiştii din Braşov după controale la persoane autorizate să comercializeze astfel de produse

Poliţiştii din Braşov au dat, marţi, cinci amenzi în valoare totală de 20.000 de lei şi au confiscat peste 500 de kilograme de articole pirotehnice, în urma unor controale făcute la persoane autorizate să comercializeze astfel de produse, transmite News.ro.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi cei ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Braşov au făcut, marţi, verificări la persoanele autorizate să comercializeze articole pirotehnice în municipiul Braşov.

Astfel, în urma constatării unor încălcări ale legislaţiei în domeniul materialelor explozive, poliţiştii au aplicat două sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.000 de lei şi au dispus confiscarea a aproximativ 520 de kilograme de articole pirotehnice.

De asemenea, au fost aplicate alte trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.000 de lei, privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza casele de marcat, fiind, totodată, confiscată suma de 410 lei, ce reprezenta venituri obţinute din vânzarea articolelor pirotehnice şi neevidenţiate fiscal.

”Facem precizarea că aceste acţiuni au scopul de a preveni şi combate comerţul ilegal cu materiale pirotehnice, dar şi de a proteja cetăţenii de incidente generate de utilizarea necontrolată a acestora. Poliţia Braşov reaminteşte că, pentru utilizarea articolelor pirotehnice, trebuie respectate prevederile Legii nr. 126/1995 şi că este interzisă utilizarea acestora de către minori sau în zone aglomerate, rezidenţiale ori în apropierea spitalelor, lăcaşurilor de cult sau a altor instituţii publice”, a transmis IPJ Braşov.

Comercializarea articolelor pirotehnice se poate face doar de către persoane autorizate şi în condiţii legale.

Totodată, persoanele care încalcă regimul materialelor pirotehnice riscă amenzi considerabile, confiscarea bunurilor şi chiar răspundere penală, în funcţie de gravitatea faptelor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...