G4Media.ro

Amenzi de 28.000 de lei, aplicate taximetriştilor de la Gara de Nord,…

Sursa foto: Unsplash / ben ali

Amenzi de 28.000 de lei, aplicate taximetriştilor de la Gara de Nord, în decurs de două ore

În ultima săptămână, poliţiştii locali au aplicat taximetriştilor din Capitală amenzi totale de peste 43.000 de lei, iar 28.000 de lei au reprezentat doar sancţiuni aplicate joi, în decurs de două ore, la Gara de Nord, anunță Agenția de presă Rador.

Controalele din ultimele șapte zile au avut loc la Piaţa Romană şi Gara de Nord şi au vizat depistarea şi sancţionarea şoferilor care încalcă prevederile Legii taximetriei şi ale Regulamentului privind serviciului public de transport local în regim de taxi, informează Poliţia Locală a Capitalei, pe Facebook.

Poliţiştii locali şi cei ai Biroului de Poliţie Transporturi Feroviare Gara de Nord au verificat documentele aferente unui număr de 76 de taxiuri, 23 conducători auto fiind depistaţi cu nereguli.

„Pentru neeliberarea bonului fiscal la sfârşitul cursei, lipsa echipamentelor radio de emisie recepţie, cât şi neprezentarea documentelor justificative şoferii vinovaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi totale de peste 43.000 de lei. Trei sferturi din acestea au fost aplicate, joi, la Gara de Nord, acolo unde, în decurs de două ore, poliţiştii locali au sancţionat 11 conducători auto ce ofereau servicii de taxi cu încălcarea legislaţiei. Nouă autorizaţii taxi au fost reţinute, ca măsuri complementare”, precizează Poliția Locală.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. astia sunt aia de tipa la adresa UBER :))))
    si uite ca avem si raspunsul „de ce”.

    • Intre timp, o multime dintre aia care tipau „la adresa UBER” s-au afiliat si i la UBER.
      Cu rezultatul ca UBER se „taximetrizeaza”: masini murdare, neingrijite (pe unele le poti suspecta ca nu ar termina cursa, din motive tehnice), soferi nepoliticosi, neglijenti… din ce in ce mai des

  2. De ce va mirati? Acesta este taximetristul roman. Ce fac ei deja intra sub umbrela traditiilor milenare romanesti care ne definesc ca popor, un popor cinstit, corect si cu frica de Dumnezeu.