G4Media.ro

Amenzi de aproape jumătate de milion de lei aplicate de ISU București…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Amenzi de aproape jumătate de milion de lei aplicate de ISU București în trei zile, în urma controalelor la clădiri în care se desfășoară activități cu mulți oameni

ISU București-Ilfov a aplicat amenzi de aproape jumătate de milion de lei în ultimele trei zile, în urma unor controale la clădiri în care se desfășoară activități cu public numeros.

„În perioada 29-31.12.2023, ISU B-IF a efectuat 29 de controale de prevenire, în urma cărora au fost aplicate 118 sancțiuni contravenționale, din care 47 de amenzi, în cuantum total de 484.000 lei. Acțiunile de control s-au desfășurat la obiective cu un flux ridicat de persoane și la alte clădiri în care se desfășoară activități cu public numeros”, a transmis ISU BIF.

„Pe lângă acțiunile de control, inspectorii de prevenire au exercitat și atribuțiile de îndrumare, în sensul că au evidențiat unele deficiențe punctuale, care au fost soluționate pe durata controlului. Până la finalul acestei săptămâni, ISU B-IF a emis 85 de acorduri pentru comercializare, în spații special amenajate, a obiectelor artizanale și de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice, iar pentru noaptea de Revelion a emis un acord pentru organizare jocuri de artificii. Acțiunile de control vor continua și la alte categorii de construcții și amenajări, pentru prevenirea producerii unor situații de urgență”, mai precizează comunicatul citat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. asta e „decit” heirupism de fatada; nimic mai mult.