G4Media.ro

Amenzi de peste jumătate de milion de lei date de Protecția Consumatorilor…

Sursa foto: ANPC

Amenzi de peste jumătate de milion de lei date de Protecția Consumatorilor în zonele turistice, în ultima săptămână

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat, în ultima săptămână, 47 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 525.000 lei, în urma unor acţiuni de control, ca parte a activităţii Comandamentului de Vară 2023, conform unui comunicat al instituţiei preluat de Agerpres.

Astfel, în perioada 25 aprilie – 2 mai, ANPC a desfăşurat o serie de acţiuni de control pe litoralul Mării Negre, în Bucovina, Maramureş, Valea Prahovei şi în zona Braşov, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale din domeniu în locaţiile de alimentaţie publică din aceste regiuni.

În perioada menţionată, echipe ale Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor, Ialomiţa, Dolj, Bacău, Vrancea, Ilfov, Sibiu şi Hunedoara au controlat 101 operatori economici care activează în staţiunile de pe malul Mării Negre, precum şi pe cele aflate în perimetrul de desfăşurare a festivalurilor organizate aici.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 47 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 525.000 lei, şi 83 de avertismente.

Totodată, inspectorii ANPC au dispus oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman pentru produse în valoare totală de circa 45.000 lei, precum şi oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, în cazul a şase operatori economici.

„Reînceperea unui sezon de vacanţă nu trebuie comparată cu renaşterea păsării Pheonix, cu toate că unele locaţii par ca după bombardamente, nu foc! Pe Litoral există şi locaţii spectaculoase! Investiţii majore, gestionate perfect! Trist este că nu există nicio determinare de a reconstrui din temelii şi de a aduce la nivel de top întregul litoral. Afacerea de baracă pare mai puternică! Continuăm lupta şi, la un moment dat, sper să se înţeleagă că vrem binele turismului şi turistului!”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Operatorii economici a căror activitate a fost oprită temporar sunt: Onfix Market SRL, August Food SRL, Alindor Gabicris SRL, Palmeyra Events SRL, Soft Ice SRL şi Street Yum SRL.

Printre cele mai importante abateri constatate sunt: folosirea la preparare a unor ingrediente diferite faţă de cele înscrise în meniu sau fără a avea traducerea în limba română a informaţiilor, pe etichete, precum şi folosirea la preparare a unor ingrediente cu data limita de consum depăşită.

Pe lista privind abaterile constatate se mai află: utilizarea unor materii prime fără informaţii privind data de decongelare sau cea de producţie, decongelarea produselor la temperatura ambientală, folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu pete de rugină în exterior, prepararea şi comercializarea unor produse alimentare fără a avea protecţie faţă de mediul înconjurător, riscând contaminarea acestora şi nerespectarea regimului de temperatură pentru păstrarea preparatelor.

Totodată, reprezentanţii ANPC au mai menţionat: neafişarea în listele meniu a ingredientelor conţinute de preparate, utilizarea unor cântare neomologate, folosirea unor ustensile de bucătărie neprofesionale, nerecomandate în alimentaţia publică sau a unor instrumente de servire neprotejate individual (paie neambalate, în zona de bar) şi utilizarea unor coşuri de gunoi fără capac şi pedală de acţionare, aceasta ducând la contaminarea preparatelor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...