Amenzi în valoare de 175.750 de lei, aplicate în weekend, pentru încălcare prevederilor Legii privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 284 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 175.750 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează duminică Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei au fost constatate, sâmbătă, 2 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal. Potrivit GCS, sâmbătă, 71 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Mai puţin de 100 de milioane de lei au fost încasate din amenzile aplicate în perioada stării de urgenţă, a anunţat, duminică, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, în condiţiile în care valoarea totală a amenzilor se ridică la peste 600 de milioane de lei.
„Au fost încasate mai puţin de 100 de milioane de lei din aceste amenzi. Banii sunt la bugetul de stat, vedem dacă sunt contestate şi dacă deciziile sunt favorabile cetăţenilor, bineînţeles că va trebui să returnăm aceşti bani”, a declarat Florin Cîţu, la Digi 24.
Curtea Constituţională a României a decis la începutul lunii mai că amenzile date pentru nerespectarea stării de urgenţă sunt neconstituţionale.
Întrebat dacă s-a luat decizia amnistiei fiscale pentru aceste amenzi, şeful de la Finanţe a menţionat că o astfel de decizie se va discuta cu premierul, iar în prezent nu există astfel de discuţii nici la MFP.
„Încă nu a fost luată o decizie, trebuie discutat cu premierul, iar în acest moment nu am participat la o discuţie care să aibă acest subiect: aministia fiscală pentru aceste amenzi, şi la MFP nu discutăm aşa ceva”, a menţionat Cîţu.
Sursa Foto: Inquam Photos / Autor: Ciprian Petcut
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu