Amenzi între 20.000 și 40.000 de lei pentru comercianții de băuturi care nu se înscriu în platforma RetuRO până la finalul lunii februarie, avertizează ministrul Tanczos Barna
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, avertizează, marți, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că Garda de Mediu va da amenzi între 20.000 și 40.000 de lei pentru comercianții de băuturi care nu se înscriu în platforma RetuRO până la finalul lunii februarie.
„De la magazinele mici la supermarketuri, de la producătorii de apă minerală la sectorul HoReCa, toți producătorii și comercianții de băuturi trebuie să se înregistreze în baza de date a Sistemului de Garanție-Returnare”, subliniază ministrul.
Înscrierea este obligatorie și se face pe platforma RetuRO, pe site-ul www.returosgr.ro. Astfel, comercianții, producătorii sau importatorii de băuturi în ambalaje de unică folosință din plastic, sticlă sau metal, cu volume între 0,1 litri și 3 litri inclusiv, și cei din domeniul HoReCa au obligația legală de a se înregistra până la pe 28 februarie.
„Nerespectarea acestei obligații va fi sancționată de Garda Națională de Mediu cu amendă cuprinsă între 20.000 și 40.000 de lei”, precizează ministrul.
Acesta amintește că, prin Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), PET-urile, sticlele și dozele de bere nu vor mai ajunge în râuri sau să polueze terenurile agricole, afectând sănătatea noastră, ci vor fi reciclate și reutilizate.
Cetățenii vor avea de urmat trei pași:
1️⃣ vor plăti o garanție de 50 de BANI atunci când cumpără o băutură de la un comerciant;
2️⃣ după golirea ambalajului, va trebui să îl returneze în orice magazin din România
3️⃣ în schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial.
Sistemul de Garanţie-Returnare va deveni funcţional în România începând cu data de 30 noiembrie 2023, iar de la acel moment, la cumpărarea unei băuturi din categoriile apă, băuturi răcoritoare, bere, vin sau băuturi spirtoase de la un comerciant, consumatorii vor plăti o garanţie de 0,50 lei, care va fi recuperată odată cu returnarea ambalajului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii