G4Media.ro

Americani răniţi într-un atac asupra unei baze militare în Irak / Atacul…

foto: captură video

Americani răniţi într-un atac asupra unei baze militare în Irak / Atacul vine după ce patru luptători irakieni pro-iranieni au fost ucişi într-o lovitură americană

Americani au fost răniţi luni într-un presupus atac cu rachetă asupra unei baze militare din Irak, a declarat un purtător de cuvânt al Apărării americane, transmite Agerpres care citează AFP.

„A fost un presupus atac cu rachetă (luni) împotriva forţelor americane şi ale coaliţiei (internaţionale antijihadiste) la baza aeriană Al-Assad, în Irak. Primele indicii sunt că mai mulţi membri ai personalului american au fost răniţi”, a precizat sursa citată.

Rachete au fost lansate luni aspra unei baze din Irak unde se află staţionate trupe americane, la câteva zile după ce patru luptători irakieni pro-iranieni au fost ucişi într-o lovitură americană, atacuri ce survin pe fondul temerilor de o conflagraţie regională, potrivit unor surse irakiene, citate de AFP.

Astfel de atacuri au fost frecvente de la începutul războiului dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza, dar de atunci s-au diminuat în mare măsură.

Cu toate acestea, acest ultim atac cu rachete survine în timp ce temerile legate de un atac al Iranului şi aliaţilor săi împotriva Israelului, în urma asasinarii unor înalţi responsabili ai Hamas şi Hezbollah (grupare şiită libaneză pro-iraniană), sunt din ce în ce mai mari.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează