Americanii complet vaccinaţi se pot întâlni fără măşti, anunță Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA
Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite a afirmat luni că americanii vaccinaţi împotriva COVID-19 se pot reuni în grupuri mici fără să poarte măşti, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Măştile vor trebui totuşi purtate în afara locuinţei, a precizat CDC.
Directoarea centrului, Rochelle Walensky, a declarat într-o şedinţă de informare că persoanele complet vaccinate le pot face vizite fără a purta mască celor nevaccinaţi din afara familiei, dacă aceştia fac parte din categorii de risc redus în caz de contaminare cu coronavirus.
Instrucţiunile privind sănătatea publică au rolul de a permite tot mai multor americani vaccinaţi să îşi reia activităţile normale şi contactele în afara familiei, în timp ce coronavirusul este încă foarte răspândit.
Recomandările CDC au fost făcute după ce au fost vaccinaţi complet circa 30 de milioane de americani, adică 9,2% din populaţia SUA. Acestora li s-a administrat unul din vaccnurile Pfizer, Moderna – din care sunt necesare câte două doze – sau Johnson & Johnson, constând într-o singură doză. Aproximativ 58,9 milioane de adulţi, reprezentând 18% din populaţia ţării, au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19.
Sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii