Amestecul Rusiei în politica internă din Grecia: relațiile bilaterale devin tensionate, Serghei Lavrov își amână vizita la Atena

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, și-a amânat vizita din toamnă la Atena, anunță ziarul grec To Vima, citat de Rador. Decizia vine pe fondul expulzării din Grecia a mai multor diplomați ruși, acuzați că au încercat să submineze acordul istoric dintre Atena și Macedonia pentru recunoașterea numelui țării vecine.

O analiză a ziarului To Vima arată perspectivele negative ale relației eleno-ruse. Iată cele mai importante idei:

Se presupune că s-au schimbat destule din anul 1962, când guvernul URSS procedase la expulzarea lui Petros Molyvitis, secretarul nr. 2 al Ambasadei Greciei la Moscova. Guverne greceşti succesive au insistat că în ciuda orientării spre Occident a ţării, cultivarea de bune relaţii cu Moscova reprezintă o prioritate constantă. De la troleele sovietice care au transportat destule generaţii de atenieni şi până la speranţa că am putea colabora în chestiuni precum conductele de petrol, exemplele sunt destule.

Însă acum lucrurile sunt foarte diferite. Cu puţin înainte de anularea vizitei lui Lavrov, răspunsul Ministerului elen de Externe la cele spuse de purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, răspuns care a acuzat Rusia de „atitudine continuu necuviincioasă” faţă de Grecia, şi „cuvinte negative” şi de „legitimarea unor acţiuni ilegale”, a venit să confirme că ne aflăm pe o traiectorie a înrăutăţirii relaţiilor ruso-elene şi asta chiar din iniţiativa conducerii politice a Ministerului de Externe al Greciei.

Este relevant faptul că Ministerul grec de Externe a considerat oportun să procedeze la un comunicat ofensiv, cu toate că partea rusă a vorbit, într-adevăr de sancţiuni, înţelegând în mod evident şi expulzări de diplomaţi şi a utilizat un limbaj sever, dar nu a anunţat astăzi expulzări, aşa cum toţi se aşteptau. Se pare însă că nici acest gest parţial de „bunăvoinţă” nu a convins partea greacă.

Nu trebuie nici să ne scape atenţiei faptul că Ministerul elen de Externe a evitat să răspundă la ceea ce era poate cel mai important element al informării de astăzi de la Moscova: dezminţirea categorică a celor lăsate să se scurgă de partea greacă cu privire la ameninţările lui Lavrov din timpul convorbirii cu Nikos Kotzias.

Dezminţirea categorică ce vizează contacte şi întâlniri înregistrate de ambele părţi este importantă. Atitudinea actuală a Greciei invocă două argumente de bază: contactele unor diplomaţi ruşi cu factori greceşti, inclusiv tentativă de mituire, şi presupusa declaraţie-ameninţare a lui Lavrov la adresa Greciei să nu încheie acordul (cu FRI Macedonia n. trad.), pentru că Rusia nu va fi de acord şi chiar îl va bloca în Consiliul de Securitate (cu toate că, desigur, astfel de acorduri interstatale nu se examinează la acest nivel). Al doilea argument este oarecum fără substanţă.

Este clar că guvernul SYRIZA-ANEL (stânga radicală şi dreapta naţionalistă n.trad.) a ales o orientare mult mai prooccidentală şi proamericană pentru politica externă greacă. Acest lucru s-a văzut de ceva timp în diversele opţiuni, de la a nu avansa cu planurile legate de gazoduct până la Acordul de la Prespa ce reprezenta o precondiţie pentru invitarea FRI Macedonia în NATO, cu toate că se ştia că această schimbare a echilibrelor geopolitice în Balcanii de Vest ar nemulţumi Moscova.

Însă până acum, partea greacă putea să declare nu numai că promova relaţii bune în alte domenii, dar şi că evita să se identifice cu atitudinile unui nou Război Rece promovate de unele ţări occidentale.

După cum a subliniat chiar Zaharova în informare, Grecia a evitat să se coordoneze cu alte ţări europene când a izbucnit „cazul Skripal” şi nu a recurs la expulzări sau alte acţiuni ofensive similare.

Acum însă, partea greacă nu numai că procedează la o mişcare ofensivă, apogeul fiind acuzaţiile împotriva Rusiei cu privire la acţiunea unor diplomaţi cu scopul influenţării evoluţiilor politice, dar optează și pentru acţiuni care nu diferă de cele ale altor guverne occidentale.

De ce optează Grecia acum pentru o astfel de schimbare?

Obiecţia Rusiei faţă de orice aspect care ar schimba echilibrul geopolitic în Balcanii de Vest este expresă şi cunoscută de mult timp. La fel de cunoscut era însă şi pentru partea rusă faptul că dată fiind participarea Greciei la NATO, ar fi fost dificil pentru partea greacă să se opună extinderii în general a Alianţei.

Acţiunea unor agenţi şi diplomaţi ruşi sau oameni de afaceri pe teritoriul grecesc este destul de cunoscută datorită importanţei evoluţiilor din Grecia, dar şi ponderii relaţiilor economice.

La fel, în ceea ce priveşte politică externă rusă erau cunoscute intervenţiile în probleme legate de ortodoxie, nu numai cu privire la Sfântul Munte, ci şi ca orientare în general, Patriarhia Moscovei revendicând un rol sporit.

Să nu uităm că există diverse zone unde religia şi diplomaţia se întâlnesc. Tensiunile provocate de perspectiva ca Patriarhia Ecumenică să acorde autocefalie Bisericii Ortodoxe a Ucrainei sunt relevante în acest sens. De altfel, absenţa Patriarhiei Moscovei de la Sinodul Panortodox de la Kolymvari, Hania, în iunie 2016, a marcat acutizarea diviziunilor şi a conflictelor.

După cum de asemenea ştim că în diverse momente ale istoriei contemporane şi ambasadele occidentale, în special cea a SUA, au făcut tot ce au putut să influenţeze. Mai precis, din ce în ce mai multe ţări descoperă importanţa de a investi în influenţarea climatului general mai degrabă decât în a-i atrage de partea lor pe unii demnitari, prin acţiuni care adesea sunt mai vizibile şi mai puţin „subterane”. Este destul de recentă disputa din Cipru dacă au existat sau nu finanţări din partea unor organizaţii din ţări străine cu scopul creării unui climat în favoarea votării Planului Annan la referendumul din 2004. Iar în preajma referendumului din 2015 din Grecia, însăşi SYRIZA a lăsat să se înţeleagă că a existat o mobilizare a unor ambasade străine în favoarea rămânerii Greciei în Zona Euro.

Întrebări serioase

Având în vedere aceste date este evident că apar întrebări serioase la care guvernul grec trebuie să răspundă. Prima este chiar alegerea acestui moment pentru acţiuni de înrăutăţire a relaţiilor ruso-elene, chiar şi la nivel simbolic, un moment ce este caracterizat nu numai de consolidarea Rusiei ca un „power broker” important şi recunoscut de toate părţile în criza siriană, dar şi de o divizare mai evidentă ca oricând a establishmentului politic şi diplomatic american între opţiunea unei confruntări generalizate de tipul unui nou Război Rece cu Rusia şi încercarea exercitării unor presiuni şi a negocierii cu Rusia pentru împiedicarea unei eventuale creări a unei axe ruso-chineze, diviziune care s-a văzut şi la întâlnirea Trump-Rusia şi din reacţiile pe care această întâlnire le-a provocat. Opţiunea actuală pentru o tensiune în relaţiile ruso-elene pe ce estimare a mersului lucrurilor se bazează?

A doua întrebare este dacă a existat un plan mai general despre cum ar fi abordată o eventuală nemulţumire a Moscovei din cauza unei eventuale intrări a FRI Macedonia în NATO şi dacă au fost cântărite diversele opţiuni. De exemplu, dacă a fost examinată eventualitatea unor măsuri compensatorii sau s-a apreciat că oricum conflictul era pornit dacă nu chiar justificat?

A treia întrebare dacă există o estimare dacă acest lucru va avea efect asupra altor domenii, fie din relaţiile bilaterale (de ex. asupra relaţiilor economice dintre cele două ţări), fie asupra poziţiei internaţionale în ansamblu a Greciei. A ajuns Ministerul grec de Externe la concluzia că estimarea tradiţională a posibilităţii unei intervenţii ruseşti pozitive în probleme precum ce a unificării Ciprului, nu mai are aplicabilitate, în ciuda posibilităţii evidente a Rusiei să exercite, după caz, şi presiune asupra Turciei?

Şi, desigur, ultima întrebare, dacă partea greacă a obţinut angajamente mai generale de la partea americană în schimbul unei schimbări evidente de parcurs în această problemă sau dacă alinierea actuală cu celelalte ţări occidentale este mai degrabă o investiţie în posibilitatea existenţei unei atitudini mai favorabile pe viitor,

La toate acestea ar fi bine să existe răspunsuri concrete. Perioadele de tranziţie în sistemul internaţional pot crea un teren care justifică schimbări de atitudine, dar cresc în acelaşi timp riscul unor opţiuni care nu cântăresc toate datele şi nu evaluează toate corelaţiile de forţă în timp.

Traducerea Rador: Carolina Ciulu

Foto: Relațiile dintre Tsipras și Putin devin încordate (sursa: guvernul Greciei)