Amnesty International califică drept „represiv” și „rasist” ordinul ministrului israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, de interzicere a steagurilor palestiniene în Israel
Restricțiile israeliene împotriva arborării steagului palestinian reprezintă „o încercare nerușinată de a legitima rasismul”, a declarat grupul de apărare a drepturilor Amnesty International, relatează canalul TV israelian i24.
Noul ministru extremist al Securității Naționale din Israel, Itamar Ben-Gvir, a ordonat duminică poliției să autorizeze ofițerii să îndepărteze steagurile palestiniene arborate în spațiile publice.
Amnesty a calificat noile măsuri drept „represive” și un „atac îndrăzneț la adresa drepturilor la naționalitate, la libertatea de exprimare și la libertatea de întrunire pașnică”.
„Autoritățile israeliene spun că directiva are ca scop oprirea ‘incitării’ împotriva Israelului, dar ea vine în mijlocul unei serii de măsuri menite să reducă la tăcere disidența și să restricționeze protestele, inclusiv cele organizate în apărarea drepturilor palestinienilor”, a continuat organizația. „Pretextele fariseice pentru această directivă nu pot masca faptul că autoritățile israeliene devin din ce în ce mai nemiloase în încercările lor de a reduce la tăcere vocile palestiniene.”
Israelienii au fost, de asemenea, împărțiți pe această temă.
i24NEWS a întrebat oamenii de pe străzile din Tel Aviv care este părerea lor despre această măsură, care a fost întâmpinată cu critici din partea Autorității Palestiniene din Cisiordania și a unor politicieni israelieni de stânga.
„În opinia mea, este rasism și aduce atingere drepturilor omului. Și nu își are locul într-o țară democratică”, a declarat o femeie pentru i24NEWS.
„Cred că există probleme, care sunt mult mai importante de rezolvat, decât ce steag arborează oamenii”, a spus un tânăr.
Măsura a fost luată ca răspuns la sărbătorile din satul arab Ara, care au salutat eliberarea teroristului palestinian Karim Younis în weekend. Acesta și-a ispășit pedeapsa de 40 de ani pentru răpirea și uciderea unui soldat israelian în 1980. Imagini de la festivități au arătat susținători ai lui Younis fluturând steaguri palestiniene.
„Există contradicții pentru că atunci când cineva este terorist, de exemplu, se merge imediat în orașul său natal și apar steaguri. Asta este ideea. Nu cred că Ben-Gvir a făcut-o pentru că vrea să dea jos steagul sau să umilească un grup de oameni”, a susținut o altă femeie.
Ben-Gvir a insistat că nu a fost „o chestiune de libertate de exprimare” și a subliniat că este „de neconceput ca cei care încalcă legea să fluture steaguri teroriste, să incite și să încurajeze terorismul”. Cu toate acestea, nu toată lumea identifică steagurile palestiniene cu grupurile teroriste.
„Este ridicol până la extrem. Fiecare poate arbora steagul pe care îl dorește. Nu ne interesează un steag palestinian, este un steag al unei națiuni care are o identitate. Ei vor autodeterminare, vor un stat”, a declarat o tânără la i24.
Amnesty International a calificat în trecut ocupația de către Israel a teritoriilor palestiniene drept „apartheid”, în timp ce Israelul a acuzat Amnesty de antisemitism.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu