
Amnistierea plagiatorilor a fost ridicată ca temă de discuție la reuniunea Consiliului Rectorilor, acuză studenții. ANOSR se declară indignată de propunerea unui așa-zis „moment T0” pentru plagiate
Amnistierea plagiatorilor, ca moment T0 pentru plagiate, a fost ridicată în discuție la reuniunea din acest weekend a rectorilor, atrage atenția Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR), federație care a participat la întâlnire. “Niciun plagiator nu poate fi amnistiat pentru furtul intelectual comis, această temă neputând reprezenta un subiect de dezbatere”, spun reprezentanții studenților.
“Federația s-a arătat surprinsă și indignată de faptul că în discuție a fost marginal ridicată tema unui așa-zis „moment T0” pentru plagiate, în sensul unei „amnistieri””, anunță ANOSR într-un comunicat remis Edupedu.ro.
În ceea ce privește regulamentele CNATDCU (forul care analizează plagiatele din tezele de doctorat), Consiliul General CNATDCU va discuta modificările în ședința din 6 iulie, precizează studenții. “ANOSR a semnalat faptul că modificările pot fi discutate după ce Consiliul General CNATDCU, în calitate de for de experți selectat în scopul depistării plagiatului, precizează expres și argumentat poziția sa asupra documentelor propuse și asupra activității CNATDCU, astfel încât să nu se ajungă în vreun fel la afectarea posibilității organismului de a stabili și sancționa plagiatul”, se arată în comunicat, care anunță poziția studenților cu privire la ridicarea temei regulamentului CNATDCU în conferința CNR organizată de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în perioada 25-27 iunie 2021.
Printre propunerile avansate de studenți, la reuniunea rectorilor la care a participat și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, s-a aflat “necesitatea începerii anului universitar 2021-2022 în regim față-în-față, cu respectarea regulilor de siguranță”, precum și “Reglementarea predictibilă a cazării în cămine, la capacitatea maximă de cazare, în măsura în care Ministerul Sănătății nu poate oferi argumentat motive contrare”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii