G4Media.ro

Amplă acţiune de verificare a locurilor de cazare şi de muncă ale…

Sursa foto: IGPR

Amplă acţiune de verificare a locurilor de cazare şi de muncă ale cetăţenilor străini non-UE, cu vize de muncă / Verificările au loc în Bucureşti şi în cinci judeţe

O amplă acţiune, la care participă reprezentanţi ai mai multor instituţii, are loc joi dimineaţă în Capitală şi în judeţele Cluj, Constanţa, Dolj, Sibiu, Ilfov, unde se fac verificări cu privire la condiţiile de cazare şi de lucru în cazul muncitorilor din afara Uniunii Europene care au viză de muncă în România. Verificările au loc şi la mai multe puncte de trecere a frontierei, transmite News.ro.

La controalele care se desfăşoară joi în cadrul operaţiunii „GREEN- PASS” participă Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Jandarmeria Română.

Conform unui comunicat al autorităţilor, operaţiunea vizează „verificarea unor locaţii de cazare şi a locurilor de muncă, corespunzătoare cetăţenilor străini non-UE, cu vize de muncă în România, în vederea identificării elementelor relaţionate traficului de migranţi, traficului de persoane, precum şi altor elemente de criminalitate organizată”.

„Sunt efectuate controale sistematice în punctele de trecere a frontierei de stat a României din zona de sud şi de vest, în scopul identificării unor transporturi ilegale de migranţi sau activităţi ilegale pe linia contrabandei. Totodată, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intensificat activităţile de verificare şi control în zonele de tranzit ale transporturilor de persoane şi mărfuri””, precizează documentul citat.

Controalele se fac în zone din Bucureşti şi din  judeţele în judeţele Cluj, Constanţa, Dolj, Sibiu, Ilfov şi în punctele de trecere ale frontierei de la Vama Veche, Negru Vodă, Giurgiu, Calafat, Nădlac, Nădlac II, Vârşand, Borş şi Borş II.

Poliţia precizează că traficul de migranţi „constituie o activitate de criminalitate organizată foarte profitabilă, câştigurile obţinute de infractori fiind semnificative şi adeseori cu investiţii minime”. Din cauza multiplelor moduri de acţiune la care apelează traficanţii, este nevoie de un efort permanent de adaptare din partea autorităţilor statului, pentru combaterea la timp şi în mod eficient a diverselor forme de manifestare.

„Având în vedere caracterul atipic al victimelor în cazul traficului de persoane asociat traficului de migranţi, este necesară o abordare integrată a grupurilor de migranţi ce trec fraudulos frontiera de stat, întrucât, în urma activităţilor desfăşurate, pot fi identificate persoane care, pe ruta din zona de origine până în ţările din Vestul Europei, ajung victimele traficanţilor, fiind exploatate prin sclavie, cerşetorie sau chiar sexual”; precizează oficiali Ministerului de Interne.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...