G4Media.ro

Amplă mobilizare a poliţiştilor din Braşov, după un apel fals la 112…

Foto: Edupedu.ro

Amplă mobilizare a poliţiştilor din Braşov, după un apel fals la 112 în care o femeie reclama că a fost răpită / Apelul a fost făcut de o adolescentă, după o provocare pe o reţea de socializare

Aproape o sută de poliţişti de la diverse structuri din Braşov au fost mobilizaţi după ce la 112 a fost primit un apel în se reclama faptul că o a fost forţată de persoane necunoscute să urce într-un autovehicul. Cu ajutorul tehnicilor de localizare, poliţiştii au descins la mai multe adrese, la una dintre ele fiind găsit telefonul de pe care a fost făcut apelul. Alarma, care s-a dovedit a fi falsă, a fost dată de o fată de 13 ani, după o provocare pe o reţea de socializare. Părinţii acesteia ar putea fi sancţionaţi pentru că nu au supravegheat-o, transmite News.ro.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov a transmis, vineri, că a fost sesizat, marţi seara, prin apel la 112, de o femeie care a susţinut că a fost luată cu forţa de persoane necunoscute şi urcată împotriva voinţei sale într-un autovehicul.

”La momentul efectuării apelului, aceasta nu a putut oferi răspunsuri la întrebările esenţiale ale operatorului privind identitatea sa, descrierea vehiculului sau locaţia în care se află, iar convorbirea s-a întrerupt, fără a putea fi reapelată. Având în vedere gravitatea situaţiei semnalate, poliţiştii au acţionat imediat, mobilizând echipe extinse de lucrători şi desfăşurând activităţi complexe de localizare şi investigare. Deşi informaţiile furnizate erau extrem de limitate, prin utilizarea tehnicilor avansate de localizare şi coroborarea altor date obţinute din teren, la data de 17 octombrie au fost emise trei mandate de percheziţie domiciliară, în Cartierul Săticel, din oraşul Zărneşti”, a arătat IPJ Braşov.

Astfel, într-unul dintre imobilele percheziţionate, poliţiştii au identificat terminalul de pe care a fost efectuat apelul de urgenţă, dar şi persoana care a generat această alertă falsă, o fată de 13 ani, care era acasă împreună cu familia, fără a exista vreo situaţie infracţională reală care să îi pună viaţa sau integritatea în pericol.

”Fata a recunoscut că a inventat acest scenariu după ce a primit o provocare pe o reţea de socializare, astfel că a semnalat o răpire inexistentă. După efectuarea apelului, ea a refuzat să răspundă apelurilor insistente ale operatorului 112, a închis terminalul mobil şi a aruncat cartela SIM pentru a evita identificarea”, a menţionat sursa citată.

Poliţia a subliniat că la aceste investigaţii şi percheziţii au participat aproape 100 de forţe din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Criminalistic, Serviciul pentru Acţiuni Speciale, Poliţia Municipiului Braşov, Poliţia Staţiunii Râşnov, Poliţia Oraşului Zărneşti, precum şi alte structuri operative ale Poliţiei Române, care au depus eforturi semnificative pentru a lămuri situaţia semnalată.

”Astfel, după clarificarea aspectelor care nu corespundeau realităţii, din cauza caracterului fals al sesizării, poliţiştii au întocmit un dosar penal, la acest moment fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal cu până la 3 ani de închisoare sau amendă. De asemenea, în cauză, se analizează posibilitatea aplicării de măsuri sancţionatorii faţă de părinţii minorei, de 13 ani, pentru lipsa supravegherii acesteia”, a adăugat IPJ Braşov.

Poliţiştii au amintit, în acest context, că orice apel fals la numărul unic de urgenţă 112 implică mobilizarea unor resurse considerabile, umane şi logistice şi poate întârzia intervenţia autorităţilor în situaţii reale de urgenţă. Falsificarea unor astfel de incidente nu doar că este ilegală, însă poate pune în pericol vieţile altor persoane care ar putea avea nevoie urgentă de ajutor.

”Poliţia Braşov recomandă, de asemenea, părinţilor să fie vigilenţi în ceea ce priveşte activitatea online a copiilor lor şi să-i informeze cu privire la consecinţele grave ale acceptării unor provocări iresponsabile, venite de pe reţelele de socializare”, a transmis sursa citată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...