Amploarea globală a influenței antisemite a Hamas o depășește în mod dramatic chiar și pe cea a naziștilor, de la care se inspiră în mare parte (Opinie Jerusalem Post)

Dincolo de orice concurență, Hamas a mobilizat ura față de evrei în întreaga lume, folosind statul Israel atât ca țintă, cât și ca armă principală. Prin războiul purtat împotriva Israelului timp de mulți ani, Hamas a inspirat și a energizat organizații internaționale precum ONU și UE, guverne și parlamente, mass-media occidentale, autorități, profesori și studenți universitari, grupuri pentru drepturile omului, companii și largi sectoare ale populației în general. Cu toții dansează pe melodia sa pernicioasă: unii din răutate, alții din ignoranță, iar alții sărind orbește în căruciorul de semnalizare a virtuții woke.

Bazele succesului Hamas se află în Uniunea Sovietică. În anii ’50 și ’60, când Israelul s-a aliniat mai degrabă cu Occidentul decât cu URSS, conducerea sovietică a decis să submineze influența americană și britanică în Orientul Mijlociu prin promovarea unui război de eliberare națională împotriva Israelului. Moscova a inventat o identitate națională palestiniană pentru a transforma ura religioasă împotriva evreilor din Israel într-o luptă pentru pământ, o cauză care, după cum a înțeles corect, ar fi câștigat mult mai multă influență și sprijin în Occident decât un război religios.

Acest lucru s-a transformat în cea mai de succes campanie de denigrare din istorie, dând naștere la acuzații de furt de teritorii, ocupație ilegală, colonizare ilegală, apartheid și toate celelalte minciuni și distorsiuni care sunt acum acceptate ca fapte de necontestat de atât de multe persoane din întreaga lume. Decenii de propagandă anti-israeliană ne-au adus în poziția periculoasă în care ne aflăm astăzi.

Aceasta înseamnă că orice acțiune împotriva Israelului și a evreilor săi este justificată ca fiind rezistență legitimă. I-am auzit pe unii spunând chiar că poporul israelian și-a provocat singur răul și sălbăticia nediluată din 7 octombrie. O meritau cu prisosință. În aceeași măsură, orice acțiune întreprinsă de Israel pentru a-și apăra poporul este nejustificată, ilegală și  inacceptabilă. La fel ca multe altele în lumea noastră post-adevăr, faptele și realitatea nu contează. Dacă palestinienii „oprimați” fac ceva, este justificat și de înțeles. Dacă Israelul face ceva, este intolerabil și greșit.

În permanență de când Israelul a încercat o soluție cu două state în 2005, retrăgând în mod unilateral toți coloniștii din Gaza și dezrădăcinând până la ultimul evreu din teritoriu, Hamas și-a folosit toate energiile pentru a intensifica și extinde această paradigmă globală antisionistă. Hamas a știut întotdeauna că nu are puterea militară necesară pentru a-și atinge obiectivul de a eradica statul evreu sau de a se apropia de acesta. În schimb, a transformat autoapărarea israeliană în armă în propriul avantaj.

Fiecare atac împotriva Israelului a fost conceput cu scopul primordial de a stârni o reacție militară. Și-a desfășurat armele, site-urile de comunicații, posturile de comandă, luptătorii și liderii în locuri în care Israelul ar trebui să ucidă civili nevinovați pentru a-și proteja populația de ei – în ciuda măsurilor fără precedent pe care le ia armata israeliană pentru a minimiza daunele colaterale. Valoarea adăugată este obținută prin poziționarea infrastructurii teroriste în locuri protejate de dreptul umanitar internațional, cum ar fi școli, spitale și moschei.

Scopul Hamas este de a maximiza numărul de decese ale civililor din Gaza, în special femei și copii, pentru a provoca acuzații de crime de război și crime împotriva umanității, pentru a delegitima Israelul, precum și pentru a-l defăima și izola în cadrul comunității internaționale. Acest plan este pus la punct de fiecare dată, iar acțiunea defensivă necesară a Israelului, care respectă cu rigurozitate legile conflictului armat, este întotdeauna însoțită și urmată de o condamnare categorică în cadrul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, de către grupurile pentru drepturile omului și de către guvernele ostile.

În ceea ce reprezintă adevăratul ciclu al violenței în Orientul Mijlociu, astfel de denunțuri, la rândul lor, întăresc și încurajează Hamas să atace din nou și din nou.

Aceste condamnări ale Israelului, provocate de Hamas, sunt amplificate în mass-media și în campusuri, inclusiv de mișcarea BDS de boicotare a Israelului și de cei ca ei, precum și de armatele de idioți utili care urmează cu servilism agenda depravată a Hamas. Obiectivul acestor grupuri maligne nu este atât de mult de a afecta direct Israelul, ci mai mult de a-i intimida pe evreii din diaspora. Ele caută să intimideze cei mai puternici susținători ai Israelului la nivel internațional, pentru a-i constrânge fie să renunțe la sprijinul lor, fie să se întoarcă direct împotriva statului evreu.

Cei care cedează la o astfel de manipulare o fac atât pentru a evita intimidarea, cât și pentru a obține acceptarea socială într-un mediu în care ura față de evrei, care se prezintă ca antisionism, este din ce în ce mai la modă. Este deosebit de eficientă în campusurile universitare, unde studenții-țintă nu au maturitate intelectuală, experiență și cunoștințe aprofundate. Și unde adesea se înrădăcinează luările de poziție pentru toată viața. A fost bine documentat faptul că nivelul de ură împotriva evreilor este multiplicat atunci când organizațiile evreiești anti-israeliene – ele însele create prin astfel de hărțuiri – sunt prezente în campusuri, ceea ce se întâmplă în număr din ce în ce mai mare.

POLITICIENII sunt și ei sensibili la campaniile de ură antisionistă, mai ales atunci când printre alegătorii lor se numără un număr mare de musulmani. Chiar și acei lideri politici care susțin Israelul vor căuta adesea să își liniștească alegătorii anti-israelieni. De exemplu, în acest război, personalități precum președintele SUA Joe Biden și prim-ministrul britanic Rishi Sunak au cerut în mod repetat Israelului să respecte legile războiului și să evite uciderea civililor.

Ei spun acest lucru de nenumărate ori, deși știu foarte bine că Israelul face deja exact acest lucru. Acest lucru este deosebit de periculos, deoarece cuvintele lor implică faptul că Israelul săvârșește, de fapt, crime de război, iar „confirmarea” lor servește la incitarea unei ură și mai mari față de evrei.

Astfel, Hamas și susținătorii săi, în cadrul unei campanii atent orchestrate, alimentează antisemitismul în întreaga lume și se hrănesc cu efectele sale nefaste. Eliminarea Hamas din Gaza și, sperăm, în alte părți ale lumii, va avea un impact major atâta timp cât nu se va permite ca un succesor al grupului terorist să se instaleze acolo.

Dar, deși Hamas este astăzi un lider de marcă al antisemitismului, este, desigur, departe de a fi singurul jucător important. Pentru principalii săi concurenți, nu trebuie să ne uităm mai departe de Iudeea și Samaria (Cisiordania, n.r.) și, de fapt, de Republica Islamică Iran, a cărei mână de control se află în spatele a atât de multe dintre acestea.

Conflictul actual a provocat o creștere profundă a urii față de evrei în Occident și nu există nicio îndoială că, după război, nivelul de echilibru al antisemitismului se va stabili la un nou maxim. Acest lucru ar trebui să fie o preocupare imensă pentru guvernele din Europa, SUA și din alte părți, evreii lor confruntându-se cu această prejudecată în creștere. Este responsabilitatea lor de a suprima ura antisemită prin de-finanțarea sau interzicerea acelor grupuri care sunt responsabile și prin adoptarea unei linii mult mai dure împotriva vinovaților – organismele ONU de la New York și Geneva.

În plus, guvernele ar trebui să facă eforturi pentru a contracara în mod activ propaganda anti-israeliană cu adevărul despre Israel, în loc să închidă ochii sau chiar să o alimenteze, așa cum o fac atât de des, chiar dacă fără să vrea.

Aici ar putea aplica aceeași abordare foarte eficientă pe care multe dintre ele au adoptat-o pentru a-și convinge electoratul de necesitatea de a sprijini Ucraina în rezistența sa la agresiunea rusă. ■

Autorul acestui articol, Richard Kemp, este un fost colonel al armatei britanice, care a comandat forțe britanice în Afganistan și Irak.