Amzei Animat: Trei weekend-uri cu activități pentru copii și adulți în centrul Bucureștiului
Piața Amzei va fi animată trei weekend-uri consecutive: 18-19 mai, 25-26 mai și 1-2 iunie cu un program ce cuprinde proiecții de film, ateliere de film de animație pentru copii și activități creative, recreative și sportive, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1.
În fiecare weekend, de la ora 12:00 până la 22:00, vor avea loc activități pentru toate vârstele.
Copiii între 6-14 ani vor avea de ales între ateliere de desene animate cu creta, decupaj, sau tehnici prin care copiii în sine vor deveni ”personaje animate”. Piața Amzei va fi activată de copiii care vor colora și decupa personaje din animații și forme din natură sau animale pe care vor învăța să le aducă la viață prin tehnici de animație. Atelierele sunt facilitate de Nicoleta Miron, artistă de animație 2D, regizoare de film și co-fondatoarea studioului de animație Scene06 Shot24.
Adolescenții se pot implica în ateliere de street-art cu stencil-uri și stickere, facilitate de Alexandru Ciubotariu, cunoscut în peisajul street art-ului sub numele de Pisica Pătrată, creator de benzi desenate și fondator al proiectului Muzeul Benzii Desenate.
Seara vor fi proiectate filme de lungmetraj pentru toate vârstele, din selecția Festivalului Animest. Mai adăugăm și mese de ping ping, și un atelier-supriză de graffiti și weekend-urile deja sună foarte bine!
Intrarea la toate activitățile este liberă, mai multe detalii despre program în evenimentul de Facebook:
PROGRAM
Sâmbătă, 18 mai
12:00 – 14:00 // 15:00 – 16:00 // 18:00 – 20:00 – Activități creative
Stație de tatuaje temporare pentru copii, stație de creație cu oițe colorate, pictat cu degețele pe hârtie.
14:00 – 15:00 // 17:00 – 18:00 – Atelier de animație
Copiii între 6-14 ani pot participa la ateliere de decupaj, cretă pe beton sau pixelation. Atelierele sunt cu intrare liberă și durează 1h. Locurile sunt limitate la 10 copii/atelier, iar înscrierea se face prin prezența cu 10 min înainte de începerea atelierului.
16:00 – Animale vorbitoare și căsuțe primitoare (filme scurte, 47 minute, fără dialog, 3+ ani)
O serie de opt scurtmetraje animate în care personajele sunt fie animale sălbatice în roluri surprinzător de blânde sau empatice, preocupate de soarta planetei, fie animale fioroase surprinse în momente amuzante. Spectatorii sunt rugați să ciulească bine urechile și să vadă filmele nu doar cu ochii, ci și cu inima.
20:00 – Vulpoiul cel mare și rău (Franța, 80 minute, franceză cu subtitrare în română, 6+ ani)
Cine crede că viața la țară e liniștită şi fără griji se înșală. Acolo se găsesc animale dintre cele mai neobișnuite: o vulpe care se crede găină, un iepure care se dă drept barză și o rață care vrea să devină Moș Crăciun. Dacă doriți să petreceţi o vacanță odihnitoare, alegeţi altă destinație! Premiul César 2018 pentru cel mai bun film de animație.
Duminică, 19 mai
12:00 – 14:00 // 15:00 – 16:00 // 18:00 – 20:00 – Activități creative
Stație de tatuaje temporare pentru copii, stație de creație cu oițe colorate, pictat cu degețele pe hârtie.
14:00 – 15:00 // 17:00 – 18:00 – Atelier de animație
Copiii între 6-14 ani pot participa la ateliere de decupaj, cretă pe beton sau pixelation. Atelierele sunt cu intrare liberă și durează 1h. Locurile sunt limitate la 10 copii/atelier, iar înscrierea se face prin prezența cu 10 min înainte de începerea atelierului.
16:00 – Zmeul călător (34 minute, filme scurte, fără dialoguri, 3+ ani), Loc la voi pe măturoi (25 minute, engleză cu subtitrare în română, 6+ ani)
O selecție de filmulețe animate ce propun câteva călătorii interesante. Personajele comunică fără cuvinte, obiectele din casă prind viață, iar natura ne dă de rezolvat câteva mistere care ne pun la încercare atât imaginația, cât și logica. Filmul-surpriză este ecranizarea celebrei cărți „Room on the Broom” de Julia Donaldson.
20:00 – Calamity: copilăria Marthei Jane Cannary (Franța-Danemarca, 85 minute, franceză cu subtitrare în română, 9+ ani)
1863. Un convoi se îndreaptă spre Vestul american, în căutarea unei vieți mai bune. Martha Jane trebuie să conducă singură căruța familiei sale și să învețe să se descurce rapid ca un om mare. Apariția ei cu părul tuns scurt și purtând pantaloni va șoca, dar pericolele lumii noi vor grăbi transformarea ei în legendara Calamity Jane. Premiul pentru Cel mai bun film la Festivalul Internațional de Animație de la Annecy. Nominalizat pentru Cea mai bună animație europeană la Premiile Academiei Europene de Film.
Sâmbătă, 25 mai
12:00 – 14:00 // 15:00 – 16:00 // 18:00 – 20:00 – Activități creative
Stație de tatuaje temporare pentru copii, stație de creație cu oițe colorate, pictat cu degețele pe hârtie, treasure hunt.
14:00 – 15:00 // 17:00 – 18:00 – Atelier de animație
Copiii între 6-14 ani pot participa la ateliere de decupaj, cretă pe beton sau pixelation. Atelierele sunt cu intrare liberă și durează 1h. Locurile sunt limitate la 10 copii/atelier, iar înscrierea se face prin prezența cu 10 min înainte de începerea atelierului.
16:00 – Prietenii naturii (30 minute, filme scurte, 6+ ani), Gruffalo (27 minute, engleză cu subtitrare în română, 6+ ani)
Filme de animație care ne provoacă să ne gândim la natură, la reciclare, la soluții pentru a consuma cât mai puțin plastic, la metode prin care să menținem planeta cât mai curată, să economisim resursele, să facem orașele cât mai prietenoase cu toate viețuitoarele care locuiesc în ele. Filmul-surpriză este ecranizarea celei mai cunoscute cărți a îndrăgitei scriitoare britanice Julia Donaldson.
20:00 – Mia și Migou (Franța, 91 minute, franceză cu subtitrare în română, 6+ ani)
Micuța Mia pleacă din satul natal în căutarea tatălui său, care lucrează pe un mare șantier unde se construiesc hoteluri luxoase, în locul unei superbe păduri tropicale, plină de creaturi fantastice. Un film despre dezvoltarea durabilă, pe înțelesul copiilor.
Cel mai bun film de animație, European Film Awards 2009.
Duminică, 26 mai
12:00 – 14:00 // 15:00 – 16:00 // 18:00 – 20:00 – Activități creative
Stație de tatuaje temporare pentru copii, stație de creație cu oițe colorate, pictat cu degețele pe hârtie, treasure hunt.
14:00 – 15:00 // 17:00 – 18:00 – Atelier de animație
Copiii între 6-14 ani pot participa la ateliere de decupaj, cretă pe beton sau pixelation. Atelierele sunt cu intrare liberă și durează 1h. Locurile sunt limitate la 10 copii/atelier, iar înscrierea se face prin prezența cu 10 min înainte de începerea atelierului.
16:00 – Părinți grijulii și copii hazlii (30 minute, filme scurte, fără dialoguri, 3+ ani), Puiul lui Gruffalo (27 minute, engleză cu subtitrare în română, 6+ ani)
O serie de filmulețe animate despre empatie, relația specială dintre frați și provocările vieții de părinte. Urmate de filmul „Gruffalo’s Child”, adaptarea animată a cărții îndrăgitei scriitoare britanice Julia Donaldson.
20:00 – Yakari (Belgia-Franța-Germania, 82 minute, engleză cu subtitrare în română, 6+ ani)
Pentru că tribul său trebuie să plece spre alte meleaguri, micuța indiancă sioux Yakari pornește în necunoscut, pe urmele lui Fulger, un mustang pe care toți îl știau imposibil de îmblânzit. Pe drum, Yakari îl cunoaște pe Vulturul cel Mare, animalul său totemic, care îi dă o pană frumoasă și darul de a vorbi cu animalele.
Sâmbătă, 1 iunie
12:00 – 14:00 // 15:00 – 16:00 // 18:00 – 20:00 – Activități creative
Stație de tatuaje temporare pentru copii, stație de creație cu oițe colorate, pictat cu degețele pe hârtie, treasure hunt.
14:00 – 15:00 // 17:00 – 18:00 – Atelier de animație
Copiii între 6-14 ani pot participa la ateliere de decupaj, cretă pe beton sau pixelation. Atelierele sunt cu intrare liberă și durează 1h. Locurile sunt limitate la 10 copii/atelier, iar înscrierea se face prin prezența cu 10 min înainte de începerea atelierului.
16:00 – Prietenii magice (36 minute, filme scurte, fără dialoguri, 3+ ani), Melcul și balena (27 minute, engleză cu subtitrare în română, 6+ ani)
Filmele abordează teme ecologice, dezvoltare durabilă și conservarea mediului, educarea celor mici în spiritul iubirii față de natură și față de semenii lor. Filmul-surpriză, în premieră în România pe marele ecran, este ecranizarea cărții „The Snail and the Whale” a îndrăgitei scriitoare britanice Julia Donaldson.
20:00 – Chiar super! (Norvegia, 77 minute, engleză cu subtitrare în română, 6+ ani)
Hedvig are 11 ani, este pasionată de gaming și trece prin schimbări spectaculoase când este nevoită să-și înlocuiască tatăl în rolul de supererou al orașului mult mai devreme decât se aștepta. Cea care o va ajuta pe Hedvig să facă față situației și să găsească o soluție care să-i dea încredere în forțele sale este bunica fetei. Împreună, cele două vor face o echipă care va duce mai departe moștenirea familiei.
Duminică, 2 iunie
12:00 – 14:00 // 15:00 – 16:00 // 18:00 – 20:00 – Activități creative
Stație de tatuaje temporare pentru copii, stație de creație cu oițe colorate, pictat cu degețele pe hârtie, treasure hunt.
14:00 – 15:00 // 17:00 – 18:00 – Atelier de animație
Copiii între 6-14 ani pot participa la ateliere de decupaj, cretă pe beton sau pixelation. Atelierele sunt cu intrare liberă și durează 1h. Locurile sunt limitate la 10 copii/atelier, iar înscrierea se face prin prezența cu 10 min înainte de începerea atelierului.
16:00 – Micii exploratori (32 minute, filme scurte, fără dialoguri, 3+ ani), Bețișor (27 minute, engleză cu subtitrare în română, 6+ ani)
O serie de scurtmetraje animate ce ne poartă în lumi nebănuit de frumoase, diferite de ale noastre, lumi magice din vis, situaţii surpriză din care ieşim cu multă imaginaţie, cadouri inedite de la prieteni de departe, călătorii în care ajungem cu puterea minţii, pe care micii exploratori le vor adora. Urmate de ecranizarea animată a cărții pentru copii „Stick Man” de Julia Donaldson.
20:00 – Titina (Norvegia, 90 minute, norvegiană și engleză cu subtitrare în română, 6+ ani)
Inginerul aeronautic italian Umberto Nobile duce o viață liniștită alături de cățelușa Titina, pe care a salvat-o de pe străzile Romei. Într-o zi, exploratorul norvegian Roald Amundsen îl contactează pentru a-i cere să-i construiască un vehicul cu care să cucerească Polul Nord. Nobile nu pierde ocazia de a intra în istorie. O ia cu el pe Titina, iar trioul inedit pornește în expediție spre cel din urmă loc nedescoperit de pe Terra.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank