Ana Birchall, la CSM: Această Secţie specială, aşa cum este reglementată, nu poate continua să funcţioneze
Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a declarat marţi, la sediul CSM, că Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, „aşa cum este acum reglementată”, nu poate continua să funcţioneze.
„Nimeni până în acest moment, nici măcar membrii Comisiei Speciale din Parlament n-au reuşit să mă lămurească şi să-mi demonstreze utilitatea şi funcţionalitatea alineatului 2 al art. 88 indice 1 prin care Secţia specială rămâne competentă, îşi păstrează competenţa faţă de toate cauzele în care este urmărit, investigat un magistrat. Cu alte cuvinte, pentru mine este o mare necunoscută şi un mare semn de întrebare de ce Secţia Specială trebuie să-şi păstreze competenţa pentru toate dosarele? Eu îmi asum că această Secţie Specială, aşa cum este acum reglementată, nu poate continua să funcţioneze, pentru că nu mă convinge nimeni că acest alineat asigură justeţea actului de justiţie”, a declarat Ana Birchall la intrarea în sediul CSM, transmite Agerpres.
Ea a precizat că va continua să asigure domnia legii cât timp va mai avea mandatul de ministru al Justiţiei.
„Sincer, vremea şmecheriilor introduse, aşa, nu ştiu de cine, nu ştiu pe unde, trebuie să apună şi, sper eu, a apus. Deci nimeni (…) nu poate să înţeleagă de ce într-un dosar Secţia Specială trebuie să rămână competentă pentru tot dosarul. Spre exemplu, dacă acum un traficant de droguri, un violator, un criminal în serie sau orice persoană care este suspectă, urmărită penal, cercetată, de o infracţiune, dacă face plângere în secunda aceasta la Secţia Specială, conform acestui alineat al articolului 88 indice 1, Secţia Specială rămâne competentă, aşa spune legea. Or, eu nu pot să fiu de acord cu acest lucru. Tocmai de aceea am solicitat, în nenumărate rânduri, ca acest alineat, alături de alte câteva alineate, să fie eliminate”, a mai spus Ana Birchall.
Ana Birchall a criticat și săptămâna trecută competențele Secției speciale.
Criticile ministrului la adresa SIIJ vin în contextul eforturilor insistente ale şefei CSM Lia Savonea de a o impune pe procuroarea Adina Florea la şefia SIIJ.
Comisia Europeană a criticat SIIJ în punctul de vedere către Curte de Justiţie a UE. Punctul de vedere al CE este similar cu cel al ministrului Justiţiei Ana Birchall. Unul dintre argumentele CE împotriva SIIJ este acela că există suspiciunea că Secţia Specială a fost făcută tocmai ca să transfere dosare sensibile de la DNA la SIIJ, „care ar putea fi mai predispusă intervenţiilor şi presiunilor exterioare, de ordin politic, decât o instituţie consacrată şi consolidată în timp precum DNA”, tocmai pentru că SIIJ are competenţa de a ancheta orice persoană, dacă în plângere este menţionat şi un magistrat.
Pe rolul CJUE există un proces privind soarta SIIJ deschis în urma demersurilor mai multor asociaţii ale magistraţilor.
Birchall a criticat CSM pentru că nu a transmis un punct de vedere privind rapoartele GRECO şi MCV care critică SIIJ.
Comisia europeană a precizat în punctul de vedere trimis CJUE că înfiinţarea SIIJ este criticată în raportul MCV din noiembrie 2018, precum şi în rapoartele GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii