G4Media.ro

ANAF a recuperat doar puțin peste 1 % din prejudiciul de 65…

Sursa: Facebook

ANAF a recuperat doar puțin peste 1 % din prejudiciul de 65 de milioane de euro din dosarul Rafo-Carom / Tender a reușit să scoată un teren de 35 de milioane de euro din patrimoniul Vulcan SA după ce ANAF nu a cerut extinderea sechestrului

ANAF a recuperat doar 3.663.622 de lei (puțin peste 740.000 de euro) din prejudiciul uriaș de peste 320 de milioane de lei (peste 65 de milioane de euro) din dosarul Rafo-Carom, deși au trecut mai bine de 6 ani de la pronunțarea sentinței de condamnare, potrivit unui răspuns oficial al ANAF la solicitarea Centrului de Investigații Media (CIM).

În iunie 2015, omul de afaceri Ovidiu Tender a fost condamnat la 12 ani şi 7 luni de închisoare, iar fostul finanțator al Poli Timișoara, Marian Iancu, la 14 ani de detenție efectivă. În noiembrie 2019, după 4 ani de închisoare, Tender a ieșit din penitenciar.

Potrivit sentinței definitive, Fiscul trebuie să recupereze de la Marian Iancu aproape 28 de milioane de euro pentru prejudicierea Rafo Onești, iar de la Ovidiu Tender și Marian Iancu, peste 37 de miloane de euro pentru prejudicierea Carom Onești. În total: 65 de milioane de euro.

Confiscă de la inculpaţii Iancu Marian Alexandru, Găureanu Toader, Sălăjan Bogdan, Basaran Kadri Mazhar şi de la părţile responsabile civilmente SC BKP Trading Impex S.R.L. (prin administrator judiciar CII Breza Justin Thomas) şi SC BKP Trust Invest S.R.L. (prin administrator judiciar Best Insolvency IPURL) suma de 137.442.576,7 lei RON, dobândită prin săvârşirea infracţiunilor şi care nu servește la despăgubirea persoanei vătămate S.C. Rafo S.A. Onești, la care se adaugă dobânzile şi penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului şi până la data executării integrale a plăţii.

(…) Confiscă de la inculpatul Tender Ovidiu Lucian şi de la partea responsabilă civilmente S.C. Tender S.A., de la inculpatul Iancu Marian Alexandru şi de la părţile responsabile civilmente SC BKP Trading Impex S.R.L. (prin administrator judiciar CII Breza Justin Thomas) şi SC BKP Trust Invest S.R.L. (prin administrator judiciar Best Insolvency IPURL) şi de la inculpaţii Dumitrescu Cicilia şi Badea Marin suma de 162.993.336,8 lei RON (143.491.167 + 19.502.169,8 lei RON), care nu serveşte despăgubirii persoanei vătămate SC Carom SA, la care se adaugă majorările şi penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului şi până la data executării integrale a plăţii.

(…) Confiscă de la inculpatul Tender Ovidiu Lucian suma de 21.697.600 lei RON, reprezentând valoarea creanţei dobândite de inculpat faţă de S.C. Tender S.A.”, se arată în sentința definitivă a Curții de Apel București din iunie 2015.

Sechestru extins dispus de instanță asupra bunurilor lui Ovidiu Tender și ale companiei Tender SA

Prin verdictul definitiv din iunie 2015, judecătorii au menținut sechestrele instituite de procurori în 2005-2006 și au extins măsurile asigurătorii asupra bunurilor unde omul de afaceri și partea responsabilă civilmente Tender SA (compania de la care ar trebui recuperat prejudiciul) ”figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați (acţionari) sau administratori”.

Instanța a menținut ”măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanţele procurorului din datele de 12.01.2005 (…), 15.12.2005 (), 19.01.2006 (), 17.04.2006 (….), 18.04.2006 (), 23.06.2006 () și 04.07.2006 (…), asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor Iancu Alexandru Marian, Tender Ovidiu Lucian, Găureanu Toader şi părţilor responsabile civilmente S.C. VGB Impex București (actualmente S.C. BKP Trading Impex S.R.L. prin administrator judiciar CII Breza Justin Thomas) şi S.C. Tender SA, măsură pe care o instituie, respectiv extinde asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând tuturor inculpaţilor şi tuturor părţilor responsabile civilmente, inclusiv asupra conturilor, a dobânzilor aferente sumelor înscrise la credit, ce vor curge în continuare conform contractelor încheiate cu unitatea bancară și asupra activelor societăţilor comerciale la care inculpaţii şi părţile responsabile civilmente figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați (acţionari) sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asiguratorii”, se arată în hotărârea judecătorească definitivă de condamnare.

În plus, instanța a desemnat DIICOT și ANAF să se ocupe de punerea în executare a sechestrului extins asupra bunurilor deținute indirect de inculpați și părțile responsabile civilmente.

Desemnează ca organ însărcinat cu punerea în executare efectivă a măsurilor asigurătorii şi a măsurilor de siguranţă dispuse prin prezenta organele de cercetare penală (desemnate de procurorul-şef al Parchetului de pe lângă I.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală) şi Administraţia Finanţelor Publice, care vor colabora cu:

a) Biroul pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de Oficiu Naţional pentru Recuperarea Creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile;

b) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;

c) Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;

d) Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor;

e) Autoritatea Naţională a Vămilor;

f) Garda Financiară;

g) Banca Naţională a României;

h) Inspectoratul General al Poliţiei Române;

i) Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară;

j) orice altă autoritate sau instituţie publică, inclusiv cele responsabile de gestionarea, administrarea şi valorificarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii, precum şi a celor care fac obiectul confiscării speciale”, a fost dispoziția instanței.

”Tender pregătește vânzarea terenului fostei uzine Vulcan. Una dintre cele mai mari tranzacții cu teren din istoria pieței imobiliare locale, în pregătire” titra ziarul economic profit.ro, 6 ani mai târziu, în mai 2021. Profit.ro nota că Ovidiu Tender ar fi primit o ofertă de 35 de milioane de euro pentru terenul situat în Berceni, lângă fosta IMGB, o zonă în plin avânt rezidențial.

A cui e firma care deține terenul

Imobilul a fost în proprietatea Vulcan SA, o companie în faliment și lichidare, intrată în portofoliul lui Ovidiu Tender în decembrie 2002, prin privatizare de la APAPS. La începutul secolului trecut, uzina Vulcan a fost sucursală a Societății Austriece pe Acțiuni pentru Fabricarea de Mașini și Vagoane, iar în comunism a devenit cel mai mare producător român de cazane pentru centrale electrice, echipamente industriale și unități de pompare. După preluarea de către Ovidiu Tender, Vulcan SA a intrat în insolvență, în 2013, și în faliment, în 2019. Potrivit documentelor companiei publicate în Monitorul oficial:

în mai 2003 – Vulcan SA era deținută de Tender SA cu o participație de peste 83 %.

în martie 2004 – participația a fost preluată de Grupul Energetic Tender.

în aprilie 2018, înainte de faliment, Vulcan SA era deținută de Grupul Energetic Tender cu aproape 75 %.

Cine deține Grupul Energetic Tender

Proprietarul Vulcan SA, Grupul Energetic Tender, a intrat în insolvență în 2015. Potrivit datelor companiei din MOf, Grupul Energetic Tender este controlat de Tender SA cu peste 64 %. Un alt acționar semnificativ al Grupului Energetic Tender este Esparom SA, o altă companie din imperiul Tender, cu peste 35 % din acțiuni.

PE SCURT: Terenul fostei uzine Vulcan, evaluat la 35 de milioane de euro, era deținut indirect de partea responsabilă civilmente, Tender SA, compania de la care ANAF ar fi trebuit să recupereze prejudiciul din dosarul Rafo-Carom.

Ce s-a întâmplat cu terenul

Pe 15 septembrie 2020, terenul de 25 de hectare al fostei uzine Vulcan, cu 4 hale, construcții și instalații industriale, au fost preluate pentru 13 milioane de euro de Vulcan UPE SRL din Timișoara, o firmă fondată în 2018. O clonă, fără creanțe, litigii și ipoteci, a Vulcan SA. A fost a treia licitație organizată de lichidatorul judiciar Euro Insol SPRL, iar prețul a scăzut de la peste 19 milioane de euro la 13 milioane de euro. De notat că Euro Insol a fost fondată de fostul parlamentar Remus Borza.

Prețul de adjudecare a fost similar cu valoarea creanțelor garantate la Vulcan SA. Potrivit lui Bogdan Stoica, practician în insolvență la Euro Insol, în iulie 2019, firma Vulcan UPE SRL a preluat datoriile garantate de aproape 13 milioane de euro înscrise în tabelul de creanțe al Vulcan SA și deținute de firmele Grupul Imobiliar Trustee SA, Ilsa Land SRL și Industria Lânii SA.

Cele 3 firme au cumpărat creanțele garantate ale BCR în 2013. Banca comercială a creditat uzina cu 60-70 de milioane de lei în anii 2000. E vorba de  NPL-uri (Non-Performing Loans sau credite neperformante) vândute de BCR după criza din 2009.

Terenul nu era sub sechestru

Practicianul în insolvență de la Euro Insol, Bogdan Stoica, a confirmat informațiile CIM potrivit cărora terenul fostei uzine Vulcan nu era indisponibilizat prin sechestru. ANAF nu a cerut extinderea sechestrului asupra activelor deținute indirect de către Tender SA, partea responsabilă civilmente din dosarul Rafo-Carom, așa cum au cerut judecătorii în sentința definitivă din iunie 2015.

PE SCURT: Cu 13 milioane de euro, firma Vulcan UPE SRL a devenit proprietarul terenului de peste 25 de hectare al fostei uzine Vulcan. Acum, imobilul este evaluat la 35 de milioane de euro.

A cui e firma Vulcan UPE SRL, noul proprietar al terenului fostei uzine Vulcan

Potrivit Mof, compania Vulcan UPE SRL a fost fondată în octombrie 2018 chiar de firmele deținătoare ale creanțelor garantate asupra activelor fostei uzine Vulcan:

* Grupul Imobiliar Trustee SA, administrator – Tiberiu Tender, fratele lui Ovidiu Tender, acționar majoritar – Esparom SA, aflată și ea în insolvență, deținută majoritar, la rândul ei, de Augustus Real Estate Investment Management SA din Spania.

* Ilsa Land SRL, administrator – Sorin Ciucă. Acesta este și administator special al Tender SA. Ilsa Land este deținută de Industria Lânii SA.

* Industria Lânii SA. Reprezentant legal al firmei este tot Sorin Ciucă, iar acționarul majoritar, cu peste 93 %, este Tender SA, potrivit datelor din Mof.

Proprietarul terenului de 35 de milioane de euro a fost preluat de un acționar din Emiratele Arabe Unite

În aprilie 2021, în urma cesionării unor părți sociale de către Grupul Imobiliar Trustee, un SRL (LLC) din Emiratele Arabe Unite a intrat în firma Vulcan UPE SRL. Structura acționariatului a devenit:

* Grupul Imobiliar Trustee SA, 10%.

* Ilsa Land SRL, 60%.

* Industria Lânii SA, 20%.

* DAT Consultancy FZ – LLC din Emiratele Arabe Unite, cu 10%, reprezentant legal Marian Tudor.

Mai departe, potrivit documentelor companiei publicate în Mof, pe 7 mai 2021, a avut loc o majorare a capitalului social de la 200 de lei la peste 16 milioane de lei. Au fost emise peste 16 milioane de acțiuni prin conversia unor creanțe ”certe, lichide şi exigibile existente asupra Societăţii”. Structura acționariatului Vulcan UPE SRL a devenit:

* Grupul Imobiliar Trustee SA, aproape 15 %.

* Ilsa Land SRL, peste 14 %.

* Industria Lânii SA, aproape 10 %

* DAT Consultancy FZ – LLC din Emiratele Arabe Unite, peste 61 %.

Noul proprietar al terenului se pregătește de vânzare

Acum, firma Vulcan UPE SRL încearcă să obțină autorizațiile pentru demolarea clădirilor. Pe 13 octombrie 2021, firma a anunțat că a obținut acordul de mediu pentru demolare. Potrivit profit.ro, omul de afaceri Dragoș Bîlteanu se va ocupa de demolarea celor 63 de clădiri în suprafață de 13 ha de pe terenul de peste 25 de hectare. Costul demolării este estimat la peste 7 milioane de euro.

Dragoș Bîlteanu este fostul președinte al SIF Banat-Crișana, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru manipularea bursei în dosarul delapidării SIF Banat-Crișana și SIF Muntenia. Bîlteanu este cunoscut publicului, mai degrabă, drept soțul cântăreței Cristina Rus de la trupa Blondy.

PE SCURT: Terenul evaluat la 35 de milioane de euro al fostei uzine Vulcan a fost scos din patrimoniul falimentatei Vulcan SA – controlată de Ovidiu Tender, prin Grupul Energetic Tender și Tender SA – și adusă în patrimoniul firmei Vulcan UPE SRL, controlată, acum, de o companie din Emiratele Arabe Unite.

Cine deține Tender SA, compania de la care ar trebui recuperat prejudiciul din dosarul Rafo-Carom. SURPRIZĂ: Chiar clona Vulcan UPE SRL

Potrivit documentelor companiei publicate în Monitorul oficial, Tender SA era deținută prin acțiuni la purtător. La începutul acestui an, acțiunile la purtător au fost convertite în acţiuni nominative, ca urmare a legii nr. 129 din iulie 2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Cu alte cuvinte, a trebuit ca acțiunile la purtător să fie declarate de către proprietarul lor.

Ce spune legea. Potrivit articolului 61 din legea nr. 129/2019:

”(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se interzic emiterea de noi acțiuni la purtător și efectuarea de operațiuni cu acțiunile la purtător existente.

(2) Acțiunile la purtător emise anterior intrării în vigoare a prezentei legi vor fi convertite în acțiuni nominative (…)

(3) Deținătorii cu orice titlu de acțiuni la purtător le vor depune la sediul societății emitente în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(4) La data expirării termenului prevăzut la alin. (3), consiliul de administrație al societății va înscrie pe titluri și în registrul acționarilor numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul acționarului persoană fizică sau denumirea, sediul, numărul de înmatriculare și codul unic de înregistrare ale acționarului persoană juridică, după caz”.

Prin urmare, în ianuarie 2021, societatea Vulcan UPE SRL a declarat că deține peste 28 de milioane de acţiuni nominative la Tender SA, cu o valoare nominală de 5 lei fiecare şi o valoare totală de peste 140 de milioane de lei,  reprezentând 99,9939% din capitalul social. Un procent de 0,0061%  îl deține Ovidiu Tender, potrivit documentelor companiei publicate în Monitorul oficial (Mof).

REZUMAT: Proprietarul Tender SA, firma Vulcan UPE SRL, este și proprietarul terenului de 35 de milioane de euro al fostei uzine Vulcan. Clona Vulcan UPE e controlată majoritar de un acționar din Emiratele Arabe Unite.

NOTĂ: Potrivit datelor din Mof, coroborate cu informațiile de pe platforma Confidas, între ianuarie 2021 – data declarării acțiunilor la purtător de către firma Vulcan UPE SRL – și  7 mai 2021 – data schimbării acționarului majoritar la Vulcan UPE SRL – a fost deținere circulară:

Vulcan UPE SRL deținea Tender SA în urma declarării acțiunilor la purtător, iar Tender SA deținea pachetul majoritar la Vulcan UPE, prin intermediul Industria Lânii SA și Ilsa Land SRL.

CONCLUZIE: Dacă Vulcan UPE SRL vinde terenul de 25 de ha, evaluat la 35 de milioane de euro, suma va fi la dispoziția acționarului majoritar al Vulcan UPE, compania DAT Consultancy FZ – LLC din Emiratele Arabe Unite.

Un pachet de aproape 39 % la firma Vulcan UPE SRL este deținut în continuare de companiile Grupul Imobiliar Trustee, Ilsa Land SRL și Industria Lânii SA. Grupul Imobiliar Trustee este administrat de fratele lui Tiberiu Tender și controlat indirect de o firmă din Spania, iar Ilsa Land SRL și Industria Lânii SA sunt deținute de Tender SA, aflată în proprietatea Vulcan UPE SRL.

Cum Ilsa Land SRL și Industria Lânii SA sunt totuși deținute de Tender SA, companie responsabilă civilmente în dosarul penal al lui Ovidiu Tender, rămâne de văzut dacă ANAF – Direcția Executări Silite Cazuri Speciale va putea ridica pretenții asupra sumei obținute din vânzarea terenului pentru recuperarea prejudiciului din dosar.

Război Tender-ANAF în justiție

Executarea silită a bunurilor Tender SA de către ANAF era blocată ca urmare a legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență – au explicat pentru CIM surse din cadrul ANAF. Această lege spunea că executarea silită se suspendă în cazul companiilor aflate în insolvență.

Or, partea responsabilă civilmente, Tender SA, una dintre companiile de la care ANAF trebuie să recupereze prejudiciul, este în insolvență din mai 2015. Și alte companii controlate de omul de afaceri Ovidiu Tender au fost băgate în insolvență. Spre exemplu, Prospecțiuni SA este insolventă din aprilie 2016, iar Talc Dolomita SA, din octombrie 2015. Altele au intrat chiar în faliment: Nuclearmontaj, din mai 2016, iar Vulcan SA, din februarie 2019, potrivit documentelor companiilor publicate în Monitorul oficial.

A fost nevoie de modificarea Codului de procedură fiscală prin ordonanța de Guvern nr. 30 din august 2017. Această OUG a modificat Codul de procedură fiscală astfel încât ANAF este derogat de la suspendarea executării silite în cazurile de recuperare a prejudiciilor din dosarele penale. Prin OUG 30/2017 a fost introdus articolul 266^3 în Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Ovidiu Tender a contesat în justiție cererile de executare silită inițiate de ANAF. În instanță, administratorii judiciari ai Tender SA, Alfa & Quantum Consulting SPRL din Timișoara și Servicii Reorganizare și Lichidare IPURL, dar și mai multe completuri de judecată de la Judecătoria Timișoara și Tribunalul Timiș, au considerat că articolul 266^3 în Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală ar fi neconstituțional.

Cel mai important argument a fost că modificarea legislativă retroactivează și se aplică și unei companii care a intrat în insolvență și, implicit, a beneficiat de suspendarea executării silite, înainte de momentul în care Codul de procedură fiscală a fost modificat prin OUG 30/2017.

Surpriză la CCR

Prin decizia 306 din 11 mai 2021, CCR a respins însă excepția de neconstituționalitate și a permis executarea silită de către ANAF a companiilor aflate în insolvență, pentru recuperarea prejudiciilor din dosarele penale, prin derogare de la legea insolvenței nr. 85/2014.

Curtea Constituțională a stabilit că derogarea ANAF de la suspendarea executării silite în cazul companiilor aflate în insolvență, pentru recuperarea prejudiciilor din dosarele penale, nu retroactivează. Nu se aplică în procesele de contestare a executării silite unde există sentințe definitive, dar se aplică în cadrul unor procese de executare silită aflate în desfășurare, cum e cazul lui Tender SA.

52. În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 în raport cu principiul neretroactivității legii, Curtea reține că principiul neretroactivității legii semnifică faptul că legea civilă se aplică tuturor situațiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare, iar nu situațiilor juridice trecute, consumate (facta praeterita). În mod corelativ, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, de la data intrării în vigoare a acesteia, ea se aplică tuturor actelor, faptelor și situațiilor juridice viitoare (facta futura), actelor, faptelor și situațiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum și efectelor viitoare ale unor situații juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia). Cu alte cuvinte, aplicarea imediată a legii noi semnifică faptul că o situație juridică produce acele efecte juridice care sunt prevăzute de legea în vigoare la data constituirii ei (tempus regit actum).

53. Or, textul criticat în prezenta cauză stabilește normele procedurale aplicabile executării silite începute cu privire la creanțele bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești în materie penală, norme aplicabile de la data intrării în vigoare a legii noi, astfel încât nu se poate susține că aceasta ar avea caracter retroactiv.

Mai mult, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Prin urmare, nu se poate reține încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție”, a decis CCR.

CONCLUZIE: Schema – prin care terenul de 35 de milioane de euro a fost scos din patrimoniul Vulcan SA, deținută indirect de Tender SA (compania de la care ANAF ar fi trebuit să recupereze prejudiciul) – a fost pusă la punct înainte ca ANAF să poată executa insolventa Tender SA, adică înainte de decizia CCR din mai 2021 ce a permis executarea silită de către Fisc a companiilor aflate în insolvență. Și înainte de împlinirea celor 18 luni pentru declararea acțiunilor la purtător, când Vulcan UPE SRL a declarat că deține pachetul majoritar de la Tender SA.

Numai că terenul fostei uzine Vulcan nu era indisponibilizat prin sechestru asigurător individualizat înscris la Cadastru, au explicat surse din cadrul ANAF pentru CIM. Informația a fost confirmată de Bogdan Stoica de la Euro Insol, lichidatorul judiciar al Vulcan SA.

Chiar dacă nu putea să execute o companie aflată în insolvență până la decizia CCR din mai 2021, acest lucru nu înseamnă că ANAF nu putea cere instanțelor extinderea sechestrului asupra activelor Vulcan, deținute indirect de Tender SA, așa cum a dispus instanța în verdictul definitiv de condamnare. Dar ANAF nu făcut acest lucru.

E adevărat că activele Vulcan SA erau grevate de o ipotecă de rang I în favoarea BCR după ce uzina luase credite în anii 2000. Ipoteca a fost preluată însă în 2013 de firme controlate de Tender SA.

PE SCURT: După sentința judecătorească de condamnare din iunie 2015, terenurile ipotecate erau deținute indirect de partea responsabilă civilmente, Tender SA.

Instanța a însărcinat și DIICOT să supervizeze acțiunile de recuperare a prejudiciului de 65 de milioane de euro din dosarul Rafo-Carom. ”Procurorii nu au competențe privind executarea post-factum, după condamnare, ci doar ante-factum, în cursul urmăririi penale. Atunci trebuia făcută o investigație financiară, identificate toate bunurile companiei – în cazul de față, Tender SA – deținute direct sau indirect, prin firme în cascadă, terți sau proxy, și aplicate sechestre de către procuror pentru ca, acum, ANAF să le poată pune în executare”, au explicat procurori pentru CIM.

Ce a făcut totuși ANAF pentru recuperarea prejudiciului. A scos la vânzare crama lui Tender de la Dumbrăvița, Timiș

Pe 19 octombrie 2021, ANAF nu a reușit să vândă la licitație domeniul companiei Tender SA de la Dumbrăvița, județul Timiș, au declarat surse din cadrul ANAF pentru CIM. E vorba de un teren de 3000 de mp, cu vinotecă, terasă și piscină. Prețul de pornire al licitației a fost de 8.116.064 de lei, fără TVA. Acum, trebuie organizată o a doua licitație, iar prețul scade cu 25%.

Fiscul a vândut ARO-ul lui Ceaușescu, deținut de Tender

În decembrie 2019, ANAF a vândut, prin licitație, automobilul de teren ARO 304, culoare gri, an de fabricație 1977, care i-a aparținut lui Nicolae Ceaușescu și care ajunsese la Tender. Suma de vânzare a fost de 189.180 de lei, adică peste 39.000 de euro. Automobilul a fost folosit de Nicolae Ceaușescu în vizite oficiale. Într-una dintre fotografii, dictatorul, alături de fostul preşedinte al URSS, Mihail Gorbaciov, era la bordul automobilului şi saluta mulţimea pe bulevardul Kiseleff.

Citește tot articolul pe Centrul de Investigații Media

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. ANAF aduna banii de la oamenii cinstiti,hotii sunt protejati politic .
    Asa este de 30de ani si asa ramane!

  2. Romania e o tara esuata,un stat mafiot si o colonie.

  3. DE LA VARAN STATUL NU A RECUPERAT MAI NIMIC .
    IN SCHIMB FOST BRANSAT LA CONDUCTELE DE BANI.

  4. Nu-i nimic, vine PSD inapoi la guvernare si o sa-i dea si aia 700k eur inapoi 🙂

  5. Revine gașca de banditi PSD sa termine lucrarea de 32 de ani 😂😂😂

  6. ANAF nu se poate ocupa chiar de toate responsabilitățile deodată! Acum e ocupat cu legarea caselor de marcat la softul ANAF. De mai bine de un an doar asta face! Și dă-i și leagă….

  7. Furtul de la stat e politică de stat, adică tu muncește fraiere pe 2500 – 3500lei până crăpi și hoții și corupții îi doare în cur