G4Media.ro

ANAF monitorizează creșterile nejustificate de prețuri, mai ales la echipamente medicale, și…

ANAF monitorizează creșterile nejustificate de prețuri, mai ales la echipamente medicale, și amenință cu amenzi de până la 70.000 de lei

ANAF verifică respectarea măsurile din ordonanțele militare, cu accent pe închiderea barurilor și restaurantelor, a sălilor de jocuri de norc și a saloanelor de îngrijire personală și monitorizează creșterile nejustificate de prețuri îndeosebi la echipamente și dispozitive medicale, anunță instituția într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, amenzile pentru nerespectarea regulilor pornesc de la 1.000 de lei  și pot ajunge la 70.000 de lei.

Comunicatul integral al ANAF:

Pentru asigurarea îndeplinirii măsurilor de prevenire a răspândirii virusului COVID-19, Agenția Națională de Administrare Fiscală este împuternicită să verifice respectarea unor măsuri prevăzute de ordonanțele militare emise în baza art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare.

În acest context, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală verifică dacă se respectă măsurile suspendării:

  • comercializării consumului produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice în restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice,
  • activităților comerciale sportive, de organizare jocuri de noroc, sau furnizare tratament balnear și de îngrijire personală
  • comerțului cu amănuntul al produselor și serviciilor în centrele comerciale cu suprafață de vânzare mai mare de 400m2 în care-și desfășoară activitatea mai mulți operatori economici. În centrele comerciale menționate este permisă continuarea comercializării de produse alimentare, veterinare sau farmaceutice, a produselor și serviciilor de optică medicală, a serviciilor de curăţătorie și a produselor electronice și electrocasnice, dacă operatorii economici respectivi asigură livrarea la domiciliu.

Încălcarea de către persoane juridice a măsurilor stabilite în ordonanțele militare se sancționează cu amendă contravențională de la 1.000 lei la 70.000 lei (conform art. 28 din OUG nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare).

Ca urmare a dinamicii prețurilor, Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF monitorizează și analizează comerțul cu produse care au înregistrat creșteri semnificative nejustificate ale prețurilor, pentru asigurarea unui mediu concurențial onest și a accesibilității mijloacelor de prevenire a infectării.

Monitorizarea variațiilor de prețuri și verificarea modului de declarare a obligațiilor fiscale aferente veniturilor realizate în această perioadă include atât dispozitive medicale (măşti, mănuşi, biocide, dezinfectanţi) şi alte echipamente de protecţie sanitară, care asigură prevenția și tratarea afecțiunilor asociate COVID-19, cât și produse alimentare esențiale specifice coșului de bază.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. 70.000? Pai firma aia din Giurgiu care are un contract de zeci de milioane cu statul pentru măști de protecție o sa fie devastată de o așa amendă.

  2. 1000-70000 lei. Bani de semințe pt smecheri. Anafu plii. O structură represivă doar pt proști sau ăia care muncesc cinstit.