G4Media.ro

ANALIZĂ 45 a devenit 47: Trump a revenit la Casa Albă mai…

Foto: Alex Brandon / AP / Profimedia

ANALIZĂ 45 a devenit 47: Trump a revenit la Casa Albă mai popular ca niciodată si pus pe fapte mari

Republicanul Donald Trump a fost investit oficial luni în funcția de președinte al Statelor Unite, în contextul în care popularitatea sa printre americani a atins un maxim istoric. Întoarcerea sa la Casa Albă consfințește cea mai importantă revenire politică de la Washington din istoria modernă, în timp ce agenda sa anunță schimbări majore. Vor fi ele pozitive pentru America și restul lumii?

47

Donald Trump și JD Vance au depus jurământul în calitate de președinte și vicepreședinte al Statelor Unite, în cadrul unei ceremonii de inaugurare desfășurată luni, în Rotonda clădirii Capitoliului din Washington DC.

Trump, care are 78 de ani, și-a început cel de-al doilea mandat de președinte, declarând că este “ziua eliberării” și jurând că “epoca de aur a Americii începe chiar acum” cu o “revoluție a bunului simț.”

“Am fost testat și provocat mai mult decât orice președinte din istoria noastră de 250 de ani și am învățat multe pe parcurs. Călătoria de a ne revendica republica nu a fost una ușoară, vă pot spune asta,” a afirmat Trump în discursul său care a durat circa 30 de minute.

“Cei care doresc să oprească cauza noastră au încercat să-mi ia libertatea și, într-adevăr, chiar viața. Cu doar câteva luni în urmă, într-un câmp frumos din Pennsylvania, glonțul unui asasin mi-a străpuns urechea. Dar atunci am simțit – și cred și mai mult acum – că viața mea a fost salvată pentru un motiv. Am fost salvat de Dumnezeu pentru a face America măreață din nou.”

“De astăzi înainte, țara noastră va prospera și va fi respectată din nou în întreaga lume. Vom fi invidia fiecărei națiuni și nu vom mai permite să fim exploatați. În fiecare zi a Administrației Trump voi pune, foarte simplu, America pe primul loc,” a declarat Trump.

“Suveranitatea noastră va fi recâștigată. Siguranța noastră va fi restaurată. Echilibrul justiției va fi restabilit. Încetarea utilizării nedrepte, violente și abuzive a Departamentului de Justiție și a guvernului nostru este o prioritate,” a spus el.

“Prioritatea noastră principală va fi să creăm o națiune mândră, prosperă și liberă. America va deveni curând mai măreață, mai puternică și mult mai excepțională ca niciodată.”

Trump a confirmat planurile pentru o serie amplă de ordine executive emise încă din prima zi a președinției sale pentru a limita imigrația ilegală, inclusiv restaurarea politicii sale “Remain in Mexico” pentru solicitanții de azil, intensificarea producției de energie internă și interzicerea cenzurii guvernamentale a discursului politic.

“Revin la președinție încrezător și optimist că ne aflăm la începutul unei noi ere palpitante de succes național. O mare schimbare se produce în țară. Lumina soarelui se revarsă asupra întregii lumi. Și America are șansa de a profita de această oportunitate, așa cum nu a mai făcut-o niciodată,” a spus Trump.

“Dar mai întâi trebuie să fim sinceri cu privire la provocările cu care ne confruntăm. Deși sunt numeroase, vor fi anihilate de acest mare avânt pe care lumea îl observă acum în Statele Unite ale Americii. În timp ce ne reunim astăzi, guvernul nostru se confruntă cu o criză de încredere. De mulți ani, un establishment radical și corupt a extras puterea și bogăția cetățenilor noștri, în timp ce pilonii societății noastre au rămas distruși și aparent într-o stare totală de degradare.”

“Avem acum un guvern care nu poate gestiona nici măcar o simplă criză pe plan intern, în timp ce, în același timp, se împiedică de o listă continuă de evenimente catastrofale în străinătate. Nu reușește să protejeze cetățenii noștri minunați, respectuoși față de lege, dar oferă sanctuar și protecție criminalilor periculoși, mulți dintre ei venind din închisori și instituții mentale, care au intrat ilegal în țara noastră din toate colțurile lumii,” a afirmat Trump.

“Avem un guvern care a alocat fonduri nelimitate pentru apărarea granițelor străine, dar refuză să apere granițele Americii sau, mai important, propriul său popor. Țara noastră nu mai poate asigura servicii de bază în perioade de urgență. Așa cum au arătat recent oamenii minunați din Carolina de Nord – tratați atât de rău – și din alte state care încă suferă de pe urma unui uragan care a avut loc cu multe luni în urmă.”

“Sau, mai recent,” a continuat el, “Los Angeles, unde vedem incendii care ard tragic de săptămâni întregi, fără măcar o apărare simbolică. Flăcările devastează casele și comunitățile, afectând chiar și unii dintre cei mai bogați și mai puternici indivizi din țara noastră, unii dintre ei fiind prezenți chiar aici. Nu mai au o casă. Este interesant. Nu putem permite să se mai întâmple asta. Nimeni nu poate face nimic în privința aceasta, dar asta se va schimba.”

Trump a declarat că “alegerea mea recentă reprezintă un mandat pentru a inversa complet și total o trădare îngrozitoare și toate aceste numeroase trădări care au avut loc, pentru a reda oamenilor încrederea, bogăția, democrația și, într-adevăr, libertatea lor. Din acest moment, declinul Americii s-a încheiat.”

Contextul

Inaugurarea lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite a venit la două luni după ce candidatul republican a obținut o victorie detașată în scrutinul din 5 noiembrie, învingând-o pe vicepreședinta democrată Kamala Harris.

Trump a câștigat votul popular, având 77.269.255 voturi (49,9%) față de 74.983.555 voturi (48,4%) pentru Harris și a spulberat-o pe democrată în Colegiul Electoral: 312 de voturi electorale față de doar 226 de voturi electorale pentru candidata stângii.

În plus, republicanii domină în prezent ambele camere ale Congresului de la Washington și sunt pregătiți să pună umărul la implementarea agendei America First a celui de-al 47-lea președinte.

Republicanii au acum 53 de mandate în Senat (unde majoritatea este de 51 de locuri) și vor deține un control fragil și în Camera Reprezentanților, cu 220 de mandate față de 215 pentru democrați. Majoritatea în camera inferioară a legislativului american este de 218 mandate.

La acestea se adaugă majoritatea conservatoare a Curții Supreme, cu trei magistrați numiți de Trump în primul său mandat (Neil Gorsuch, Brett Kavanaugh și Amy Coney Barrett), precum și sute de judecători nominalizați de republican pentru curți federale și de apel.

Trump și-a trecut în cont toate cele șapte state swing la aceste alegeri – Arizona, Carolina de Nord, Georgia, Michigan, Nevada, Pennsylvania, Michigan. El este primul candidat la președinție din partea oricărui partid care a făcut acest lucru după victoria istorică a lui Ronald Reagan din 1984 împotriva lui Walter Mondale, în care republicanul a fost reales la Casa Albă după ce și-a trecut în palmares 49 de state.De asemenea, Trump este primul republican care câștigă votul popular în ultimii 40 de ani.

Victoria lui Trump, la care se adaugă succesul republicanilor în Congres, l-au transformat pe fostul om de afaceri și miliardar în cel mai puternic președinte republican din era modernă, a scris Axios imediat după scrutin.

“Trump este mai puternic ca niciodată, susținut de un partid complet refăcut după imaginea lui și cu democrații demoralizați și învinși… Trump va veni la putere mai bine organizat, mai bine dotat cu personal și exponențial mai bine poziționat pentru a-și domina partidul și națiunea decât era ultima dată. Trump promite să întindă puterile imense ale președinției, cu o latitudine istorică largă din partea unei Curți Supreme flexibile și conservatoare. Un nou ecosistem media conservator – centrat pe X-ul lui Elon Musk – va amplifica puterea lui Trump și va remodela războaiele informaționale ale Americii. Iar eforturile de a-l urmări în justiție se vor termina probabil.”

Popularitate istorică

Comentariile celor de la Axios, făcute în noiembrie trecut, par să fie într-adevăr acoperite de realitatea acestor zile.

Cea de-a doua Administrație Trump ajuge în fruntea Americii în contextul unui val de entuziasm popular neașteptat, o situație complet diferită față de haosul și lipsa de organizare din primul mandat al republicanului. Un entuziasm îmbrățișat și de comunitatea financiară și de afaceri din Statele Unite, cu șefii principalelor firme tech din Sillicon Valley aliniați în spatele agendei America First a lui Trump.

Iar această exaltare a publicului este reflectată de sondajele de opinie. Conform mediei anchetelor realizate de agregatorul 538 privind ratingul de favorabilitate al lui Trump, 47,2% dintre adulții americani au o opinie favorabilă despre republican, comparativ cu 47,4% care au o opinie nefavorabilă. Aceasta înseamnă că ratingul său net de favorabilitate – diferența dintre aceste două procente – este acum la cel mai înalt nivel de când a început înregistrarea datelor, pe 30 ianuarie 2021.

Acest rating net de favorabilitate este, de asemenea, mai mare decât media ratingului său net de aprobare – o metrică înrudită, dar diferită, care măsura câți americani aprobau modul în care el își exercita funcția de președinte – la orice moment după 2 februarie 2017.

Cu alte cuvinte, Trump se află acum la un nivel maxim sau aproape maxim al popularității sale.

Popularitatea în creștere a lui Trump, care s-a produs după ziua alegerilor din 2024, este notabilă, au scris cei de la 538. Republicanul a câștigat aproximativ 8 puncte procentuale de favorabilitate netă în media sondajelor realizate după 5 noiembrie. Favorabilitatea netă a lui Trumpo era atunci la -8,6 puncte – în jurul valorii la care a fost în cea mai mare parte a anului trecut. O creștere de 8 puncte este o realizare remarcabilă în această epocă a opiniilor publice stabile, au afirmat comentatorii.

Un sondaj CNN a indicat și el că Trump se bucură de unele dintre cele mai mari ratinguri de aprobare ale sale, 55% dintre americani spunând că le-a plăcut modul în care el a gestionat tranziția prezidențială. O pondere similară dintre americani (56%) se așteaptă ca republicanul să aibă un al doilea mandat de succes în fruntea Americii.

Iar agregatorul de sondaje RealClearPolitics indica luni o cotă de favorabilitate de 51,5% pentru Trump, față de 40,5% rata de nefavorabilitate, cu mult pestea cea a președintelui Joe Biden.

Trump 2.0

Trump pare încurajat de acest impuls popular: echipa sa și susținătorii săi din MAGA au afirmat că au primit un mandat solid de la americani pentru a implementa rapid schimbări legislative cuprinzătoare și pentru a restructura fundamental statul administrativ.

Este ceea ce au remarcat și analiștii de la Bloomberg, care au scris că ceremonia de învestire a lui Donald Trump de luni “marchează doar a doua oară în istoria SUA când un președinte a pierdut funcția și a reușit să revină la putere – o revenire care îi consolidează poziția în cadrul Partidului Republican ca o figură durabilă și transformatoare, mai degrabă decât ca o aberație de un singur mandat.”

Publicația a scris că Trump a câștigat al doilea mandat construind o nouă coaliție care include alegători albi din clasa muncitoare, afro-americani și hispanici, precum și tineri bărbați din toate rasele și etniile. El a extins Partidul Republican, odată conservator, într-un grup mai divers, ghidat de populismul economic și o mare neîncredere față de instituții.

Cei de la Bloomberg cred că Trump va încerca să valorifice acest sprijin pentru a face schimbări majore în sistemul de imigrație, codul fiscal, forța de muncă federală, comerț și energie. Beneficiind de controlul Congresului și al unei Curți Supreme cu o înclinație conservatoare, ocupantul Biroului Oval va avea la dispoziție “cele mai ușoare mecanisme de control și echilibru pe care le-a experimentat vreodată în funcție,” chiar dacă unitatea în cadrul Partidului Republican nu este garantată în mod absolut.

“Revin la președinție încrezător și optimist că ne aflăm la începutul unei noi ere palpitante de succes național… Mesajul meu pentru americani astăzi este că a venit momentul să acționăm din nou cu curaj, energie și vitalitatea celei mai mari civilizații din istorie,” a spus el în discursul de la ceremonia de inaugurare.

Consilieri și aliați afirmă că Trump revine mai sigur de ceea ce vrea să realizeze și de cum să o facă. Analiștii americani se așteaptă ca Trump să revină la Casa Albă cu un set de obiective mai clar și cu o echipă mai profesionistă și coerentă.

Aliații săi spun că este mai puțin probabil ca republicanul să se implice în lupte mărunte, cel puțin deocamdată, având în vedere că nu este sub atac, iar dosarele sale penale au fost puse la naftalină.

Așa cum a anunțat și el în discursul de inaugurare, Trump a semnat o serie de ordine executive încă din prima zi, care au inclus deschiderea terenurilor federale pentru foraj și explorare energetică, închiderea frontierei sudice a SUA pentru imigrantii ilegali și solicitarea ca lucrătorii federali să se întoarcă la birou.

Al doilea mandat al lui Trump începe, așadar, pe cai mari. Analiștii se întreabă însă cât va dura luna de miere a republicanului cu alegătorii, liderii de afaceri, lobby-iștii și legislatorii, în condițiile în care problemele și crizele cu care se confruntă sunt numeroase.

De exemplu, aplicația TikTok, aflată într-un pericol major după ce o lege americană privind securitatea națională a forțat-o să devină inaccesibilă pentru unii utilizatori în weekend, ar putea fi unul dintre primii beneficiari ai acțiunilor lui Trump. Acesta a promis că, la câteva ore după depunerea jurământului, va amâna intrarea în vigoare a legii și a jurat că va încheia un acord ce ar implica o deținere parțială a aplicației în SUA, ceea ce ar asigura continuarea funcționării acesteia.

Echipa sa va trebui, de asemenea, să confrunte probleme interne care au bântuit primul său mandat, precum și provocări externe moștenite de la predecesorul său. Consilierii și aliații săi au avut deja devergențe pe teme de politică, cum ar fi susținerea vizelor H-1B pentru lucrători calificați, cât de mult să taxeze aliații și adversarii Americii, și cum vor fi abordate prioritățile legislative.

Coaliția extinsă a lui Trump a fost martora, de asemenea, a un conflict recent între diferite personalități, cu fostul șef de campanie Steve Bannon amenințându-l pe Elon Musk – devenit mâna dreaptă a lui Trump – din cauza pozițiilor acestuia prietenoase față de tehnologie, care au supărat adepții MAGA.

La nivel politic, Trump a încercat să medieze o confruntare înainte de a intra în funcție: dacă să combine politica de imigrație, energie și taxe într-un singur proiect de lege masiv, indiferent de costuri, sau să urmeze proiecte de legi separate.

Confruntarea a expus divergențe între republicani, iar analiștii se așteaptă apariția mai multor conflicte între ei. Majoritatea îngustă a Partidului Republican în Camera Reprezentanților le lasă conservatorilor americani puțin loc de greșeli, în timp ce ei vor încerca să adopte legi cuprinzătoare înainte de alegerile de la mijlocul mandatului, când controlul Congresului ar putea să se schimbe din nou.

Cum va evolua economia sub Trump va fi și ea un factor cheie în evaluarea mandatului său de către alegătorii americani, așa cum acest lucru a fost esențial pentru realegerea sa în noiembrie trecut.

Există apoi crizele externe pe care Team Trump va trebui să le depășească. Trump se confruntă cu o agendă internațională deja plină de riscuri geopolitice: un armistițiu fragil tocmai încheiat între Israel și Hamas într-un Orient Mijlociu încă în fierbere; un război de trei ani în Ucraina pe care a promis să-l rezolve; și o confruntare continuă și complexă cu China, a doua economie mondială, pe care a promis să o navigheze diferit față de Joe Biden.

Concluzia. Donald Trump a fost investit din nou președintele Statelor Unite luni la Capitoliu, acolo unde susținătorii săi au încercat violent și fără succes să răstoarne pierderea alegerilor din 2020, într-o ceremonie grandioasă pe care mulți nu o mai vedeau posibilă după evenimentele haotice din 6 ianuarie 2021.

Puțini ar fi pariat pe acest rezultat în urmă cu patru ani, atunci când, cu coada între picioare, republicanul a părăsit Washingtonul în mijlocul pandemiei de COVID-19 și cu Partidul Republican întors împotriva sa.

Trump a revenit însă la Casa Albă după un an excelent în care și-a înfrânt categoric rivalii în alegerile primare republicane, a supraviețuit la două tentative de asasinat și condamnarii dupa ce a fost gasit vinovat la 34 de acuzații penale și a câștigat cursa pentru Biroul Oval în care au fost implicați doi candidați democrați diferiți, Biden și Harris.

Republicanul s-a întors acum în fruntea Americii și a lumii pe un val de entuzism popular și cu o cotă de favorabilitate istorică. Aliații săi afirmă că el este mult mai interesat de guvernare de data aceasta, susținut de un partid pe care îl are în propriul buzunar. Condițiile sunt așadar favorabile implementării agendei sale America First.

Întrebarea care se pune este dacă Trump va putea să uite nebunia primului mandat, să învete din greșelile trecute, să navigheze o scenă politică tensionată și să unească o țară divizată, să repornească motoarele unei economii obosite și să reușească, așa cum a promis, “Să Facă America Măreață Din Nou.”

Surse: AP, CBS News, New York Post, Axios, CNN, RealClearPolitics, Bloomberg, 538.com, whitehouse.gov, YouTube

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.