ANALIZĂ: 8 din 10 deşeuri aruncate la întâmplare de turişti pe litoral sunt din plastic
Un procent de 85% din deşeurile descoperite pe plajele cele mai aglomerate din judeţul Constanţa sunt din plastic, restul reprezentând deşeuri din metal, sticlă/ceramică, cauciuc, hârtie/carton, textile şi lemn procesat, iar cantităţile sunt în creştere, de la an la an, arată o analiză a companiei Clean Recycle, relatează News.ro.
„Sute de mii de turişti îşi petrec anual vacantele de vară pe litoralul românesc, iar în urma lor rămâne şi o cantitate semnificativă de deşeuri, de cateva zeci de tone, potrivit datelor autorităţilor centralizate de Clean Recycle. Astfel, 85% dintre deşeurile descoperite pe plajele cele mai aglomerate din judeţul Constanţa sunt din plastic, restul reprezentând deşeuri din metal, sticlă/ceramică, cauciuc, hârtie/carton, textile şi lemn procesat. Iar cantităţile sunt în creştere, de la an la an”, conform analizei.
O mare parte din deşeurile care nu sunt colectate selectiv în pubelele speciale ajung în apa Mării Negre. Plasticul predomină şi în ceea ce priveşte cantitatea de deşeuri plutitoare descoperite în apă, într-o proporţie de 89%, potrivit datelor publice.
Cele mai multe deşeuri din plastic descoperite de autorităţi atât pe plajă, cât şi în apă, au fost: PET-uri, pungi, saci, linoleum, găleţi şi bidoane.
„Dacă nu este colectat, iar mai apoi reciclat şi valorificat, plasticul poate fi dăunător pentru mediu. Un PET se descompune în aproximativ 500 de ani şi poate afecta fauna marină, dar şi pe fiecare dintre noi, prin lanţul alimentar”, declară Cosmin Monda, fondator şi CEO Clean Recycle.
Recomandarea specialiştilor Clean Recycle pentru turişti este ca, atunci cand merg pe plajă, să aibă cu ei saci în care să adune deşeurile, pe care mai apoi să le ducă la locurile speciale de colectare, minimizând astfel cantitatea de deşeuri de ambalaje sau de altă natură pe plaje.
„Pentru atingerea obiectivelor de reciclare, pe care România le-a ratat până în prezent, trebuie crescută cantitatea deşeurilor colectate selectiv. Ţara noastră are în prezent o rată de reciclare de sub 50%, potrivit Eurostat. Din 2023, ţintele cresc la 65%, iar din 2025 la 70%”, arată compania.
În acest sens, infrastructura de colectare trebuie îmbunătaţită la nivelul întregii ţări şi, de asemenea, sunt necesare campanii intense de conştientizare şi informare, apreciază specialiştii Clean Recycle.
Ambalajele din plastic au atins în 2019 un volum total de 15,4 milioane de tone, fiind al doilea cel mai important material de ambalaje din UE. Cifra este în creştere cu 26,4% comparativ cu anul 2009, potrivit barometrului Eurostat.
Clean Recycle este unul dintre primii 5 jucători pe piaţa locală a transferului de responsabilitate privind deşeurile de ambalaje (OIREP). Clean Recycle gestionează un portofoliu de peste 700 de companii care produc şi pun pe piaţă deşeuri de ambalaje, active pe întreg teritoriul României, din domenii precum FMCG şi retail, agribusiness, automotive, distribuţie, producţie industrială, farmaceutice ş.a.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.