Un scrutin istoric: Economia şi kurzii ar putea să decidă viitorul lui Erdogan şi al Turciei

Alegerile anticipate prezidenţiale şi parlamentare care se desfăşoară duminică în Turcia, convocate cu 16 luni înainte de termen de preşedintele Recep Tayyip Erdogan, reprezintă un moment important în istoria modernă a ţării. Scrutinul general are loc în condiţiile în care Turcia se află încă în stare de urgenţă (impusă după tentativa de lovitură de stat din urmă cu doi ani) şi marchează începutul intrării în vigoare ale modificărilor aduse Constituţiei prin referendumul contestat de anul trecut, care transformă ţara dintr-o republică parlamentară într-un regim prezidenţial.

Atunci când a convocat pe neaşteptate alegerile anticipate, Erdogan era convins că nimic nu îl va opri să-şi consolideze puterea pe care o exercită asupra turcilor de aproape 16 ani. Starea dificilă pe care o traversează economia turcă şi performanţele neaşteptat de bune ale partidelor de opoziţie şi ale principalului contracandidat al lui Erdogan, Muharrem Ince – un parlamentar revoluţionar din tabăra secularistă şi fost profesor de fizică la liceu -, au schimbat însă datele problemei.

Dacă adăugăm la aceasta votul important al comunităţii kurde (care poate decide configuraţia Marii Adunări Naţionale de la Ankara) şi avertismentele repetate ale opoziţiei şi ale unor observatori internaţionali că scrutinul ar putea fi marcat de fraude semnificative, avem imaginea unor alegeri care se anunţă mult mai dificile decât sperase Erdogan.

Alegerile pe scurt

• alegerile generale au fost programate iniţial pentru 3 noiembrie 2019
• la 18 aprilie 2018, preşedintele Erdogan a anunţat organizarea de alegeri anticipate în data de 24 iunie 2018
• turcii sunt invitaţi să voteze atât în scrutinul prezidenţial, cât şi în cel parlamentar
• alegerile prezidenţiale vor decide următorul lider de la Ankara, în două tururi de scrutin (dacă nici unul dintre candidaţi nu obţine 50% + 1 din votul popular în primul tur)
• dacă va fi necesar, al doilea tur de scrutin va fi organizat pe 8 iulie
• sondajele de opinie îl indică favorit pe actualul lider de la Ankara, Recep Tayyip Erdogan (64 de ani), însă cu rezultate mai slabe decât la scrutinul precedent din 2014, când a fost primul preşedinte turc ales prin sufragiu universal direct (atunci a obţinut 51.79% din voturi încă din primul tur)
• în afară de Erdogan, alţi cinci candidaţi se luptă pentru scaunul de lider al Turciei
• cel mai important contracandidat al lui Erdogan este Muharrem Ince (54 de ani), reprezentant al Partidului Republican al Poporului (CHP), social-democrat
• candidatul care va câştiga alegerile va beneficia de amendamentele aduse Constituţiei în referendumul din 2017, care fac ca preşedintele să renunţe la rolul protocolar şi să deţină puteri executive considerabile
• tot duminică, 24 iunie, au loc alegerile parlamentare în cele 81 de provincii ale Turciei, într-un singur tur de scrutin
• cei aproape 60 de milioane de turci cu drept de vot (inclusiv din străinătate) vor alege 600 de membri ai Marii Adunări Naţionale de la Ankara, pentru mandate de cinci ani
• circa 180.000 de secţii de votare vor fi deschise pentru alegătorii din Turcia
• cei trei milioane de votanţi turci din străinătate au votat deja
• Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) riscă să piardă majoritatea parlamentară

Ce trebuie să ştim despre scrutinul din Turcia

Alegerile generale de duminică din Turcia au fost convocate de preşedintele Erdogan cu intenţia de a-şi consolida puterea. Aflat în fruntea Turciei de aproape 16 ani, mai întâi ca premier, apoi ca preşedinte, Erdogan a transformat profund ţara, iar scrutinul de duminică a fost gândit ca momentul culminant pentru acapararea definitivă a puterii de către cel numit de suporterii săi „Regele”.

Planurile sale, de a obţine un mandat de hiperpreşedinte croit pe măsură în termenii unei revizuiri a Constituţiei adoptate anul trecut în urma unui referendum contestat (şi câştigat cu o majoritate de doar 2% din voturi), sunt însă în pericol de a nu se realiza.

Omul “miracolului economic,” care a făcut ca Turcia să intre în clubul celor 20 de ţări cele mai bogate şi campionul majoritaţii conservatoare, multă vreme dispreţuite de o elită urbană şi laică, Erdogan se confruntă în prezent cu o economie şubrezită şi cu o opoziţie puternică (impulsionată de entuziasmul parlamentarului revoluţionar Muharrem Ince, care a dat un suflu nou opoziţiei obosite).

În plus, deriva sa autocratică, epurările în masă de după tentativa de lovitură de stat din vara anului 2016 şi arestarea opozanţilor şi a ziariştilor l-au transformat într-un personaj controversat şi detestat nu doar de o parte importantă a turcilor, dar şi de multe dintre cancelariile occidentale.

Iar dacă Erdogan ar putea ajunge cu Ince în cel de-al doilea tur de scrutin prezidenţial, pe 8 iulie, la fel de delicată este şi situaţia partidului de guvernământ, AKP, aliat cu două partide ultranaţionaliste. Acesta riscă să-şi piardă majoritatea în parlament.

În ultimele zile, diferite analize au încercat să prezinte cele mai importante lucruri legate de alegerile prezidenţiale şi parlamentare din Turcia. Iată câteva dintre ele:

Analiştii vorbesc de patru scenarii posibile.

• 1) Erdogan câştigă alegerile prezidenţiale, cel mai probabil din două tururi de scrutin, dar AKP va pierde majoritatea în Marea Adunare Naţională. Erdogan va fi astfel confruntat cu un parlament pe care nu îl va putea controla. Ar fi o coabitare politică necunoscută până în prezent în Turcia şi care va duce la probleme continue, făcând cel mai probabil necesară organizarea de noi alegeri.
• 2) O victorie categorică a lui Erdogan şi a celor din AKP. Acest lucru va eroda democraţia în Turcia, căci puterea executivă nu va mai putea fi verificată şi sancţionată corespunzător atunci când îşi va încălca atribuţiile.
• 3) O victorie pe toată linia pentru partidele de opoziţie, atât la scrutinul parlamentar, cât şi la cel prezidenţial. Sistemul de putere consolidat în ultimii 16 ani va suferi cel mai probabil o transformare radicală. Acest scenariu va avea implicaţii majore pentru politicile interne şi externe ale Turciei, căci alianţa de opoziție a promis, de exemplu, ridicarea stării de urgență, consolidarea statului de drept și a libertăților fundamentale, reforma sistemului judiciar și revenirea la democrația parlamentară, în timp ce, pe plan extern, se aşteaptă adoptarea unei retorici pro-occidentale mai accentuate, vizând în special relaţia cu Statele Unite şi cu Europa.
• 4) O victorie a unui candidat din opoziţie (probabil Ince), care va trebui să lucreze cu un parlament domnat de AKP şi aliaţii săi. Va fi o situaţie confuză, în care un preşedinte secularist va fi confruntat cu o majoritate naţionalist-islamistă. Cel mai probabil, starea de tensiune politică se va prelungi, cu efecte serioase pentru economia suferindă.

Dacă Erdogan câştigă alegerile, el va fi nu doar liderul AKP şi şeful statului, ci şi şeful guvernului, consolidându-şi puterea adsupra armatei şi poliţiei. Preşedintele numeşte deja majoritatea judecătorilor de la tribunalele superioare şi, dacă victoria lui va fi însoţită de cea a AKP în alegerile parlamentare, atât Adunarea Naţională, cât şi puterea executivă se vor afla în mâinile lui Erdogan, care devine cel mai puternic lider al Turciei după Mustafa Kemal Atatürk, care a pus bazele ţării în 1923.

Votul riscă să fie marcat de fraude importante, având loc în condiţiile în care ţara se află în stare de urgenţă (impusă în vara anului 2016 şi extinsă de atunci de şapte ori). În plus, guvernul a cenzurat conţinutul online, iar companiile apropiate lui Erdogan controlează 90% din media din ţară, făcând ca preşedintele să beneficieze de spaţiu generos la televiziuni şi în presă. Din aşa-numite „motive de securitate” invocate de Erdogan, noi reglementări permit personalului de securitate să intre în secțiile de votare, intimidând alegătorii. În plus, gărzi înarmate ar putea împiedica observatorii electorali să intre în secțiile de votare, așa cum s-a întâmplat în timpul referendumului prezidențial din 2017.

Economia este principala preocupare a alegătorilor turci. Aşa cum a declarat pentru G4Media.ro şi expertul Guney Yildiz, bursier în cadrul European Council on Foreign Relations (ECFR), economia este principala preocupare a turcilor, iar acest lucru ar putea să îl coste pe Erdogan, căci gestionarea chestiunilor economice nu mai reprezintă pentru el un punct câştigător. Deriva lirei turceşti, care a scăzut la un minim istoric faţă de dolarul american, inflaţia ce a ajuns la 12% şi preţurile în creştere fac ca turcii de rând să resimtă degringolada economică.

În plus, Erdogan, care spune că dorește să aibă un control mai mare asupra economiei, a înrăutățit lucrurile, sugerând că dorește să controleze ratele dobânzilor, stârnind astfel temeri printre investitorii străini care se tem că Banca Centrală îşi va pierde independenţa. În stilul său populist caracteristic, preşedintele Erdogan a dat vina pe „forţele din afara Turciei” pentru situaţia precară a economiei ţării. Nu e de mirare că multe voci susţin că el este aproape rupt complet de realitatea economică a ţării şi nu e în stare să mai accepte niciun fel de criticism. Într-o ţară lipsită de resurse naturale şi care depinde de investiţiile străine, deciziile lui Erdogan şi stilul său paranoid nu fac altceva decât să destabilizeze economia.

Spre deosebire de cele 12 alegeri precedente câştigate de Erdogan în ultimii 16 ani, în mare parte din cauza opoziţiei divizate, preşedintele autocrat se va confrunta de data aceasta cu o opoziţie (aproape) unită. Iar acest lucru s-a produs tocmai din cauza sa, căci Erdogan a fost cel care a patentat în actuala campanie „pactul electoral,” în ideea de a-şi ajuta aliaţii mai slabi să atingă pragul de 10% din votul naţional pentru a ajunge în Parlament.

Alianţa pe care AKP a făcut-o cu Partidul Acţiunii Naţionaliste (MHP) a inspirat formaţiunile de opoziţie să se unească în Alianţa Natiunii, care include Partidul Republican al Poporului (CHP), IYI, Partidul Islamist al Fericirii (SP) şi Partidul Democrat (DP). A fost o greşeală electorală importantă a lui Erdogan, care ar putea să îl coste la urne.

Votul naţionalist kurd ar putea să decidă soarta alegerilor. Blocul de opoziție a exclus apropierea de Partidul Democrației Poporului (HDP), naţionalist kurd şi profund anti-Erdogan, pentru a evita alienarea alegătorilor naționaliști din CHP și IYI. Ca urmare, HDP candidează singur, beneficiind de sprijinul a circa 10-13% din alegători.

În cazul în care HDP va obţine suficiente voturi pentru a trece pragul obligatoriu de 10%, partidele de opoziție ar putea să facă ca AKP să piardă majoritatea și chiar să-l forțeze pe Erdogan să ajungă în turul doi al alegerilor prezidenţiale. În acest caz, rezultatul alegerilor parlamentare va influenţa semnificativ turul doi al scrutinului prezidenţial. În ambele cazuri, Erdogan ar avea de pierdut, căci situaţia lui pare mai vulnerabilă decât cea a carismaticului Ince: opoziţia a promis să se unească în jurul candidatului comun, iar Erdogan va lupta aşadar împotriva tuturor.

Indiferent de cine va câştiga scrutinul prezidenţial, ţara va rămâne divizată, după 16 ani în care Erdogan a devenit tot mai conservator şi mai populist. În timp ce Erdogan a reuşit să mobilizeze baza sa naţionalistă, islamistă şi de dreapta, el a brutalizat constant o parte importantă a societăţii turce, de la naţionaliştii kurzi la social-democraţi, de la politicienii de stânga la cei liberali, care au ajuns să îl deteste profund.

Concluzia. Pentru aproape 16 ani, alegerile din Turcia au fost o întrecere care s-a încheiat inevitabil cu o victorie a lui Erdogan. De data aceasta însă, rezultatul scrutinului este departe de a fi bătut în cuie. Ceea ce părea iniţial o victorie uşoară pentru liderul de la Ankara s-a transformat în prezent într-o competiţie strânsă, cu final imprevizibil.

În ciuda inechității evidente a campaniei electorale, dominată clar de Erdogan şi de partidele de la guvernare, soarta Turciei se află în mâinile alegătorilor și acesta este semnul unei societăţi aparent sănătoase şi funcţionale. În timp ce puterile occidentale urmăresc îndeaproape alegerile de duminică, echipe de observatori din partea OSCE și a Consiliului Europei se vor asigura că scrutinul se desfăşoară fără sincope.

Oricare va fi deznodământul electoral, guvernele occidentale, în special cele din Statele Unite şi UE, vor trebui să evalueze rapid rezultatele și să stabilească (sau să reia) dialogul cu regimul de la Ankara.

Surse: CNN, TIME, Carnegie Europe, Human Rights Watch, BBC, The Atlantic

Foto: Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei (Sursa: Facebook)