ANALIZĂ Alegerile legislative din Franța au dus la un parlament fără majoritate. Cum poate fi guvernată o țară unde nu există de 65 de ani cultura negocierii politice?

Privind diversele canale de știri TV franceze duminică seara un lucru era evident: în primul rând că Franța intră într-un teritoriu politic necunoscut, în care nu există nici cea mai vagă idee cum va putea fi format un guvern stabil. În al doilea rând a reieșit ceea ce se prefigura de ceva timp: că în Franța nu există știința negocierii politice și a compromisului.

De ce? Pentru că de 65 de ani de la înființarea celei de-a Cincea Republici, printr-un președinte omnipotent și un scrutin majoritar uninominal cu două tururi n-a fost nevoie, cu mici excepții, de compromisuri politice la guvernare.

Acum situația a devenit foarte interesantă, chiar dacă e dramatică. Priviți rezultatul estimat de BFM-TV/Elabe la orele mici ale dimineții:

• Noul Front Popular (NFP, Alianța Stângii) 182 mandate (+31 față de 2022)
• Ensemble (Împreună, alianța centristă pro-prezidențială) 163 mandate (-87)
• Reunirea Națională (RN, dreapta populistă) 143 mandate (+54)
• Republicanii (LR, centru dreapta) 68 (+7)
• Alții 21 (-5)

Așadar majoritatea absolută de 289 din totalul 577 este foarte departe de a fi atinsă. Care este atitudinea politicienilor după acest rezultat unic în istoria celei de-a Cincea Republici?

NFP, format din Franța Nesupusă (LFI, stânga radicală) cu 75 de deputați, Partidul Socialist (PS) cu 65, Verzii (EELV) cu 33, Partidul Comunist (PCF) cu 9, revendică postul de prim ministru și care ar trebui să revină LFI, partid calificat la dreapta și la centru de “extrema stângă”.

Cum va guverna NFP fără majoritate absolută? Aici e o cacofonie absolută la stânga. Fondatorul LFI Jean-Luc Melenchon a fost categoric: va fi pus în aplicare NUMAI programul NFP, care va fi aplicat la nevoie prin decret, inclusiv anularea majorării vârstei de pensionare la 64 de ani și blocarea prețurilor la produsele de bază. Alții vorbesc de căutarea de majorități de la caz la caz. Și dacă se introduc moțiuni de cenzură de către RN, centriștii nu vor trebui să o voteze pentru simplul fapt că e introdusă de extrema dreaptă.

Președintele Emmanuel Macron a exclus o coaliție din care să facă parte LFI, așa că e greu văzut cum se va putea forma un guvern stabil. Sigur că președintele Republicii nu poate fi obligat să numească un anumit candidat la funcția de premier, dar nici nu poate ignora rezultatul alegerilor.

Unii politicieni și comentatori susțin că rezultatul alegerilor aruncă Franța cu 65 de ani în urmă, a Republicii a Patra, în care scrutinul proporțional perpetua fărâmițarea politică ducea la guverne care durau săptămâni sau chiar zile.

Alții spun că tot răul e spre bine, că politicienii francezi se vor maturiza și vor face ce fac cei din TOATE celelalte țări ale Uniunii Europene (Franța este singura care alege deputații exclusiv prin scrutin majoritar) și vor negocia o coaliție, care este regula la guvernare în Europa. Și astfel de negocieri durează uneori luni de zile, cum se petrece acum în Belgia sau Țările de Jos, spre exemplu.

Ghinionul lor este că peste mai puțin de trei săptămâni Franța va găzdui Jocurile Olimpice și ca atare s-ar putea ca premierul demisionar Gabriel Attal să rămână în funcție ca să expedieze afacerile curente, în timp ce noua Adunare Națională se va reuni și exercițiul alegerii noului președinte al camerei va da un prim răspuns cu privire la o posibilă cooperare între blocurile politice reprezentate.

Un cuvânt final despre președintele Macron: la o oră după închiderea urnelor pe 9 iunie în alegerile europarlamentare câștigate de RN el a decis dizolvarea Adunării Naționale. O alegere: ori eu, ori haosul. După exact patru săptămâni puțini ar spune că altceva decât haosul a câștigat și că Franța a devenit aproape neguvernabilă pe baza rezultatelor acestor alegeri.