Analiză Associated Press: Cum a transformat Kremlinul istoria Rusiei în armă și a folosit-o pentru a justifica războiul din Ucraina

La începutul acestei luni, când Tucker Carlson l-a întrebat pe Vladimir Putin despre motivele pentru care a invadat Ucraina acum doi ani, Putin i-a ținut o prelegere despre istoria Rusiei. Liderul rus, în vârstă de 71 de ani, a petrecut mai mult de 20 de minute, aruncându-i unui Carlson nedumerit date și nume începând cu secolul al IX-lea.

Putin i-a dat chiar și un dosar care conținea ceea ce el a spus că sunt copii ale unor documente istorice care îi dovedesc punctele de vedere: că ucrainenii și rușii au fost întotdeauna, din punct de vedere istoric, un singur popor și că suveranitatea Ucrainei este doar o rămășiță ilegitimă din epoca sovietică, scrie Associated Press.

Carlson s-a declarat „șocat” de faptul că a primit o lecție de istorie. Dar pentru cei familiarizați cu guvernul lui Putin, nu a fost deloc surprinzător: În Rusia, istoria a fost mult timp un instrument de propagandă folosit pentru a promova obiectivele politice ale Kremlinului. Iar ultimii doi ani au fost întru totul în concordanță cu acest ethos.

În efortul de a aduna oamenii în jurul viziunii lor asupra lumii, autoritățile ruse au încercat să amplifice victoriile din trecut ale țării, trecând cu vederea capitolele mai sordide ale istoriei sale. Acestea au rescris manualele școlare, au finanțat expoziții istorice de amploare și au suprimat – uneori cu duritate – vocile care le contrazic povestea.

De asemenea, oficialii ruși s-au supărat în mod regulat pe Ucraina și alte țări europene pentru că au demolat monumentele sovietice, văzute în general ca o moștenire nedorită a opresiunii din trecut, și chiar au pus zeci de oficiali europeni pe o listă de urmăriți din această cauză, într-o acțiune care a ajuns pe prima pagină a ziarelor luna aceasta.

„În mâinile autorităților”, spune Oleg Orlov, co-fondator al Memorial, cel mai vechi și mai proeminent grup de apărare a drepturilor din Rusia, „istoria a devenit un ciocan – sau chiar un topor”.

Glorificarea

Încă din primii ani ai guvernării sale de un sfert de secol, Putin a susținut în mod repetat că studierea istoriei lor ar trebui să-i facă pe ruși mândri. Chiar și figurile controversate, precum dictatorul sovietic Iosif Stalin, au contribuit la măreția Rusiei, susține Putin. Presa rusă a numărat peste 100 de monumente dedicate lui Stalin în Rusia, dintre care majoritatea au fost instalate în timpul guvernării lui Putin.

Președintele rus a declarat că ar trebui să existe o singură „narațiune fundamentală a statului” în locul unor manuale diferite care se contrazic între ele. Și a cerut un manual de istorie „universal” care să transmită această narațiune. Dar această idee, criticată puternic de istorici, nu a avut prea multă influență pentru o vreme – până când Rusia a invadat Ucraina.

Anul trecut, guvernul a lansat o serie de patru noi manuale de istorie „universale” pentru elevii din clasele a X-a și a XI-a. Unul dintre ele conținea un capitol despre „operațiunea militară specială” a Moscovei în Ucraina, învinovățea Occidentul pentru Războiul Rece și descria prăbușirea Uniunii Sovietice ca fiind „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”.

Unii istorici au luat-o în derâdere ca fiind propagandă flagrantă. „Uniunea Sovietică, și mai târziu Rusia, este (descrisă în manual ca fiind) întotdeauna o fortăreață asediată, care trăiește în mod constant înconjurată de dușmani. Aceste cercuri ostile încearcă să slăbească Rusia în toate modurile imaginabile și să pună mâna pe resursele sale”, spune istoricul Nikita Sokolov.

Viziunea favorabilă Kremlinului asupra istoriei Rusiei domină, de asemenea, un lanț de „parcuri istorice” tentaculare, finanțate de stat – locuri care găzduiesc expoziții cu tematică istorică în 24 de orașe din întreaga țară.

Aceste spații au fost deschise după ce o serie de expoziții istorice de la începutul anilor 2010 au atras sute de mii de ruși și au primit laude din partea lui Putin. Mitropolitul Tihon Șevkunov, un episcop ortodox rus despre care se spune că ar fi confesorul personal al lui Putin, a fost forța motrice din spatele acestora.

Încărcate cu animații, ecrane tactile și alte elemente strălucitoare, aceste expoziții de largă popularitate au fost criticate de istorici pentru afirmații inexacte și glorificarea deliberată a conducătorilor ruși și a cuceririlor lor.

Una dintre expoziții l-a descris pe Ivan cel Groaznic, un țar rus din secolul al XVI-lea, cunoscut pentru epurările sale violente ale nobilimii ruse, ca fiind victima unui „război informațional”. O altă expoziție a avut o reclamă amplă cu un citat atribuit în mod fals lui Otto von Bismarck, cancelar al Imperiului German în secolul al XIX-lea, care a fost îndepărtat rapid după ce a stârnit proteste: „Este imposibil să-i învingem pe ruși. Am văzut acest lucru și noi înșine de-a lungul a sute de ani. Dar rușilor li se pot insufla valori false, iar apoi se vor învinge singuri”.

În centrul acestei narațiuni a unei Rusii invincibile se află înfrângerea Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial. Marcată la 9 mai – Germania a capitulat oficial după miezul nopții, ora Moscovei, la 9 mai 1945 – victoria sovietică a devenit parte integrantă a identității rusești.

Uniunea Sovietică a pierdut aproximativ 27 de milioane de oameni în război, împingând forțele germane de la Stalingrad, în adâncul Rusiei, până la Berlin. Suferința și vitejia care au stat la baza înfrângerii germane au fost pietre de hotar de atunci, iar sub Putin, Ziua Victoriei a devenit principala sărbătoare seculară a țării.

Pentru autorități, „istoria Rusiei este un drum de la o victorie la alta”, rezumă Orlov, al cărui grup a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2022. „Și ne așteaptă alte victorii frumoase. Și (Kremlinul spune că) trebuie să fim mândri de istoria noastră; istoria este un mijloc de insuflare a patriotismului. Bineînțeles că, în opinia lor, patriotismul înseamnă aprecierea conducerii – fie că este vorba de conducerea Rusiei țariste, de conducerea Rusiei sovietice sau de actuala conducere.”

Tăcerea

Pe măsură ce sărbătorirea Zilei Victoriei de-a lungul anilor a devenit tot mai impozantă, guvernul lui Putin a devenit tot mai puțin tolerant față de orice punere sub semnul întrebării sau critică a acțiunilor Uniunii Sovietice în acel război – sau în general.

În 2014, rețelele de cablu rusești au renunțat la Dojd, singurul canal de televiziune independent, după ce a găzduit un program de istorie despre Asediul Leningradului din 1941-44 și a cerut telespectatorilor să voteze dacă autoritățile sovietice ar fi trebuit să predea Leningradul pentru a salva vieți.

Foametea din orașul numit acum Sankt Petersburg a ucis peste 500.000 de persoane în timpul asediului. Întrebarea a stârnit un scandal, oficialii acuzând postul de televiziune că a depășit liniile morale și etice.

În același an, guvernul rus a adoptat o lege care a făcut din „reabilitarea nazismului” – sau „răspândirea cu bună știință de informații false despre acțiunile URSS în timpul celui de-al Doilea Război Mondial” – o infracțiune penală.

Prima condamnare pentru aceste acuzații a fost raportată în 2016. Un bărbat a fost amendat cu 200.000 de ruble (aproximativ 3.000 de dolari la acea vreme) pentru o postare pe rețelele de socializare în care se spunea: „comuniștii și Germania au atacat împreună Polonia, declanșând cel de-al Doilea Război Mondial”. În anii care au urmat, numărul de condamnări pentru această acuzație nu a făcut decât să crească.

Cercetarea și dezbaterea publică despre represiunile în masă ale lui Stalin s-au confruntat, de asemenea, cu o rezistență semnificativă în ultimii ani. Istoricii și apărătorii drepturilor citează paralelele inevitabile cu actuala represiune împotriva disidenței, care a dus deja sute de persoane în spatele gratiilor.

Doi istorici implicați în cercetarea execuțiilor în masă ale lui Stalin în nord-vestul Rusiei au fost încarcerați în ultimii ani – urmăriri penale pentru acuzații care nu au nicio legătură cu munca lor, pe care mulți le leagă de munca lor. Memorial, cel mai vechi și cel mai proeminent grup de apărare a drepturilor omului din Rusia, care a fost aclamat la nivel internațional pentru studiile sale privind represiunea politică din Uniunea Sovietică, a fost închis. Organizația își continuă activitatea, dar activitățile sale în Rusia au fost reduse în mod semnificativ.

Iar coada de oameni care își așteaptă rândul pentru a citi numele victimelor represiunilor sovietice nu mai șerpuiește pe străzile centrale ale Moscovei la sfârșitul lunii octombrie. Tradiția de a le citi cu voce tare o dată pe an în fața unui monument al victimelor represiunilor sovietice – numită „Întoarcerea numelor” – a fost inițiată în 2007 și a atras cândva mii de oameni. În 2020, autoritățile moscovite nu au mai autorizat-o, invocând pandemia de COVID-19.

Autoritățile se simt amenințate de eforturile de conservare a memoriei istorice, iar acest lucru s-a înrăutățit de când a început războiul din Ucraina, spune Natalya Barîșnikova, organizatoarea evenimentului „Returning the Names” de anul trecut, care în 2023 a continuat în zeci de orașe din străinătate și online.

„Vedem acest lucru foarte clar” de când a început războiul din Ucraina, spune Barîșnikova. „Orice mișcare civilă de bază sau declarație despre memoria terorii sovietice este incomodă”.

Justificarea

Potrivit proeminentei profesoare de istorie Tamara Eidelman, narațiunea istorică pe care Kremlinul încearcă să o impună societății conține câteva elemente principale: primatul statului, ale cărui afaceri sunt întotdeauna mai importante decât viețile individuale; cultul sacrificiului de sine și disponibilitatea de a renunța la propria viață pentru o cauză mai mare; și cultul războiului.

„Bineînțeles, (acesta din urmă) nu este niciodată explicitat în mod explicit”, spune Eidelman. În schimb, narațiunea este: „Întotdeauna ne-am străduit pentru pace… Întotdeauna am fost atacați și doar am ripostat”.”

Acest lucru a pus bazele ideologice perfecte pentru invazia Ucrainei, spune ea, și subliniază modul în care sentimentul „Niciodată din nou!” cu privire la cel de-al Doilea Război Mondial pentru unii din Rusia în ultimii ani a devenit „O putem face din nou” – un slogan popular după anexarea Crimeei în 2014, în timp ce Kremlinul a adoptat o retorică tot mai agresivă față de Occident.

Într-adevăr, în anii de dinaintea războiului din Ucraina, Putin a citat tot mai des istoria. În 2020, în timpul unei reforme care a resetat limitele mandatelor sale prezidențiale, o referință la istorie a fost chiar adăugată în constituția țării – o nouă clauză care stipula că Rusia este „unită de o istorie de o mie de ani” și „impune protecția adevărului istoric”.

În 2020-21, Putin a publicat două articole lungi despre istorie – unul criticând Occidentul pentru acțiunile care au dus la cel de-al Doilea Război Mondial, iar altul susținând că ucrainenii și rușii au fost întotdeauna un singur popor. Într-un discurs adresat națiunii cu câteva zile înainte de a trimite trupe în Ucraina, el a invocat din nou istoria, susținând că Ucraina ca stat a fost creată în mod artificial de liderii sovietici.

Istoria „a fost folosită pentru a legitima regimul în esență de la începutul guvernării lui Putin”, a declarat Ivan Kurilla, istoric la Wellesley College, într-un articol recent. Iar odată cu războiul din Ucraina, ea „a ocupat în cele din urmă un loc central în ideologia de stat, alături de discuțiile geopolitice despre suveranitate, „declinul Occidentului” și protecția valorilor tradiționale”.