Analiză: Banii din deșeuri. Ce se întâmplă atunci când nu sunt raportate date riguroase/ Consecințe financiare și de mediu

Când vorbim despre deșeuri, ne gândim automat la un produs rezidual sau eventual la o problemă de reglementare, mentalitate, educație. De altfel, cam acestea sunt și cele mai facile scuze pentru a păstra discuția într-o zonă ambiguă, cu rezolvare incertă și fără responsabilități concrete. În general, vorbim mai puțin despre potențialul financiar imens pe care îl reprezintă gestionarea corectă a deșeurilor din perspectiva resursei de materii prime sau de potențialul de creare a valorii economice adăugate. În ultimii ani, fluxurile financiare generate de deșeuri, în special cele provenite din ambalaje nereciclate, au devenit o resursă importantă pentru diverse bugete naționale și chiar pentru bugetul Uniunii Europene. Vedem, așadar, că mai degrabă vorbim despre bani strict dintr-o perspectivă de costuri și nu de oportunități de venituri și profit.

Însă, pentru ca acest sistem să funcționeze cu adevărat, fie chiar și din perspectiva scăderii unor costuri, datele exacte și monitorizarea atentă sunt esențiale. Altfel lucrăm “după ureche” și rezultatele finale sunt mediocre și scumpe, ceea ce se și reflectă – cel puțin deocamdată – în statisticile naționale și europene.

Deșeurile – o sursă financiară pentru UE

În 2023, veniturile Uniunii Europene mobilizate de la statele membre pentru deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate s-au ridicat la 7,2 miliarde de euro, contribuind cu 4% la veniturile totale ale Uniunii Europene. Această resursă proprie a fost introdusă în 2021 pentru a susține Instrumentul european de redresare, un fond esențial în perioada post-pandemică. Scopul acestei măsuri a fost dublu: reducerea consumului de plastic de unică folosință (pentru a reduce baza de calcul) și creșterea ratelor de reciclare (pentru a spori eforturile naționale de colectare și reciclare), contribuind astfel la tranziția către o economie circulară, adică bazată pe eliminarea risipei de material.

Însă, pentru ca această contribuție să aibă un impact real, corectitudinea și fiabilitatea datelor sunt fundamentale. Curtea de Conturi Europeană a subliniat, într-un raport recent (Raportul 16/2024), că multe dintre statele membre încă întâmpină dificultăți în a colecta și raporta date exacte privind cantitățile de deșeuri de plastic nereciclate. Aceasta nu doar că pune în pericol calculul corect al sumelor care trebuie virate către bugetul UE, ci și subminează scopul general al acestei inițiative: o economie mai sustenabilă și mai responsabilă.

Lipsa datelor fiabile – o provocare majoră

Raportul Curții de Conturi Europene semnalează o problemă structurală: datele disponibile pentru calcularea contribuțiilor din deșeuri nereciclate sunt deseori incomplete sau inexacte. Astfel, riscul ca statele membre să raporteze greșit cantitățile de plastic nereciclat este ridicat. În 2021, primele estimări ale statelor membre au fost cu 1,4 miliarde de kilograme sub cantitățile reale raportate doi ani mai târziu. Această discrepanță a avut ca rezultat o pierdere de 1,1 miliarde de euro la bugetul UE.

Un alt aspect semnificativ este reprezentat de metodele diferite utilizate de statele membre pentru a calcula cantitățile de deșeuri sau chiar de a defini…plasticul (sic!). Doar șase țări respectă cerințele legale de punctul de măsurare a cantităților de deșeurilor reciclate la intrarea în operațiunea de reciclare. Celelalte țări folosesc date de la ieșirea din instalațiile de sortare, aplicând rate medii de pierderi. Acest lucru face ca datele să fie greu de comparat și, în consecință, insuficient de fiabile pentru a lua decizii bazate pe dovezi solide, auditabile.

România, dată ca exemplu negativ

România a fost una dintre cele trei țări selectate pentru audit, alături de Italia și Olanda. Țările au fost selectate pe baza informațiilor disponibile la Eurostat și s-a urmărit colectarea de date privind cantitățile de deșeuri de ambalaje din plastic generate pe cap de locuitor, ratele de reciclare și cantitățile exportate pentru reciclare​. Astfel, în 2021, România a generat aproximativ 505,2 milioane de kilograme de deșeuri de ambalaje din plastic, din care doar 163,0 milioane de kilograme au fost reciclate, rezultând o rată de reciclare de 32%.

Această rată de reciclare plasează România sub media europeană și indică un nivel scăzut de reciclare comparativ cu alte state membre ale UE​.

La nivelul previziunilor pentru cantitățile de deșeuri nereciclate pentru 2021, România a raportat inițial o cantitate mai mare decât cea calculată ulterior în rapoartele anuale. Diferența dintre cantitățile previzionate și cele raportate a fost de 27,4%. Aceasta este una dintre cele mai mari abateri în comparație cu alte state membre, fapt care scoate în evidență problemele de fiabilitate și comparabilitate a datelor.

De altfel, potrivit datelor prezentate de publicația Ecologic, din 2021, și până în prezenta, România a achitat 3,75 de miliarde de lei ca taxe pe plasticul nereciclat.

Consecințe financiare și de mediu

Mai departe, lipsa unor date și controale adecvate pentru verificarea reciclării efective a deșeurilor de ambalaje din plastic reprezintă o problemă serioasă. Deșeurile declarate ca fiind reciclate pot fi, în realitate, arse, îngropate sau exportate fără a fi procesate corespunzător. Și in această speță, raportul Curții vine cu un exemplu din România: „În 2023, autoritățile române au identificat un grup infracțional organizat care funcționase în ultimii zece ani în domeniul gestionării deșeurilor. Acesta urmărea să obțină un avantaj financiar necuvenit prin raportarea celei mai mari cantități posibile de deșeuri fictive ca fiind reciclate. Grupul a prezentat facturi false pentru a demonstra că deșeurile au fost vândute sau livrate diferitor reciclatori/colectori.”

Acest lucru, la fel ca neajunsurile de proces de mai sus, nu doar că subminează eforturile de a crea o economie circulară, ci și reduce nejustificat sumele pe care statele membre ar trebui să le plătească la bugetul UE.

Curtea de Conturi Europeană atrage atenția că există un risc ridicat ca acest fenomen să fie și mai pronunțat atunci când deșeurile sunt exportate în afara UE, unde standardele de reciclare sunt greu de monitorizat. Recomandarea auditorilor este clară: Comisia Europeană trebuie să îmbunătățească metodele de monitorizare și să se asigure că datele raportate sunt exacte și verificabile. O observație cu care, din păcate, România este familiarizată deja din aproape toate rapoartele de țară, pe aproape orice temă de politică publică.

Importanța unei gestionări corecte a datelor

Un alt efect negativ al lipsei unor date clare este legat de aspectele de mediu. În lipsa unor verificări riguroase, există riscul ca deșeurile raportate ca fiind reciclate să fie gestionate necorespunzător. Exportul acestora în țări terțe, unde standardele de reciclare nu sunt mereu respectate, reprezintă o problemă gravă care necesită o intervenție rapidă. Gestionarea corectă a datelor devine așadar nu doar o chestiune de eficiență financiară, ci și una de responsabilitate ecologică.

Dintr-o perspectivă pur economică, națională, pârghiile slabe de încurajare a reciclării conduc mai departe la subfinanțarea sistemelor de colectare-transport-reciclare a acestor materiale, adică mai puțină valoare economică suplimentară, mai puține locuri de muncă în industrii verzi și costuri mai mari pentru eliminarea deșeurilor, costuri recuperate din banii comunității în detrimentul, spre exemplu, al investițiilor în obiective comunitare mult dorite: grădinițe, școli, spitale ..sau orice alte direcții legitime spre care am putea direcționa banii publici care acum se aruncă, aproape la propriu, la gunoi.

Doar printr-o gestionare adecvată a datelor și o monitorizare eficientă, resursele generate din deșeuri pot deveni un motor real pentru o economie mai verde și sustenabilă. La final, nu este doar o chestiune de bani, ci și de cum modelăm viitorul în raport cu resursele noastre și mediul înconjurător.

Raul Pop este director de programe la Asociația Ecoteca